sâmbătă, 28 aprilie 2012
Călugăr desăvârşit, lumină şi apărător al Ortodoxiei
Pelerinii care păşesc zi de zi pragul colţului de rai de la Sihăstria vin să se împărtăşească din duhul marilor duhovnici care au înălţat o viaţă întreagă rugăciuni pentru ei şi pentru lume. Primul loc în care oamenii merg atunci când ajung la mănăstirea în care au vieţuit părinţii Cleopa, Paisie, Ioanichie şi alţii, ştiuţi sau neştiuţi cu numele, este biserica. Atât lăcaşul de închinăciune închinat Maicii Domnului sau Sfintei Teodora de la Sihla, cât şi paraclisele din incinta aşezării monahale, sunt oaze de reculegere şi de pace, care îţi inundă sufletul cu binecuvântare şi nădejde. În continuarea pelerinajului, oamenii îşi îndreaptă paşii către cimitirul mănăstirii, străjuit de brazii care se înalţă falnic spre cer. Aici se aprind lumânări pentru cei care se odihnesc în lumea veşniciei. Unele persoane sărută crucea de la mormânt a marilor duhovnici care i-au povăţuit de-a lungul vieţii. Următorul loc în care fiecare pelerin, cleric sau mirean doreşte să ajungă este chilia marelui duhovnic al Sihăstriei, aflată lângă cea a părintelui Paisie. Aici, călătorul are impresia că dintr-un moment în altul, părintele Cleopa va ieşi să împărtăşească un cuvânt de folos duhovnicesc pentru sufletul fiecăruia. Câteva clipe petrecute în apropierea chiliei părintelui te pot ajuta să primeşti alinare la necazul sau frământarea care te macină. Nu puţini sunt aceia care îi cer atât părintelui Cleopa, cât şi altor mari duhovnici trecuţi la Domnul, cunoscuţi pentru viaţa lor sfântă, să înalţe rugăciuni către Tronul Preasfintei Treimi. Aceasta este dovada faptului că cei care simt să facă acest gest, pornit din inimă, au credinţa şi nădejdea că sufletele lor se află în lumina cea neînserată. Am cunoscut oameni care vorbeau cu veneraţie despre părintele Cleopa şi despre alţi duhovnici ai Sihăstriei. Povestirile lor sunt mărturii vii care arată că trecerea marelui duhovnic prin această lume către împărăţia cerurilor a fost una rodnică şi folositoare.
„Cel mai mare predicator al Bisericii noastre“
Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, l-a întâlnit prima dată pe părintele Cleopa la Mănăstirea Sihăstria în anul 1968, pe vremea când făcea un pelerinaj cu familia părintelui Dumitru Stăniloae. De atunci, Înalt Preasfinţia Sa a avut o legătură foarte strânsă cu marele duhovnic, spovedindu-se de mai multe ori părintelui Cleopa. „De părintele Cleopa m-am ataşat foarte mult, precum atâţia preoţi, profesori de teologie şi credincioşi, ascultându-i mai cu seamă predicile inspirate. Părintele vorbea citând mereu pe Sfinţii Părinţi, avea o înţelepciune deosebită acumulată în vremea uceniciei sale la Mănăstirea Sihăstria şi în timpul anilor petrecuţi în pustietate. Avea un dar deosebit al vorbirii pătrunzătoare. Cuvântul pe care îl spunea celorlalţi îl trăia el mai întâi. Avea în fiecare zi pravilă de patru ore, citea regulat Acatistul Mântuitorului, Acatistul Maicii Domnului, nefiind lipsit de la biserică. Primea nenumăraţi credincioşi cărora le vorbea. M-am folosit foarte mult de cuvântul părintelui Cleopa, ca student în teologie, ca preot şi ca episcop. Avea o inimă largă, deschisă, foarte apropiat de credincioşi. A fost cel mai mare predicator al Bisericii noastre timp de zeci de ani, un mare misionar apărător al Ortodoxiei. Avea o deschidere şi spre ceilalţi creştini. Nu a fost un integrist. Pentru că avea o trăire profundă înţelegea pe fiecare şi respecta pe ceilalţi creştini în identitatea lor. Mă şi rog adeseori părintelui spunând «Părinte Cleopa, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul!», pomenindu-l în acelaşi timp la rugăciune“, a mărturisit IPS Serafim.
Preocupări academice şi o pregătire teologică înaltă
Pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, l-a cunoscut pe părintele Cleopa în perioada studiilor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ (1977-1982).
Părintele Ion Vicovan ne-a mărturisit că a avut privilegiul de a-l cunoaşte personal şi de a-l auzi în mod direct pe „celebrul părinte Cleopa Ilie“. „În perioada seminarului erau organizate pelerinaje în zona Mănăstirii Sihăstria. Cu acele ocazii ne vorbea părintele Cleopa, pelerinajul având rolul de a creşte duhovniceşte prin cuvântul de învăţătură. Marele duhovnic era invitat la seminar mai ales în vreme de post să ne vorbească despre viaţa lui, despre preoţie, despre viaţa duhovnicească. Întrucât eram în perioada de formare intelectuală, duhovnicească, culturală, academică şi spirituală, părintele Cleopa venea ca să ne vorbească. A avut multe daruri, dar între altele a avut o memorie uriaşă şi o lejeritate în a-i cita pe Sfinţii Părinţi. Părintele Cleopa a scris mai multe cărţi de predici, publicate înainte şi după 1990. Noi, studiind Omiletica, trebuia să alcătuim câte o predică la diferite ocazii. Ceea ce a scris părintele Cleopa ne era de mare utilitate, întrucât sursele în acea vreme nu erau din
belşug, cum sunt astăzi. Fostul duhovnic al Mănăstirii Sihăstria a fost însărcinat de vrednicul de pomenire patriarh Iustinian să alcătuiască un studiu foarte comentat despre stilism. Pe lângă faptul că era un foarte bun cunoscător al Sfinţilor Părinţi, un bun orator căutat de ierarhi, preoţi şi mireni, părintele Cleopa a avut şi preocupări academice. A avut o pregătire teologică înaltă, chiar dacă nu deţinea o diplomă oficială. Studiul de care am amintit, cred că este cel mai documentat cu privire la stilismul din ţara noastră. Studiul alcătuit de părintele Cleopa ne-a fost de mare folos celor care învăţam în acea vreme la seminar. O altă carte importantă pe care a publicat-o este «Despre credinţa ortodoxă». Volumul priveşte învăţătura ortodoxă din perspectiva celui care este membru al unei confesiuni, mai cu seamă neoprotestante“, a remarcat pr. prof. dr. Ion Vicovan, care a amintit în continuare despre perioada dificilă în care a vieţuit marele duhovnic al Sihăstriei. „Părintele Cleopa a trăit într-o perioadă grea pentru Biserică şi pentru neam. Aceasta pentru că, după 1948, Biserica a avut de suferit. În 1959, călugării au fost scoşi din mănăstiri, în urma Decretului 410, numărul monahilor reducându-se simţitor. A rămas circa o pătrime din ceea ce fusese înainte. În acea vreme, părintele Cleopa a rămas ca unul dintre oamenii de bază, reorganizând Mănăstirea Sihăstria şi Mănăstirea Slatina. Vrednicul de pomenire duhovnic a fost un reper pentru monahii acelui timp, pentru preoţi şi pentru ierarhii care l-au avut duhovnic. Acest context este providenţial. În acea vreme exista impresia că Biserica nu are perspectivă întrucât era supusă regimului prin închisori, prin persecuţii, prin securitate s.a. Prin prezenţa părintelui Cleopa, Dumnezeu ne-a arătat că Biserica Sa «nici porţile iadului nu o vor birui» (Matei 16, 18). Într-o perioadă foarte grea, părintele Cleopa a fost una dintre luminile care ne-au arătat drumul pe care trebuie să-l parcurgem în anii întunecaţi ai comunismului“, a precizat pr. prof. dr. Ion Vicovan.
„Am şi acum imaginea părintelui cu barbă albă“
Pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi apelează mereu la exemplul părintelui Cleopa, atât la întâlnirile cu studenţii, cât şi în predicile pe care le rosteşte în faţa credincioşilor. „Părintele Cleopa a fost un călugăr desăvârşit, trăitor şi un bun exemplu de monah consacrat lui Dumnezeu, un adevărat om de vocaţie. A scris atât de mult, atât de bogat, atât de firesc, fiind un om simplu, cu exemple din natură, din viaţa socială. Un alt motiv pentru care îl menţionez şi la cursurile cu studenţii este acela că părintele Cleopa a fost un erudit, un cunoscător al vieţii Sfinţilor Părinţi şi mai ales al Filocaliei. Pe vremea când eram copil, mergeam cu părinţii la Mănăstirea Sihăstria, ne împărtăşeam de slujbele de acolo. Am şi acum imaginea părintelui cu barbă albă care stătea pe prispa chiliei şi vorbea mulţimii. În timpul acestor întâlniri cultivam o legătură tainică, duhovnicească, care a rămas peste timp“, şi-a amintit pr. lect. dr. Adrian Dinu.
„Părintele ne îndemna să ne rugăm îngerului păzitor“
Maria Huncă din Iaşi a fost de mai multe ori la părintele Cleopa, împreună cu fiii şi fiicele sale. Sfaturile marelui duhovnic şi îndemnul la rugăciune au îndreptat paşii a trei din cei opt copii către teologie. „Îmi aduc aminte că îi învăţa pe copiii mei să se roage dimineaţa şi seara, dar mai ales îngerului păzitor. Chiar dacă ştiam mai multe rugăciuni sau psalmi, părintele ne îndemna să ne rugăm îngerului păzitor. Părintele Cleopa iubea foarte mult copiii. Adesea îi lua pe braţe pentru a-i întreba ce rugăciuni ştiu să spună. După ce am mers la părintele Cleopa, fiii şi fiicele mele nu s-au îndepărtat de calea credinţei. Astăzi, participă cu toţii la sfintele slujbe şi de aceea sunt recunoscătoare părintelui Cleopa pentru sfaturile şi rugăciunile pe care le-a înălţat la ceruri pentru familia mea. Unul dintre fiii mei este ieromonah, iar ceilalţi doi sunt la teologie, în timp ce fiicele mele sunt binecuvântate de Dumnezeu cu familii frumoase şi numeroase“, a declarat Maria Huncă.
Chip de lumină zugrăvit pe zidurile bisericilor
Părintele Cleopa, alături de alţi cuvioşi ai Mănăstirii Sihăstria, este pictat pe zidurile mai multor lăcaşuri de închinăciune din Moldova, potrivit „tradiţiei populare şi spirituale“, după cum a precizat pr. Cristian Muraru, directorul Centrului de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Planul iconografic este o expresie a gândirii dogmatice a Bisericii. El reprezintă un reflex al gândirii Bisericii asupra prezenţei ei pe pământ şi în cer. În partea superioară a unui sfânt lăcaş este pictată Biserica triumfătoare (Mântuitorul Hristos, îngerii, scenele din viaţa Domnului Iisus), iar în partea inferioară sunt zugrăvite chipurile celor care au devenit sfinţi. Din acest motiv, în registrul inferior şi în special în zona din pronaosul unui lăcaş de închinăciune, în tradiţia populară şi spirituală a Bisericii, se obişnuieşte pictarea sfinţilor cuvioşi reprezentativi ai Bisericii. În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, vechea catedrală mitropolitană din Iaşi, este pictat chipul părintelui Cleopa. Iată cum se face legătura dintre ctitorul picturii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi părintele Cleopa, care a fost naşul de călugărie şi duhovnicul Întâistătătorului Bisericii noastre. Părintele Cleopa, alături de alţi cuvioşi, este pictat în mai multe biserici din Moldova cu un nimb de lumină. Preacuvioşia Sa a inspirat pe foarte mulţi oameni să caute lumina, el însuşi fiind lumină pentru mulţi credincioşi, învăţaţi sau neînvăţaţi, dar trăitori cu adevărat“, a explicat pr. Cristian Muraru.
Duminica Mironosiţelor, serbată în două biserici ale Moldovei
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Concursul „Copilul învaţă iubirea lui Hristos“, în parohia Sadova 2
vineri, 27 aprilie 2012
Părintele Mihail Roşu, protopop al noii Protoierii Iaşi 3
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1
joi, 26 aprilie 2012
Simpozionul „Basarabia, destin istoric 1812-2012“
Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de când Basarabia a fost anexată la Imperiul Ţarist, la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava a avut loc, în urmă cu două zile, Simpozionul "Basarabia, destin istoric 1812-2012". Evenimentul a fost organizat de Fundaţia "In Memoriam" din Suceava a parohiei "Naşterea Maicii Domnului", în colaborare cu Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, cu Asociaţia Română de Politică Externă şi cu Fundaţia Ecologică din Bucovina. Printre participanţi s-au numărat prof. univ. dr. Aurel Preda, ambasador şi preşedinte al Asociaţiei Române de Politică Externă, Gheorghe Baloi, secretar general în cadrul Asociaţiei Române de Politică Externă şi expert în relaţii internaţionale, şi pr. Ioan Viorel Vârlan, preşedintele Fundaţiei "In Memoriam" din Suceava. La manifestare au fost prezenţi studenţi de la Facultatea de Istorie şi Geografie, studenţi basarabeni care studiază la Universitatea "Ştefan cel Mare", dar şi numeroşi invitaţi, iubitori de istorie din judeţul Suceava. Cu acest prilej a avut loc lansarea volumului "Istoria Basarabiei", semnat de prof. univ. dr. Ştefan Purici de la Universitatea "Ştefan cel Mare". "Scopul acestor acţiuni este acela de a aduce în actualitate implicaţiile sociale, politice şi juridice ale diplomaţiei contemporane. Ambasadorii au remarcat că trebuie să avem curajul să privim istoria în faţă. Mai mult de atât, noi trebuie să înţelegem că Asociaţia Română de Politică Externă urmăreşte adunarea intelectualităţii în jurul unui nucleu, fără implicaţii politice, dar care să ştie să respecte ceea ce înseamnă suveranitatea naţională", a spus diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc.
Şedinţa preoţilor Protopopiatului Iaşi 2
Protest la Bârlad împotriva exploatării gazelor de şist
Conferinţă ASCOR - filiala Iaşi
Concurs de religie dedicat Maicii Domnului, la final
miercuri, 25 aprilie 2012
Pe calea rugăciunii, cu desagii de bucurii şi dureri
L-am cunoscut pe domnul George Ungureanu la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc, în urmă cu două luni. Sprijinindu-se de o cârjă, enoriaşul, care a împlinit la jumătatea acestei lunii 100 de ani, s-a închinat la sfintele icoane, a lăsat obolul său la sfântul altar, apoi s-a aşezat în una din stranele din absida dreaptă a bisericii. În anumite momente din timpul Sfintei Liturghii s-a ridicat în picioare. Deşi are un secol de viaţă, George Ungureanu a stat la slujbă până la final, neschiţând vreo urmă de oboseală.
Născut cu două zile înainte de scufundarea Titanicului
Ajuns în locuinţa sa din Câmpulung Moldovenesc, a început înşiruirea celor 100 de ani de viaţă. „M-am născut pe 12 aprilie 1912, cu două zile înainte de scufundarea vasului Titanic.
La vremea aceea, Bucovina era sub stăpânire austriacă. M-am trezit în Primul Război Mondial cu mama, tata fiind luat la război. Fraţii mai mari erau ascunşi în pădure cu vitele. A venit puhoiul de ruşi şi a stat trei ani, frontul fiind la Mestecăniş. Îmi amintesc cum casa părintească s-a umplut de ruşi. Trei ani, noi, copiii, am mâncat la cazanul rusesc. Eram foarte alintaţi, iar ruşii erau foarte buni atunci. După ce s-a terminat războiul, până ce s-a aşezat administraţia românească, în 1920 am mers la şcoala primară, unde am făcut cinci clase. Locuiam alături de familia mea în zona câmpulungeană Valea Seacă. În timp ce mă jucam prin pârâu cu ceilalţi copii, a trecut un domn prezentabil care m-a întrebat: „Mă băiete, îmbli la şcoală?“. „Da!“, i-am răspuns eu. „La liceu?“, a întrebat din nou. „Nu!“, i-am spus eu. S-a întâlnit apoi cu mama mea şi i-a spus: „Să dai băietu ăsta la liceu!“. Mama s-a plâns că nu are bani pentru a plăti taxe şi pentru a cumpăra cărţi. În vremurile de atunci oamenii erau nevoiaşi. Domnul despre care am amintit se numea Procopovnici, director la un liceu din Suceava“, şi-a amintit George Ungureanu.
Ajutor bănesc de la regina Elisabeta pentru un „fiu de ţăran nevoiaş“
George Ungureanu a făcut patru clase de liceu. La vremea respectivă, cu aceste studii putea să-şi găsească un serviciu. „M-am dus la Cernăuţi, unde am fost numit învăţător într-o comună din acea zonă. Majoritatea copiilor vorbeau limba ucraineană. Întrucât nu ne înţelegeam, nu am putut să fac faţă. Apoi am fost numit secretar comunal în comuna Poiana Micului, de lângă Mănăstirea Humor. După ce am ajuns acolo, notarul mi-a spus că nu sunt bani pentru plata secretarului. Am venit acasă, apoi, la îndemnul unui deputat din zonă, am mers din nou la Cernăuţi la inspectoratul sanitar pentru a ocupa funcţia de sanitar. Pentru ocuparea postului trebuia să fac o perioadă de practică. Astfel am primit o recomandare către dr. Mircea Sireteanu de la spitalul din Câmpulung. După patru luni mi s-a spus că trebuie să aştept pentru a apărea posturile vacante. Alături de alţi colegi, am plecat la Şcoala de Pirotaj de la Tecuci la un concurs pentru şcoala de ofiţeri de zbor şi maiştri militari. Din cei peste 1.000 de candidaţi, trebuiau să rămână 35, astfel că, din păcate, concursul a fost formal. După ce am picat examenul, am ajuns din nou acasă. După trei ani de la întreruperea cursurilor liceale, l-am întâlnit pe fostul profesor de limba franceză Ştefan Cantemir. I-am spus că nu pot veni la şcoală pentru că nu am posibilităţi financiare. El mi-a spus că pot veni să urmez cursurile liceale, dar pentru că am întrerupt cursurile trei ani, trebuie să repet clasa sau să dau un examen, pentru că se făcuse nişte modificări în învăţământ. Aşa am devenit elev de liceu în clasa a IV-a pe care o absolvisem, ca făcând parte din cursul superior al învăţământului cu şapte clase. Intrat la liceu, după primul trimestru, profesorul Cantemir a făcut o cerere către regina Elisabeta pentru un ajutor bănesc, întrucât eram fiu de ţăran nevoiaş. Astfel am primit 6.000 de lei. Profesorul Cantemir a făcut o cerere la Ministerul Învăţământului să-mi aprobe să fac şi clasa a V-a în paralel. În luna mai am terminat clasa a IV-a şi am dat examenul de intrare în cursul superior al liceului. În luna iunie am dat examen la materiile de clasa a V-a, partea I, iar toamna am dat examen pentru partea a II-a, intrând în clasa a VI-a. Astfel am recuperat un an din cei trei de întrerupere“, a continuat să povestească George Ungureanu.
„Mergi cu Dumnezeu, Ungurene, şi fii atent în viaţă“
La 1 noiembrie 1936 a fost încorporat în Regimentul 16 Dorobanţi din Fălticeni, alături
de alţi colegi din şcoală. La poarta regimentului, George Ungureanu a întrebat sentinela din post care sunt cei mai severi ofiţeri din unitate, pentru a nu merge la compania pe care o conduceau aceştia. „Sentinela ne-a spus că zbirii regimentului sunt sublocotenentul Secară şi căpitanul Socolescu. Am cerut să fim repartizaţi la Compania a IV-a, apoi am mers să ne luăm echipamentul. Prin luna ianuarie 1937 a venit în inspecţie generalul de brigadă Bădulescu. A început să inspecteze soldaţii aflaţi în careu. La comanda lui am ieşit în faţă la distanţa regulamentară. Când am strigat răspicat comenzile, generalul s-a înseninat la faţă. Am comandat câteva mişcări care s-au executat cât se poate de repede şi de corect. După aceasta, generalul i-a cerut colonelului să-mi dea zece zile de permisie. În una din zile a venit la mine locotenentul Toma Nicolae, care mi-a propus să mă mut la unitatea lui care urma să se înfiinţeze, plutonul divizionar de recunoaştere. Fără să-mi dau seama de marea greşeală pe care o făceam, am acceptat. Socolescu mi-a spus atunci că am făcut o mare gafă. Nu m-am gândit la urmări, care au fost un dezastru pentru viitorul meu. Această schimbare avea să fie cea mai mare lovitură pentru mine. De aceasta a depins drumul pe urcuşul vieţii. Până la eliberare, n-am beneficiat de nici o zi de concediu. În ziua plecării mele de la Compania a IV-a căpitanul Socolescu l-a chemat pe prietenul meu Bedrule şi i-a spus să meargă acasă, iar în toamnă să-şi ia livretul militar. Era prin iulie, Bedrule a plecat acasă şi s-a pregătit pentru examenul de admitere la politehnică. Eu, zi de zi, ieşeam la câmp, cu plutonul condus de locotenentul Toma. Când îl rugam să-mi dea permisie să mă pregătesc pentru bacalaureat, mă ducea mereu cu minciuna. În toamna lui 1937 am primit livretul militar. Căpitanul Socolescu mi-a spus atunci: „Tu nu ştii cât mi-ai fost de drag. Te-am iubit ca pe fiul meu şi m-ai trădat. Te-ai dus la Toma, care-i un mare ticălos. Tu trebuia să stai toată vara acasă să înveţi, dar pentru că ai plecat de la mine i-ai înlesnit lui Bredule această favoare. Îmi pare rău, eu am vrut să te ajut! Mergi cu Dumnezeu, Ungurene, şi fii atent în viaţă, nu te încrede prea mult în vorbele dulci ale oamenilor!“. A fost unul dintre dureroasele momente din viaţa mea. Plângând ca un copil, mi-am predat efectele (n.n. - echipament militar) şi mi-am luat livretul militar ca un osândit la moarte. Mi se închise pentru totdeauna calea către o şcoală superioară. Căpitanul Socolescu Vespasian, cel crezut «zbirul regimentului», a fost un om corect, integru, bun român, bun ostaş“, a spus George Ungureanu.
„Am urmat sfatul mamei de a mă ruga lui Dumnezeu“
După terminarea stagiului militar, George Ungureanu a fost angajat la instituţia numită „Straja Ţării“, iar în anul 1940 a fost numit în postul de comisar pentru românizare la întreprinderea Industria Textilă Română „Nobert Juster“ din Bucureşti. A fost pentru o perioadă preşedinte la Cooperativa Economică a Funcţionarului Român din Bucureşti, dar întrucât începuse al Doilea Război Mondial, s-a întors acasă la Câmpulung Moldovenesc. La îndemnul unui salariat de la Prefectura Câmpulung, a deschis o prăvălie, întrucât evreii fuseseră evacuaţi în Transnistria. În 1944 magazinul a fost lichidat. Odată cu instalarea regimului comunist, George Ungureanu a fost urmărit, după ce a refuzat postul de ofiţer de securitate. A stat şapte ani ascuns în aşteptarea unei schimbări a regimului. În luna februarie 1958 a fost condamnat la trei ani de închisoare de Tribunalul Militar din Braşov, sub acuzaţia de insurecţie armată. A stat 401 zile legat de mâini şi de picioare în camera zero din Jilava. I se comută pedeapsa la muncă silnică pe viaţă, după care este transferat la Aiud, de unde se eliberează pe 30 iulie 1964. „Dacă acceptam să fiu securist, poate era altfel calea vieţii mele. Predându-mă securităţii, am crezut că după cei şapte ani de suferinţă şi de chin psihic voi intra într-o perioadă de linişte. După această perioadă grea de aşteptare (cei şapte ani cât a stat ascuns de securitate), cu profunde emoţii aveam să-mi pierd soţia, să îndur cea mai grea lovitură prin destrămarea familiei, pe care am crezut-o mai puternică decât stânca Rarăului. În situaţia în care mă găseam, mama, sfânta mamă, era singura care mă înţelegea şi se ruga pentru mine. Am urmat sfatul mamei de a mă ruga lui Dumnezeu pentru a mă putea linişti. După ce am făcut rost de o psaltire, am pornit pe calea rugăciunii şi a meditaţiei. După ceva timp, liniştea s-a coborât asupra mea. Noi purtăm pe umeri desagii cu bucuriile şi durerile noastre. Meditând şi rugându-ne, intrăm în câmpia liniştii, a mulţumirilor şi a îndreptării de pofte şi ură“, a mărturisit George Ungureanu.
Remarcat de preofesorii Liceului „Dragoş Vodă“
George Ungureanu s-a născut în Câmpulungul Bucovinei la 12 aprilie 1912, fiind al şaselea din cei nouă copii ai familiei Simeon şi Maria Ungureanu. Şi-a petrecut copilăria în zona Valea Seacă a oraşului Câmpulung Moldovenesc, absolvind Şcoala Primară de Băieţi din Câmpulung Moldovenesc. După cele cinci clase primare, a devenit elev al Liceului „Dragoş Vodă“ din Câmpulung Moldovenesc. Datorită felului prietenos şi al aplecării spre cultură şi literatură, s-a făcut remarcat de corpul profesoral şi de către colegii liceeni. În vremea când era elev al claselor a VII-a şi a VIII-a a fost: preşedinte al Societăţii Literare „Mihai Eminescu“ din liceu şi instructor la elevii premilitari. Ca preşedinte al Societăţii Literare „Mihai Eminescu“, a prezentat în sala liceului piese de teatru, şezători şi procese literare. În calitate de preşedinte al societăţii a participat la concursul „Tinerimii Române“ din Bucureşti. Atunci când Liviu Rebreanu a vizitat oraşul Câmpulung Moldovenesc, George Ungureanu a fost desemnat să-l întâmpine la gară pe marele scriitor român. A legat prietenii cu Geo Bogza, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, Maria Mihuţ, fost director de studii la Camera de Comerţ Bucureşti, părintele Daniil Sandu Tudor s.a.
Fiu al Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc
Pe domnul George Ungureanu îl cunosc încă din anul 1990, când am venit la această parohie. Am rămas impresionat de toate cele pe care le povestea despre anii prin care a trecut, şi care nu au fost deloc prietenoşi atât cu el, cât şi cu generaţia lui. Vorbea cu multă veneraţie despre părintele Ilie Păsăilă, care era preotul paroh din timpul copilăriei lui şi care se ocupa de educaţia creştină a copiilor. Părintele Ilie Păsăilă avea o mare deschidere către tineri, dar şi diferite metode prieteneşti prin care reuşea să-i capteze pe tineri. Domnul George Ungureanu a fost marcat prin educaţia creştină pe care a primit-o în familie, dar în mod deosebit în biserică, de la preotul Ilie Păsăilă. Am rămas impresionat să aflu că domnul George Ungureanu a avut atracţie spre teologie în tinereţe, însă au venit ororile războiului. A fost înrolat pe front, de unde ne-a povestit nenumărate experienţe dramatice, dar şi duhovniceşti profunde care i-au întărit credinţa. El a simţit prezenţa lui Dumnezeu în momente-cheie, când putea fi ucis. Toate acestea au fost consemnate de George Ungureanu în mai multe cărţi, reamintindu-le ori de câte ori este solicitat. Rămâne captivant cu aceleaşi istorisiri, întrucât are un talent de povestitor, asemănător marelui povestitor Ion Creangă. Prin vorba lui dulce şi prin modul lui de a fi are multe elemente comune cu scriitorul Ion Creangă. George Ungureanu istoriseşte în cărţile sale experienţele personale din timpul războiului, din timpul detenţiei când a fost închis în camera zero şi urma să fie condamnat la moarte. Domnul George Ungureanu este un creştin autentic, practicant la modul deplin şi trăitor al Sfintei Liturghii. Duminică de duminică este nelipsit de la sfintele slujbe, chiar şi la această vârstă înaintată. Vine la biserică sprijinindu-se doar într-un toiag. Nimeni nu îi dă vârsta pe care o are, ci chiar consideră că are mai puţin cu 20 de ani. În mod sigur, Dumnezeu îl întăreşte pentru că este prin natura lui un om plin de speranţă, plin de încredere şi de iubire. Din puţinul pensiei lui contribuie la ajutorarea celor nevoiaşi, la lucrările de întreţinere şi construcţie din cadrul parohiei noastre. Domnul George Ungureanu este fiul al Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc, fiind botezat în acest sfânt lăcaş. În fiecare an a venit la biserică pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru anii îndelungaţi pe care i-a primit. Consider că domnul George Ungureanu este o emblemă a creştinilor câmpulungeni, un model desăvârşit pentru noi toţi. (pr. Ilie Macar, parohul de la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc)
Conferinţe preoţeşti în protopopiatele Hârlău şi Târgu Neamţ
marți, 24 aprilie 2012
Sărbătoarea oraşului Botoşani
Hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Roman
luni, 23 aprilie 2012
Hramul Bisericii „Sfântul Toma“ din Iaşi
„Biserica îndeamnă omul la iertare şi generozitate“
Slujbă arhierească în cinstea ocrotitorului municipiului Botoşani
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
PS Ioachim Mareş, omagiat la Bacău
sâmbătă, 21 aprilie 2012
Sfântul Apostol Toma, serbat în două biserici ieşene
„Maica Domnului este apa cea vie într-o lume însetată şi cuprinsă de moarte“
vineri, 20 aprilie 2012
Praznicul Izvorului Tămăduirii în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Slujiri arhiereşti în Duminica Tomii
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Ceahlău
joi, 19 aprilie 2012
Binecuvântare arhierească la Căminul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit marţi, 17 aprilie, Sfânta Liturghie la Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". Înalt Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la călătoria pe care ucenicii Mântuitorului, Luca şi Cleopa, au făcut-o spre Emaus, despre care s-a relatat în Evanghelia citită în această zi. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat că pe Dumnezeu "Îl înţelegem în primul rând prin harul Sfântului Duh".
La finalul slujbei, ierarhul locului i-a vizitat pe bătrânii imobilizaţi la pat, care nu au putut participa la Liturghia din a treia zi de Paşti. A urmat agapa frăţească la care au participat, alături de Înalt Preasfinţia Sa, soborul de preoţi şi persoanele adăpostite în aşezământ. Căminul "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" a fost înfiinţat în anul 1995 la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Pimen, având pe atunci 80 de beneficiari. În anii ce au urmat numărul lor a scăzut, după ce în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor au fost înfiinţate mai multe cămine de bătrâni. În prezent, căminul, aflat în apropierea Cetăţii de Scaun, la un kilometru de Centrul eparhial Suceava, are 30 de bătrâni, care sunt îngrijiţi de monahii şi de surori.
Complexul cuprinde un dispensar medical în cadrul căruia se oferă îngrijire de către o monahie. Pe lângă îngrijirea medicală, oamenii primesc asistenţă religioasă, fiind oficiată Taina Sfântului Maslu. În corpul de clădire al căminului a fost ridicat un paraclis pentru oficierea sfintelor slujbe. Sfânta Liturghie se slujeşte în fiecare zi în cursul unei săptămâni, cele şapte Laude fiind săvârşite după programul mănăstiresc. Bătrânii care se pot deplasa participă permanent la rânduielile bisericeşti. În apropierea căminului funcţionează o gospodărie, unde se cresc animale. Astfel, este asigurată o parte din hrană pentru persoanele din mai multe aşăzăminte de ocrotire socială ale eparhiei. "IPS Pimen supraveghează aproape în fiecare zi bunul mers al căminului, implicându-se atât în activităţile duhovniceşti, cât şi în cele gospodăreşti. Implicarea Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor este de o mare importanţă pentru că pune suflet în ceea ce priveşte slujirea aproapelui", a spus protos. Benedict Mihalescu, administratorul Căminului "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava".