Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim" din cartierul ieşean Tătăraşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, îşi serbează mâine, 8 aprilie, hramul. Programul liturgic va începe în această seară, la ora 17:30, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. După cum a relatat pr. paroh Dumitru Boboc, la această slujbă sunt invitaţi să participe mai mulţi preoţi din Iaşi şi din împrejurimile oraşului. La final vor fi oferite pachete cu alimente credincioşilor prezenţi la această sărbătoare. "Anul acesta este pentru ultima dată când serbăm hramul în demisolul sfântului lăcaş. Nădăjduim ca anul acesta biserica noastră să fie sfinţită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După acest moment, sfintele slujbe vor fi oficiate în biserica mare a parohiei", a spus pr. paroh Dumitru Boboc. Mâine dimineaţă se vor săvârşi Utrenia şi Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, credincioşii vor primi ramuri de salcie care vor fi binecuvântate printr-o rugăciune specială.
Singura biserică din Protopopiatul Botoşani, aflată în parohia Mesteacăn, îşi sărbătoreşte mâine hramul. În această seară credincioşii vor participa la slujba Vecerniei unită cu Litia, iar mâine dimineaţă la Sfânta Liturghie. Pentru acest moment, enoriaşii parohiei vor pregăti o agapă frăţească pentru toţi cei care vor lua parte la slujbă. Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim" a fost sfinţită în anul 2009. În prezent se derulează lucrări de la troiţa din sat, la casa praznicală şi la cea parohială. Ansamblul parohial a fost ridicat, urmând ca până la Sfintele Paşti să fie acoperit cu tablă. ,,Majoritatea fondurilor au provenit de la credincioşi şi de la câţiva sponsori inimoşi. Nădăjduim ca până în toamnă să putem finaliza lucrările, pentru a putea primi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan", a spus pr. paroh Ionuţ Simionică. În parohia Mesteacăn au fost derulate în perioada Postului Mare mai multe activităţi şi întâlniri duhovniceşti. "Enoriaşii au vizionat filme duhovniceşti, iar miercuri, 4 aprilie, în cadrul activităţii ,,Sănătate pentru trup şi suflet", preşcolarii din localitate au primit Taina Sfintei Împărtăşanii. S-au citit rugăciuni de mulţumire şi s-au intonat cântări religioase dedicate Maicii Domnului", a relatat pr. paroh Ionuţ Simionică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu