Ieşenii sunt aşteptaţi mâine după-amiază, de la ora 17:00, la pelerinajul de Florii care va porni de la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi şi se va încheia la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Procesiunea dedicată Intrării Domnului în Ierusalim va fi precedată de Vecernia unită cu Litia, care va fi oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa va merge alături de preoţii din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 în procesiune. Traseul va fi următorul: Biserica Bărboi-str. Costache Negri-Biserica "Sfântul Sava"-Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi"-Catedrala mitropolitană din Iaşi. La Catedrala mitropolitană din Iaşi preoţii şi credincioşii vor fi aşteptaţi de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tradiţia pelerinajului de Florii va continua şi anul acesta la Paşcani. Începând cu ora 12:00, după Sfânta Liturghie, preoţii şi credincioşii se vor îndrepta către Piaţa "Mihail Sadoveanu" a municipiului Paşcani, unde se va oficia o slujbă religioasă şi se vor rosti rugăciuni de binecuvântare a pelerinilor.
La Hârlău, pelerinajul dedicat Intrării Domnului în Ierusalim va începe la ora 14:00 şi va avea următorul traseu: parohia Pârcovaci-Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" a cimitirului oraşului Hârlău-Biserica "Sfântul Dumitru"-Biserica "Sfântul Nicolae"-Biserica "Sfântul Gheorghe". Vor participa preoţii din Protopopiatul Hârlău, dar şi copii de la şcolile din oraş. După cum a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, la Biserica "Sfântul Gheorghe" va fi oficiată slujba Vecerniei.
Ectenii în dreptul bisericilor botoşănene
Pelerinajul de Florii la Botoşani va începe la Biserica "Sfinţii Voievozi" din oraş şi va continua pe traseul: Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"-Biserica Uspenia-Biserica "Sfântul Spiridon". "La această procesiune vor participa, pe lângă credincioşii parohiilor botoşănene, tineri îmbrăcaţi în costume naţionale, care vor purta în mâini icoane, prapuri şi cruci. În dreptul bisericilor se vor rosti ectenii, iar pe parcursul procesiunii credincioşii vor intona cântări specifice sărbătorii Floriilor şi perioadei Postului Mare", a spus pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani. La Dorohoi, pelerinajul va începe la ora 13:00, la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", unde mai întâi se va oficia slujba Vecerniei şi se va citi o rugăciune de binecuvântare a sălciilor. Traseul procesiunii va cuprinde Biserica "Sfânta Parascheva" şi Catedrala "Adormirea Maicii Domnului", unde va fi oficiat Acatistul Învierii Dreptului Lazăr. Credincioşii de la cele două parohii din oraşul Săveni sunt aşteptaţi de la ora 12:00 la pelerinajul de Florii. În procesiune vor merge preoţii din Săveni şi din apropierea oraşului. La Biserica "Sfântul Gheorghe" din Săveni va fi oficiată mai întâi slujba Acatistului, iar apoi, preoţii şi credincioşii vor merge până la Biserica "Sfântul Nicolae". Părintele Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, va rosti cuvântul cu tema "Pelerinajul pământesc, pregătire pentru cel ceresc".
Pelerinajul de Florii de la Darabani va începe la ora 17:00, la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", unde vor fi binecuvântate ramurile de sălcii şi florile. Apoi se va pleca către troiţa ridicată în cinstea eroilor, aflată în apropierea Primăriei Darabani, unde se va citi o rugăciune de dezlegare pentru cei care şi-au dat viaţa pentru patrie. Procesiunea va continua spre Biserica "Sfântul Nicolae", unde se va oficia slujba Vecerniei.
Rugăciune în dreptul a 24 de troiţe, la Roznov
La Piatra Neamţ, pelerinajul de Florii va începe mâine, la ora 13:00, pe traseul Biserica "Precista" I-Bulevardul Decebal-Muzeul de Istorie-Spitalul Judeţean de Urgenţe-Biserica Mărăţei I (aici se va oficia slujba Vecerniei). După cum ne-a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, pelerinejul de Florii se intitulează "Fiul lui Dumnezeu - Izvorul vieţii". Frăţia ortodoxă a tinerilor giroveni "ACUM" va organiza mâine, de la ora 15:00, o procesiune de Florii, de la Şcoala cu clasele I-VIII Girov, la Biserica "Sfântul Nicolae"-Conţeşti-Girov. Credincioşii din Târgu Neamţ sunt aşteptaţi mâine la pelerinajul de Florii, care va începe de la ora 11:30, la Biserica "Sfântul Nicolae" - Humuleştii Noi. Procesiunea va continua spre Biserica "Adormirea Maicii Domnului", unde se va oficia o slujbă de binecuvântare. La pelerinaj se vor alătura credincioşii însoţiţi de preoţii din parohiile oraşului. În Protopopiatul Rozvov, pelerinajul de Florii va începe mâine, la ora 13:00, pe traseul celor 24 de troiţe din oraş. În faţa procesiunii va merge icoana Intrării Domnului în Ierusalim. În dreptul fiecărei troiţe va fi citit un condac şi un icos din Acatistul Învierii lui Lazăr. Pelerinajul de Florii în Protopopiatul Ceahlău va începe la ora 15:30, în parohia Grozăveşti, şi va continua la parohia Buhalniţa. Sunt aşteptaţi să participe preoţii şi credincioşii din parohiile Protopopiatului Ceahlău, studenţi teologi şi elevi seminarişti din cele două sate. După cum a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, la acest pelerinaj şi-au exprimat dorinţa de a veni numeroşi credincioşi din zona Ceahlăului.
Procesiune în jurul Catedralei arhiepiscopale din Roman
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim va fi marcată la Catedrala arhiepiscopală din Roman prin slujba Sfintei Liturghii, care va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În după-amiaza zilei de 8 aprilie, de la ora 17:00, Preasfinţia Sa va oficia slujba Deniei, la finalul căreia va avea loc o procesiune cu icoana Intrării Domnului în Ierusalim, în jurul Catedralei arhiepiscopale. "Credincioşii care vor participa la această procesiune vor ţine în mâini flori şi stâlpări binecuvântate de PS Ioachim Băcăuanul. Florile reprezintă virtuţile pe care le-am dobândit în perioada Postului Mare", a spus protos. Andrei Ioniţă, eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale din Roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu