miercuri, 4 august 2010
Slujire arhierească la Schitul Oneaga din judeţul Botoşani
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit sâmbătă slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a Schitului Oneaga al Mănăstirii Sihăstria Voronei. Părintele Mitropolit Teofan a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie la Schitul Oneguţa, cum este cunoscut în partea locului. La această slujbă au participat numeroşi credincioşi din satele din împrejurimi şi din oraşul Botoşani. În cuvântul adresat celor prezenţi, la finalul slujbei, IPS Teofan a remarcat liniştea şi frumuseţea locului, curăţenia şi spiritul gospodăresc al părintelui egumen Teodosie, evidenţiind în mod deosebit stupii schitului şi bucurându-se de umbra răcoroasă şi de mirosul de fân proaspăt cosit din livada aşezării monahale. Aproape de vremea amiezii, IPS Teofan s-a îndreptat către parohiile Oneaga, Pădureni şi Coşula, pentru a le oferi sfântul antimis.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu