joi, 26 aprilie 2012
Protest la Bârlad împotriva exploatării gazelor de şist
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în Piaţa
Civică din Bârlad, va avea loc astăzi, de la ora 17:00, un miting de
protest legat de exploatarea gazelor de şist în Podişul Moldovei.
Manifestanţii, preoţi şi locuitori din judeţul Vaslui, vor cere blocarea
unui proiect care prevede explorarea în zonă a unor zăcăminte de gaze
de şist. "La miting vor participa preoţi din toată Eparhia Huşilor, dat
fiind faptul că noi avem misiunea de a apăra viaţa. Suntem împotriva
exploatării gazelor de şist prin metoda fisurării hidraulice. Metoda
este destul de controversată în ceea ce priveşte protecţia vieţii, a
mediului, atât a celor care trăim pe aceste teritorii astăzi, cât mai
ales a generaţiilor viitoare. De-a lungul istoriei, Biserica s-a
implicat de fiecare dată atunci când poporul a trecut prin momente
grele. Considerăm că şi acum este un moment foarte greu. După ample
analize, cercetări şi declaraţii ale specialiştilor în geologie, ale
profesorilor experţi în geotectonică, avem tot dreptul să ne îngrijorăm
în ceea ce priveşte această situaţie dificilă. Tehnologia de exploatare a
gazelor de şist presupune o pompare a unor volume mari de apă la o
singură sondă în stratul unde este înmagazinat gazul", a spus pr. Vasile
Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu