Biserica "Schimbarea la Faţă" şi "Sf. M. Mc. Mina" a Mănăstirii Pietricica din Piatra Neamţ a fost sfinţită în urmă cu două zile. La acest eveniment au participat sute de credincioşi care au trecut, aşa cum este rânduiala, prin sfântul altar.
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a târnosit duminică, 1 august, biserica Mănăstirii Pietricica din Piatra Neamţ. Sărbătoarea s-a bucurat de prezenţa a sute de pietreni şi a altor credincioşi veniţi din mai multe localităţi ale Moldovei. Oamenii au urcat dealul fie pe jos, fie cu maşina, până la aşezarea monahală ce străjuieşte municipiul Piatra Neamţ de peste zece ani. Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan. Din soborul de preoţi au mai făcut parte arhim. Luca Diaconu, exarh zona Neamţ, şi pr. Dumitru Ailincăi, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ. După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit Teofan a amintit care sunt sărbătorile sau sfinţii pe care Biserica noastră îi prăznuieşte în prima zi a lunii august, evidenţiind mesajul pe care textele evanghelice din Duminica a X-a după Rusalii îl transmit credincioşilor. IPS Teofan a făcut referire la purtarea crucii atât de către vieţuitorii din mănăstiri, cât şi de cei care şi-au întemeiat o familie.
"Îmi doresc ca cei care sunt alături de noi să simtă un plus de curaj pe drumul crucii"
La finalul slujbei, protos. Neofit Amariei, stareţul Mănăstirii Pietricica, a primit din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei Crucea Moldavă, iar persoanele care s-au evidenţiat în susţinerea lucrărilor de construcţie a Bisericii "Schimbarea la Faţă" şi "Sf. M. Mc. Mina" au primit distincţii de vrednicie. Protos. Neofit Amariei a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru prezenţă şi mulţimii de credincioşi care s-au alăturat rugăciunilor înălţate la Tronul Preasfintei Treimi. "Îmi aduc aminte că la întâlnirea cu un părinte mitropolit din Grecia acesta a afirmat: "Mănăstirea, într-o naţiune, reprezintă plămânul, care asigură viaţa omului". Ţinând cont de aceste cuvinte, mi-am închinat şi eu şi îmi închin în continuare viaţa spre a îndeplini acest deziderat. Îmi doresc ca cei care sunt alături de noi să simtă un plus de curaj pe drumul crucii, să simtă bucuria duhovnicească pe care nu o găseşte în vâltoarea acestei lumi, să se bucure de pacea şi liniştea noastră duhovnicească cu care suntem înzestraţi", a spus protos. Neofit Amariei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu