joi, 26 august 2010

Sfinţiri de bisericiîn eparhiile Sucevei şi Iaşilor

Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" din Suceava, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit Biserica "Duminica Tuturor Sfinţilor" din parohia Scobinţi, Protopopiatul Hârlău.

Mii de credincioşi au participat la slujba de sfinţire a Bisericii "Sf. Vasile cel Mare" din Protopopiatul Suceava 1. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Nicolae Herghelegiu a fost hirotonit preot. Iniţial, părintele paroh Dumitru Herghelegiu a început ridicarea unei alte biserici, însă a întâmpinat unele obstacole. După cum ne-a explicat pr. paroh Dumitru Herghelegiu, construcţia primei biserici va funcţiona ca grădiniţă pentru copiii familiilor din cartierul Tineretului. Ridicarea celei de-a doua biserici, cu hramul "Sf. Vasile cel Mare", a început în anul 2008. "Am avut până în prezent 29 de procese în instanţă. Am zidit biserica şi, când să o acopăr, am dat peste o altă problemă, întrucât acoperişul ar fi fost aproape de firele de înaltă tensiune. Am deviat instalaţia electrică şi am reuşit acoperirea sfântului lăcaş. Demisolul bisericii funcţionează drept casă de prăznuire. Nu am demarat lucrările de finisare şi montare a încălzirii centrale, din lipsa fondurilor necesare", a explicat pr. paroh.

"Credincioşii au făcut totul pentru biserică"

Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a resfinţit, în Duminica a XIII-a după Rusalii, Biserica "Duminica Tuturor Sfinţilor" din parohia Scobinţi. La această sărbătoare au participat peste 2.000 de credincioşi. Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău, la finalul slujbei, pr. paroh Vasile Argatu a primit rangul de iconom stavrofor. Biserica "Duminica Tuturor Sfinţilor" a fost ridicată de Mihai Cantacuzino Paşcanu. După 1990 s-au efectuat o serie reparaţii capitale, ce au constat în schimbarea în totalitate a acoperişului, tencuirea exteriorului, schimbarea tâmplăriei, restaurarea icoanelor de pe catapeteasmă, pardosirea interiorului sfântului lăcaş cu marmură etc. Pictura în tehnica frescă a fost realizată, în zece luni, de pictorul Maria Pascal, fiică a satului Scobinţi. S-au cumpărat policandre noi şi obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe. "Lucrările s-au realizat cu fonduri substanţiale, având sprijinul credincioşilor. În multe cazuri nu mă puteam ridica la înălţimea jertfelniciei oamenilor, care au luat mereu iniţiativa de a contribui la reconsolidarea lăcaşului de închinăciune. Au fost perioade în care aveam la lucru câte 40 de săteni, ţinând cont că am avut meşteri care ridică biserici şi case. Tot ceea ce s-a realizat este din meritul credincioşilor din Scobinţi, eu nefăcând altceva decât să fiu un simplu supraveghetor. Mai mult decât atât, înaintaşii acestei parohii au făcut tot posibiliul pentru ca sfântul lăcaş din Scobinţi să fie un loc de rugăciune, de odihnă, de reculegere sufletească, un loc în care să simţi prezenţa lui Dumnezeu în mod deplin. Credincioşii au făcut totul pentru biserică, mai ales că majoritatea sunt agricultori sau pensionari, cu venituri foarte mici. A fost ridicată o casă socială cu o capacitate de 100 de persoane, o troiţă şi s-a amenajat gardul împrejmuitor", a declarat pr. paroh Vasile Argatu.

Niciun comentariu: