Preoţii din Protopopiatul Hârlău s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Părintele Mihai Doru Cozma, de la parohia Bădeni, a prezentat referatul "Rânduieli tipiconale privind slujba în sobor". "Tema a fost urmărită cu atenţie de preoţii prezenţi, fiind dezbătută prin mai multe luări de cuvânt. În cadrul acestei şedinţe a fost prezentată adresa Centrului eparhial Iaşi cu privire la cursurile de definitivat în preoţie şi metodologia obţinerii gradului definitiv în preoţie. S-a mai discutat despre suplinirea parohiilor pe perioada concediilor, iar la final s-a făcut un bilanţ al fondurilor care au fost strânse pentru persoanele care au suferit de pe urma inundaţiilor din acest an", a declarat pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău. Tot ieri a avut loc conferinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Bârlad. Tema cu titlul "Creştinul în faţa suferinţei şi a morţii" a fost prezentată de pr. Petru Giuşcă, de la parohia "Învierea Domnului" din Bârlad. "Preoţii prezenţi au fost de acord că suferinţa şi moartea sunt o realitate, dar ele sunt, conform învăţăturii Bisericii noastre şi revelaţiei divine, o consecinţă a păcatului strămoşesc. Dacă moartea nu poate fi evitată, suferinţa poate fi diminuată sau chiar eliminată atunci când omul se îndreaptă spre Dumnezeu", a spus pr. Vasile Lăiu, protoiereul Protopopiatului Bârlad. În partea a doua a întâlnirii au fost expuse mai multe hotărâri venite de la Centrul eparhial Huşi, în vederea susţinerii şi implementării activităţii pastoral-misionare din parohii. S-a prezentat bilanţul ajutoarelor umanitare care au fost strânse pentru sinistraţi de parohiile Protopopiatului Bârlad.
miercuri, 18 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu