joi, 26 aprilie 2012
Concurs de religie dedicat Maicii Domnului, la final
Parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Tomeşti, Protopopiatul Iaşi 2, a
organizat, în perioada 18-19 aprilie 2012, la Centrul Cultural-Pastoral
"Sfântul Ilie" al Mănăstirii Miclăuşeni din judeţul Iaşi, concursul de
religie ortodoxă "Maica Domnului, iubirea creştină şi Decalogul - lumina
din sufletul meu". Competiţia a avut loc cu binecuvântarea Înalt
Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei, şi a fost coordonată de Ioan Cristian Pavăl. Au participat
elevi de la nouă şcoli din judeţul Iaşi. Programul manifestării a
început cu o slujbă de Te Deum, apoi participanţii s-au îndreptat spre
Şcoala cu clasele I-VIII Butea pentru a susţine teza grilă - scris la
disciplina religie ortodoxă. În continuare a avut loc proba orală pe
două secţiuni: referat pe temă religioasă şi poezie religioasă. În
dimineaţa zilei de 19 aprilie, copiii au participat la Sfânta Liturghie
în biserica Mănăstirii Miclăuşeni, iar în jurul prânzului a fost
susţinut un program de cântece religioase şi poezii de către elevii din
cele nouă şcoli participante. În continuare a avut loc proba de toacă,
iar seara s-a derulat festivitatea de premiere, urmată de un cuvânt de
învăţătură al părintelui Ghiorghi Florea, de la parohia "Naşterea Maicii
Domnului" - Tomeşti. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu