"Au fost interpretate cântări obişnuite din perioada Postului Mare, precum: "Iată Mirele", "Uşile pocăinţei", "Acum se întinge condeiul", "Cu noi este Dumnezeu" ş.a. Ne-am dorit să aducem o bucurie duhovnicească enoriaşilor parohiei Talpalari şi ieşenilor în general. Concertul a avut rolul de a arăta apropierea de sărbătoarea Învierii Domnului. Deşi evenimentul a fost organizat pentru prima dată în Postul Mare, dorim ca astfel de concerte să devină o tradiţie. Ultimul concert susţinut de corul "Trysaghion" la biserica parohiei Talpalari a avut loc în luna decembrie a anului trecut", a spus Andrei Ungureanu.
Corul "Trysaghion", dirijat de Alexandru Tecuceanu, a fost înfiinţat în anul 2009 şi are 16 membri. Corul "Robii Domnului" a fost înfiinţat în anul 2011 şi este dirijat de Alexandru Grigoraş. Membrii ambelor coruri sunt studenţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu