sâmbătă, 30 iunie 2012

„Sărbătoare măreaţă“ la Catedrala episcopalădin Huşi

Credincioşii din toată Eparhia Huşilor au participat ieri la hramul Catedralei episcopale din Huşi, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Străvechea ctitorie ştefaniană a devenit loc de pelerinaj atât pentru fiii şi fiicele din parohiile Episcopiei Huşilor, cât şi pentru persoane din afara graniţelor ţării, care au dorit să se bucure de sărbătoarea sfinţilor pomeniţi ieri în calendarul Bisericii noastre. 

Catedrala episcopală din Huşi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare când şi-a cinstit ocrotitorii, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Credincioşii care au venit să se roage şi să participe la manifestările dedicate hramului sfântului lăcaş s-au închinat la racla ce adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aduse din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, şi la racla în care se află mâna dreaptă a Sfintei Muceniţe Chiriachi, odor de mare preţ al Catedralei episcopale din Huşi. Oamenii au intrat apoi în lăcaşul de închinăciune pentru a săruta sfintele icoane şi pentru a se ruga Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului şi sfinţilor să le dăruiască cele de folos pentru mântuirea sufletelor.
"Am venit să mă rog pentru iertarea păcatelor. M-am închinat moaştelor Sfântului Gheorghe şi Sfintei Chiriachi. Nădăjduiesc în ajutorul lui Dumnezeu şi în mijlocirea sfinţilor că poate viaţa noastră se va schimba în bine", a declarat Mariana Dima din Huşi.
În jurul orei 9:00, soborul de preoţi, format din părinţii consilieri ai Centrului eparhial Huşi, protopopi, părinţii stareţi şi duhovnici de la mănăstirile Eparhiei Huşilor şi slujitori ai sfintelor altare din cele trei protopopiate ale eparhiei, i-a întâmpinat la Reşedinţa episcopală pe PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi pe PS Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande. În sunetul cântării "Pre stăpânul", ierarhii, preoţii şi diaconii s-au îndreptat spre baldachinul în care se aflau moaştele Sfântului Gheorghe şi ale Sfintei Chiriachi. Apoi, pe o scenă special amenajată lângă Catedrala episcopală din Huşi, a început Sfânta Liturghie. La momentul împărtăşirii, numeroşi credincioşi de toate vârstele au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de la Preasfinţitul Mihail. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei episcopale din Huşi, dirijat de pr. Simion Marian, formaţie corală care a sărbătorit ieri doi ani de când a fost înfiinţată la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu. 

"Vă îndemnăm să fiţi mereu aproape de Biserică"

Preasfinţitul Părinte Episcop Mihail a adresat un cuvânt de învăţătură în care a remarcat că Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului Catedralei episcopale din Huşi a vestit prin perocopa evanghelică glasul Mântuitorului Hristos "care îl aşază pe Sfântul Apostol Petru ca o piatră a Bisericii noastre". Preasfinţia Sa a accentuat apoi că "această piatră s-a constituit datorită mărturisirii Sfântului Apostol Petru că Hristos este Fiul lui Dumnezeu". "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pomeniţi în România într-o perioadă de bucurie şi de căldură. În Australia, sărbătoarea de astăzi are loc într-o perioadă de iarnă. Astăzi (n.r. ieri) am avut binecuvântarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel să particip, alături de frăţiile voastre şi de slujitorii acestei eparhii, în frunte cu Preasfinţitul Corneliu, la această sărbătoare măreaţă în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Prin participarea noastră la această sărbătoare, şi prin rugăciunile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, căutăm iertarea păcatelor, binecuvântarea lui Dumnezeu şi mijlocirea pentru noi înşine ca şi creştini. Cler şi popor am adus în această zi preamărire celor doi corifei ai Bisericii noastre", a spus PS Mihail, care a continuat să vorbească pelerinilor despre viaţa, modelul şi martiriul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. În acelaşi timp, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru invitaţia la hramul Catedralei episcopale din Huşi. "Rugăm pe Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să vă asculte rugăciunile şi să vă dea har şi binecuvântare în viaţa frăţiilor voastre. Credincioşii noştri ortodocşi din Australia şi Noua Zeelandă i-au sărbătorit pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel cu şapte ore înaintea noastră. De aceea, i-am pomenit pe toţi românii de acolo care au fost aduşi de Dumnezeu pentru a mărturisi Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. Iubiţi credincioşi, vă îndemnăm să fiţi mereu aproape de Biserică. Dumnezeu v-a binecuvântat cu biserici, cu preoţi şi cu episcopi care să împărtăşească atât necazurile, cât şi bucuriile cu frăţiile voastre", a adăugat Preasfinţitul Mihail. 

"Iubirea şi puterea lui Dumnezeu", mărturisite prin Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu l-a felicitat pe PS Mihail la împlinirea a patru ani de când a fost întronizat ca Episcop pentru românii din Australia şi Noua Zeelandă. De asemenea, Episcopul Huşilor i-a oferit o icoană cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel inginerului Constantin Logan, membru al comunităţii ortodoxe din Melbourne - Australia, felicitându-l cu prilejul aniversării zilei de naştere. "Felicit pe cei care poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Le doresc din toată inima ani mulţi, cu sănătate, cu împlinire şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Deşi în Australia este iarnă, la noi este mijlocul verii. Sfinţii Apostoli depăşesc anotimpurile şi teritoriile care despart geografic oamenii. Ei ne adună pe toţi într-o inimă şi într-un cuget pentru a mărturisi iubirea şi puterea lui Dumnezeu, care sunt fără margini şi care se adresează fiecărei făpturi umane în parte", a amintit PS Corneliu.
Arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor, l-a felicitat, în numele clerului şi credincioşilor din Eparhia Huşilor, pe Preasfinţitul Corneliu la împlinirea a trei ani de când a fost întronizat în scaunul Episcopiei Huşilor.

















vineri, 29 iunie 2012

Vernisaj de pictură pe sticlă în parohia Feredeni

La biserica parohiei Feredeni - Deleni, Protopopiatul Hârlău, a avut loc duminică, 24 iunie, o expoziţie de icoane pe sticlă. La biserica parohiei Feredeni - Deleni, Protopopiatul Hârlău, a avut loc duminică, 24 iunie, o expoziţie de icoane pe sticlă. Lucrările au fost realizate de şapte liceeni din Feredeni, coordonaţi de Iulia Fotea şi de prof. Ioana Bianca Bârzu, care fac parte din Clubul Copiilor din oraşul Hârlău. Cu prilejul organizării vernisajului, pr. paroh Dănuţ Fotea a expus o parte din obiectele de patrimoniu pe care le deţine biserica din Feredeni. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie în cadrul căreia toţi copiii au primit Taina Sfintei Împărtăşanii. (C.C.)

O nouă biserică pentru enoriaşii din parohia Cotu Morii

În anul 2009, în parohia Cotu Morii, Protopopiatul Iaşi 1, a început construcţia Bisericii "Adormirea Maicii Domnului". Piatra de temelie a fost pusă de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În prezent se lucrează la a treia centură a sfântului lăcaş şi la arcadele pentru cupolă. Biserica are 17 metri lungime, 8 metri lăţime şi va atinge 12 metri înălţime. Fondurile necesare ridicării lăcaşului de închinăciune au provenit de la credincioşii din parohie şi de la binefăcători sau sponsori. În cursul anului trecut, paraclisul parohiei Cotu Morii a fost reabilitat în interior. "Nădăjduim ca în acest an, cu sprijinul credincioşilor din parohie şi din alte localităţi, să putem acoperi biserica. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să răsplătească jertfa şi dragostea celor care ne-au ajutat până în prezent. Donatorii bisericii noastre sunt purtaţi mereu în rugăciunile pe care le înălţăm la fiecare Sfântă Liturghie", a spus pr. paroh Cătălin Rotaru. Întrucât parohia Cotu Morii are doar 70 de familii, fondurile necesare construirii noului sfânt lăcaş sunt limitate. Persoanele care pot sprijini la ridicarea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" pot face donaţii în contul: RO 87 RNCB 01 75 09 83 05 95 0001, deschis la Banca Comercială Română, filiala Iaşi. (C. Ciofu)

Trei ani de la întronizarea Preasfinţitului Corneliu

Astăzi se împlinesc trei ani de când Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost întronizat în demnitatea de Episcop al Huşilor, la Catedrala episcopală din Huşi. Aniversarea celor trei ani de arhipăstorire ai Preasfinţitului Corneliu are loc în ziua pomenirii ocrotitorilor Catedralei episcopale din Huşi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Preoţii şi credincioşii din Episcopia Huşilor sunt aşteptaţi astăzi, de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, la hramul Catedralei episcopale din Huşi. Cu acest prilej, slujitorii sfintelor altare şi enoriaşii din parohii vor putea să-l felicite pe Preasfinţitul Corneliu, la împlinirea a trei ani de când a fost ales Episcop al Huşilor. PS Corneliu s-a născut în satul Corni - Albeşti, judeţul Vaslui, la 25 iulie 1966, din părinţii Eugen şi Ruxandra Onilă, fiind primul dintre cei trei copii de parte bărbătească. A urmat Şcoala Generală Corni pe care a absolvit-o în anul 1980. Între anii 1980-1982 a urmat prima treaptă de liceu în oraşul Vaslui, iar din toamna anului 1982 a început cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a absolvit în anul 1987. În perioada 1988-1992 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (respectiv Facultatea de Teologie), pe care a absolvit-o în anul 1992. Între anii 1992-1996 a urmat cursurile de doctorat, specializarea Noul Testament, la aceeaşi facultate. Începând cu anul 1993, a studiat la Facultatea de Teologie Protestantă din cadrul Universităţii Marburg - Germania, fiind bursier al Diakonisches - Werk, EKD. Din anul 1996 a fost asistent în cadrul aceleiaşi facultăţi, la catedra de Teologie şi Spiritualitate a Bisericii Ortodoxe, sub îndrumarea profesorului Hans-Martin Barth.

Slujba de întronizare, oficiată de IPS Teofan

Pe 21 noiembrie 1997, PS Corneliu a fost tuns în monahism la Catedrala episcopală din Huşi, a doua zi fiind hirotonit ierodiacon, iar în 23 noiembrie ieromonah. La 25 decembrie 1997 a fost hirotesit protosinghel. În Eparhia Huşilor a activat mai întâi ca profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi şi consilier cultural la Centrul eparhial Huşi. În anul 1998 a fost numit vicar administrativ al Eparhiei Huşilor de către vrednicul de pomenire episcop Ioachim al Huşilor. Tot la propunerea episcopului Ioachim, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat Preasfinţitului Corneliu rangul de arhimandrit pe data de 26 iunie 1999. La 27 octombrie 1999 a fost ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor, cu titlul de "Bârlădeanul", fiind hirotonit în această treaptă în data de 21 noiembrie 1999 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe 18 iunie 2009, ierarhii Sfântului Sinod au ales, prin vot secret, pe Preasfinţitul Arhiereu-vicar Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Huşilor. Slujba de întronizare a Preasfinţiei Sale a fost oficiată pe 29 iunie 2009 de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, în prezenţa unui număr impresionant de preoţi, diaconi şi credincioşi.

Programul hramului Catedralei episcopale din Huşi

Catedrala episcopală din Huşi, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, îşi serbează astăzi hramul. Programul manifestărilor a început ieri-dimineaţă cu slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie. Tot ieri, au ajuns din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Slujba Acatistului a fost urmată de Privegherea în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. În această dimineaţă, de la ora 8:00, se va oficia Utrenia, iar de la ora 9:30 Sfânta Liturghie va fi săvârşită de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de PS Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande. De la ora 16:00, credincioşii sunt aşteptaţi să participe la slujba Acatistului şi a Vecerniei unită cu Litia. Mâine dimineaţă, de la ora 7:00, la Catedrala episcopală din Huşi vor fi săvârşite Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar de la ora 17:00 se va oficia Vecernia unită cu Litia. Duminică, 1 iulie, de la ora 8:00, vor fi săvârşite Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar de la ora 17:00 se va oficia Vecernia unită cu Litia. Moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe vor rămâne la Catedrala episcopală din Huşi până luni, 2 iulie, când se vor întoarce în parohia Feredeni. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Duminica a IV-a după Rusalii

În Duminica a IV-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi Biserica "Sfântul Vasile" din parohia Zvoroneşti - Timişeşti, Protopopiatul Tg. Neamţ, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Bogdana din judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi Biserica "Sfântul Nicolae" din parohia Brătuleni - Miroslava, Protopopiatul Iaşi 1. (C.C.)

Lucrări de reabilitare la sediul Protopopiatului Buhuşi

Clădirea sediului Protopopiatului Buhuşi, aflată în curtea Bisericii "Sfântul Nicolae" din Buhuşi, este într-un proces de reabilitare şi reconsolidare. Aceste lucrări au început în urmă cu doi ani, după înfiinţarea Protopopiatului Buhuşi, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. "Imobilul a fost restaurat la interior şi exterior, iar în prezent lucrăm la gardul de împrejmuire, care desparte sediul protopopiatului de curtea bisericii ocrotite de Sfântul Nicolae. Costurile au fost ridicate, însă ne-am descurcat cu fonduri care au provenit din bugetul nostru şi de la sponsori. În perioada următoare, clădirea va fi izolată termic. În interior a fost achiziţionat mobilier nou, astfel încât putem spune că sediul Protopopiatului Buhuşi răspunde cerinţelor actuale", a declarat pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. (C.C.)

joi, 28 iunie 2012

Bisericile din Moldova ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi sărbătoriţi mâine în mai multe biserici de parohie şi mănăstire din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Cu prilejul hramului Catedralei episcopale din Huşi, astăzi va fi adusă din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Gheorghe.

Credincioşii din judeţul Vaslui şi din alte zone ale ţării sunt aşteptaţi, din această seară, la hramul Catedralei episcopale din Huşi. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la ora 15:00 vor fi aduse moaştele Sfântului Gheorghe din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău. Mâine dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de PS Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande. Tot mâine, îşi va serba hramul Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" din Bârlad. Ieşenii sunt aşteptaţi la hramul Bisericii "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi şi la hramul Bisericii "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt. Programul liturgic dedicat hramului Bisericii Bărboi va începe în această seară, la ora 18:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Mâine dimineaţă se vor săvârşi Agheazma mică, Utrenia, Acatistul Sfinţilor Apostoli şi Sfânta Liturghie. După slujba Parastasului pentru ctitori, se vor împărţi pachete cu alimente creştinilor din alte parohii care vor participa la hram. La Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt, Vecernia unită cu Litia va începe astăzi la ora 18:00, iar mâine dimineaţă, de la ora 7:30, se vor oficia Utrenia, slujba Acatistului, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. După cum ne-a relatat pr. paroh Vilie Doroşincă, care este şi protoiereul Protopopiatului Iaşi 2, atât în această seară, cât şi mâine, la finalul programului liturgic, vor fi oferite pachete cu alimente şi se va organiza o agapă frăţească pentru cei prezenţi la slujbă şi pentru persoanele nevoiaşe. În Protopopiatul Iaşi 2, mâine îşi mai serbează hramul parohiile Păun, Slobozia şi Rusenii Noi. Pelerinii sunt aşteptaţi să participe şi la hramul Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi. 

Sărbătoare în cinci parohii ale Protopopiatului Paşcani

În Botoşani va fi sărbătoare la Biserica "Sf. Ap. Petru şi Pavel" I şi II, iar în Protopopiatul Ceahlău îşi serbează hramul parohiile Borca şi Hangu.
În Protopopiatul Dorohoi îşi serbează hramul parohiile Popeni, Podeni, Pornârla, Dersca, iar în Protopopiatul Hârlău va fi sărbătoare în parohiile Poiana - Deleni şi Spinoasa.
În Protopopiatul Paşcani, parohiile Cristeşti, Sadoveni, Tg. Frumos, Volintireşti, Bărbăteşti îşi cinstesc ocrotitorii, iar în Protopopiatul Piatra Neamţ biserica parohiei Ciriţei se va afla în sărbătoare. Tot mâine este hram şi la biserica parohiei Roznov II.
În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, va fi sărbătoare în parohia Solca din Protopopiatul Rădăuţi, în parohia Iţcani II şi la Schitul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" al Mănăstirii Dragomirna, în timp ce în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc azi îşi serbează hramul Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din oraşul Câmpulung Moldovenesc şi Biserica Vatra Moldoviţei.
În Eparhia Romanului şi Bacăului îşi vor serba hramul capela penitenciarului din Bacău, parohia Motoşeni din Protopopiatul Bacău Sud, precum şi parohiile Vâlcele şi Huruieşti - Fundoaia. Şi Mănăstirea Lipova din judeţul Bacău îmbracă mâine straie de sărbătoare.

Rugăciuni pentru ploaie în două parohii din Protopopiatul Iaşi 1

Un sobor de preoţi din comuna Trifeşti a oficiat ieri dimineaţă Agheazma mică şi a citit rugăciuni pentru ploaie. Slujba a fost oficiată pe un câmp aflat în apropierea satului Trifeşti. Părintele Dan Zgăvîrdici de la parohia Hermeziu, Protopopiatul Iaşi 1, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a amintit că lipsa ploii în zonă este cauzată de păcatele oamenilor, de lipsa rugăciunii şi a pocăinţei. De asemenea, în predică s-a accentuat importanţa participării oamenilor la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. "Au participat copii din patru parohii, care au ţinut în mâini icoane, femei însărcinate, bătrâni şi tineri. De câteva săptămâni, în zona noastră nu a mai plouat. Pământul este crăpat din cauza lipsei precipitaţiilor. Culturile sunt în pericol. Grâul este compromis, iar dacă nu va ploua, nu vom avea nici porumb în acest an. Nădăjduim că Dumnezeu va trimite ploaie şi va revărsa mila lui peste oamenii din aceste meleaguri", a relatat pr. Benone Mihai Chelaru de la parohia Trifeşti. În parohia Tabăra - Bivolari, Protopopiatul Iaşi 1, a fost oficiată ieri Taina Sfântului Maslu în cadrul căreia s-au citit rugăciuni pentru ploaie. După cum ne-a relatat pr. Emil Ojog, de la parohia Bivolari, rugăciunile pentru revărsarea ploii s-au rostit la cererea credincioşilor. "Suntem într-o vreme în care se simte nevoia ploii întrucât seceta ameninţă recoltele în această zonă. Slujba a fost oficiată în curtea bisericii parohiei Tabăra în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Ne asociem la nevoile poporului de a fi împreună cu ei şi la bine şi la greu. Nădăjduim că rugăciunile vor fi primite la ceruri, iar Dumnezeu va trimite darul Său de ploaie peste ţarinile şi comunităţile noastre", a declarat pr. Emil Ojog. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Doroteia din judeţul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de PS Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Sadoveni, Protopopiatul Paşcani, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)

Resfinţire de biserică în parohia Brătuleni - Miroslava

PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică, 1 iulie, Biserica "Sfântul Nicolae" din parohia Brătuleni - Miroslava, Protopopiatul Iaşi 1. Sfântul lăcaş a fost consolidat şi izolat termic în ultimii ani. De asemenea, a fost realizată pictura şi s-a achiziţionat mobilier nou, fiind ridicată o casă de prăznuire. "Lucrările de înfrumuseţare au fost realizate cu sprijinul enoriaşilor din parohie. Îi aşteptăm pe toţi credincioşii să ia parte la acest eveniment pentru a se încărca duhovniceşte, având credinţă şi nădejde în Dumnezeu", a spus pr. paroh Victor Moşescu. (C.C.)

Slujbă misionară în parohia Berzunţi

În parohia Berzunţi, Protopopiatul Oneşti, a fost oficiată duminică, 24 iunie, Taina Sfântului Maslu de către pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, pr. protopop Constantin Alupei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Tainei Sfântului Maslu. "La final a avut loc o agapă frăţească în aşezământul social-filantropic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" al parohiei Berzunţi", a spus pr. paroh Nicolae Bucovineanu. (C.C.)

miercuri, 27 iunie 2012

„Dascălii pocăinţei“, cinstiţi la Catedrala episcopală din Huşi

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel vor fi sărbătoriţi de Biserica noastră pe 29 iunie. Cei doi sfinţi au arătat în scrierile lor că fără Hristos, fără Evanghelia şi Biserica Sa nu există mântuire. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt ocrotitorii Catedralei episcopale din Huşi, ridicată în anul 1495 de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, ne-a vorbit în interviul de mai jos despre viaţa Sfinţilor Apostoli, despre postul care precede această sărbătoare, dar şi despre programul hramului Catedralei episcopale din Huşi.

 Preasfinţia Voastră, vă rog să-mi spuneţi câteva cuvinte despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pomeniţi de Biserica noastră pe 29 iunie. 

 Biserica creştină sărbătoreşte pe 29 iunie pe cei doi mari corifei ai creştinismului, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care, prin activitatea lor misionară, prin credinţa în Mântuitorul Hristos, Cel mort şi înviat, şi prin viaţa lor sfântă, au cucerit întreaga lume. Cuvântul pe care ei l-au primit de la Hristos a ajuns să lumineze sufletele tuturor oamenilor aflate în întuneric şi în necunoştinţă. Sfântul Apostol Petru, născut în Betsaida Galileei, L-a întâlnit pe Mântuitorul Hristos şi, în ciuda neputinţei sale fizice, L-a urmat pe Acesta. Sfântul Pavel din Tars L-a întâlnit într-un mod special pe Mântuitorul Hristos atunci când călătorea spre Damasc. Hristos l-a chemat pe Sfântul Pavel ca să-i fie vas ales în care să se descopere puterea iertării lui Dumnezeu şi a iubirii lui faţă de oameni. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, prin activitatea lor misionară, au adus Evanghelia la toate popoarele din Imperiul Roman. Marele Apostol Pavel, prin argumentarea logică, prin iscusimea minţii sale, prin capacitatea de a explica proorociile Vechiului Testament care s-au împlinit în Hristos şi prin curajul prin care a cucerit întreaga lume păgână, este un luceafăr viu. În scrierile Sfântului Pavel, inspirate de Dumnezeu, s-a concentrat întreaga învăţătură creştină. Sfântul Pavel a abordat cele mai interesante şi cele mai puternice probleme ale timpului său. Apostolul Pavel rămâne pentru fiecare preot şi pentru fiecare episcop un model şi un exemplu demn de urmat. El a fost cel care a scris despre sublimitatea puterii dragostei, despre puterea credinţei şi binefacerile ei şi despre frumuseţea, bucuria şi încercările slujirii preoţeşti. Sfântul Pavel dedică slujirii preoţeşti trei epistole. Toate aceste slujiri sunt încununate de credinţa în Învierea Domnului Hristos, care este începutul învierii tuturor oamenilor. În Epistola I către Corinteni capitolul 15, Sfântul Pavel închină un întreg imn Învierii Domnului şi învierii oamenilor. Argumentele pe care le foloseşte, specific logicii timpului său, sunt valabile şi astăzi pentru că ele demonstrează că Învierea Mântuitorului este temelia credinţei noastre. Învierea Mântuitorului este sensul şi speranţa vieţii noastre. Sfântul Apostol Pavel a pecetluit credinţa, viaţa şi învăţătura sa după ce L-a întâlnit pe Mântuitorul pe drumul Damascului cu mărturisirea celebră: "Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui" (II Timotei, cap. 4, 6-8). În ziua de 29 iunie, marele Apostol Pavel este decapitat la Roma din porunca împăratului Nero şi astfel se înalţă la ceruri, neîncetând de acolo să mijlocească pentru noi. Tot pe 29 iunie, pescarul galilean Simon, fiul lui Iona, Petru, prin credinţa căruia Mântuitorul a întărit Biserica Sa, moare răstignit la Roma pentru ca de pe cruce să privească frumuseţea şi înălţimea la care Domnul slavei l-a chemat.

Bunătatea şi puterea iertării Mânuitorului, regăsite în scrierile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Preasfinţite Părinte Corneliu, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este precedată de post. Ce rol are acest post în viaţa credincioşilor? 

Biserica a rânduit încă din secolul al XI-lea ca înaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel să se postească. În primul rând s-a accentuat un post duhovnicesc prin intermediul căruia fiecare creştin să-şi schimbe viaţa pentru a deveni un purtător de lumină. Prin Taina Sfintei Spovedanii, creştinul trebuie să-L recunoască pe Mântuitorul cel Mort şi Înviat, propovăduit de Sfinţii Apostoli. Toate scrierile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel mărturisesc bunătatea fără sfârşit a Mântuitorului şi puterea iertării lui. Astfel, cei doi sfinţi sunt dascălii pocăinţei. Petru s-a lepădat de Domnul şi a plâns cu amar. În ciuda greşelii săvârşite, Mântuitorul l-a iertat după Înviere. Saul din Tars, care lupta împotriva Învierii Domnului şi împotriva lui Hristos, cunoscându-L pe drumul Damascului, şi-a schimbat radical şi definitiv viaţa. În acest sens, avem perioada de post care înseamnă renunţare de bunăvoie pentru suflet. În al doilea rând, acest post are rolul de a ne schimba viaţa pentru a deveni făpturi noi. Acesta este mesajul Sfintei Evanghelii pe care Sfinţii Apostoli au propovăduit-o la toate popoarele. Fără Hristos, fără Evanghelia şi Biserica Sa nu există mântuire. Acest lucru este arătat de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în scrierile lor care s-au păstrat în Noul Testament. 

Moaştele Sfântului Gheorghe ajung joi la Catedrala episcopală din Huşi 

Catedrala episcopală din Huşi îi cinsteşte într-un mod deosebit pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel pe 29 iunie. Preasfinţia Voastră, spuneţi-mi câteva date istorice despre acest sfânt lăcaş. 

Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, zidită în anul 1495 de către Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare, a suferit în timpul războiului ruso-turc din anul 1710-1711, fiind refăcută de episcopul Inochentie al Huşilor şi de urmaşul său Iacob Stamati, care devine ulterior mitropolitul Moldovei din acea vreme. Catedrala episcopală din Huşi adăposteşte de la sfârşitul veacului al XVII-lea mâna Sfintei Muceniţe Chiriachi, fiind adusă de episcopul Iacob Stamati. Biserica este în formă de cruce, îndreptată spre răsărit, de unde este puterea şi lumina cea nepieritoare a lui Dumnezeu. 

În ultimii ani, manifestările dedicate hramului Catedralei episcopale din Huşi au luat amploare. Dacă anul trecut la slujba hramului a fost adusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în acest an la Huşi va ajunge racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Gheorghe de la parohia Feredeni. Preasfinţia Voastră, care va fi programul dedicat hramului din acest an?

Moaştele Sfântului Gheorghe din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, vor ajunge la Catedrala episcopală din Huşi mâine, 28 iunie, la ora 15:00. În aceeaşi zi, se va oficia slujba Privegherii, iar pe 29 iunie va fi săvârşită Sfânta Liturghie. Racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Gheorghe va fi adusă cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Moaştele Sfântului Gheorghe se vor întoarce la Feredeni duminică, 1 iulie. Timp de 50 de ani Episcopia Huşilor a fost desfiinţată. Acum reînnodăm şi reclădim viaţa duhovnicească, întărim credinţa şi încercăm să semănăm în sufletele aride sămânţa cea bună care să rodească şi să schimbe viaţa tuturor credincioşilor din aceste ţinuturi. Ne bucurăm că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ne sunt ocrotitori şi pelerini împreună cu noi pe acest pământ. Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel îi cheamă pe fiii Episcopiei Huşilor, pe cei care sunt departe sau aproape de Biserică, pe cei puţini sau mai mult credincioşi, pe cei indiferenţi şi pe cei care ard de dragostea Mântuitorului şi pe noi toţi să revenim spre noi înşine. Prin pocăinţă să îmbunăm pe Dumnezeu ca să se întoarcă spre noi, prin rugăciunile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Sfinţiri de biserici în Arhiepiscopia Iaşilor

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi sâmbătă, 30 iunie, Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din incinta secţiei Şipote a Spitalului de Psihiatrie din Iaşi. Lucrările au început în toamna anului 2009, sfântul lăcaş fiind ridicat sub formă de navă, având acoperiş moldovenesc. Biserica este pictată la interior, iar la exterior este împrejmuită de un cerdac în stil maramureşean. De asemenea, a fost ridicată o clopotniţă cu patru clopote asistate electronic. Duminică, 1 iulie, Înalt Preasfinţitul Teofan va sfinţi Biserica "Sfântul Vasile" din parohia Zvoroneşti - Timişeşti, Protopopiatul Tg. Neamţ. Construcţia sfântului lăcaş a început în anul 1995, la iniţiativa domnului Vasile Ungureanu, având sprijinul mai multor localnici. În anul 1999, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a donat tabla pentru biserică şi a adus o echipă de meşteri pentru realizarea acoperişului. În anul 2001 filia Zvoroneşti devine parohie de sine stătătoare. În după-amiaza zilei de duminică, 1 iulie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va oficia, de la ora 17:00, o slujbă de binecuvântare pentru lucrările care s-au realizat la biserica parohiei Timişeşti, Protopopiatul Târgu Neamţ. (C. Ciofu)

Au început taberele „Floare de colţ“

Prima serie de copii din toată ţara au ajuns sâmbătă, 23 iunie, la Tabăra "Floare de colţ" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, organizată la Centrul cultural-pastoral Durău din judeţul Neamţ. Cei 50 de şcolari au asistat duminică, 24 iunie, la Sfânta Liturghie, în aceeaşi zi debutând activităţile din cadrul taberei. Programul zilei de luni a cuprins o drumeţie la Cascada "Duruitoarea" şi vizionare de film. Ieri au fost organizate alte ateliere de lucru şi activităţi în natură, iar aseară s-a derulat concursul "Orientare turistică de noapte". Înscrierile în taberele "Floare de colţ" continută, iar tabelul cu locurile disponibile pe fiecare perioadă poate fi consultat pe siteul http://tabere.mmb.ro. Sâmbătă, 30 iunie, va începe prima serie din acest an a taberelor "Izvoarele bucuriei". (C.C.)

Moment aniversar în parohia Pleşani

Parohia Pleşani - Călăraşi, Protopopiatul Iaşi 1, a sărbătorit duminică, 24 iunie, 100 de ani de la punerea pietrei de temelie pentru Biserica "Sfântul Dimitrie". Un sobor de preoţi a săvârşit Acatistul şi Taina Sfântului Maslu, la final fiind rostite rugăciuni pentru ploaie. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. La această slujbă au participat numeroşi credincioşi din parohie care au ascultat cu acest prilej cuvântul de învăţătură al protos. Isidor Bucatariu, stareţul Mănăstirii Balş. (C.C.)

marți, 26 iunie 2012

Veterinarul octogenar din Pojorâta

În localitatea Pojorâta, aflată la poalele a doi munţi legendari, „Adam şi Eva“, vieţuiesc oameni gospodari, majoritatea ocupându-se de creşterea animalelor. Aproape că nu este localnic din comună sau în satele din împrejurimi care să nu fi auzit de Victor Beşliu, de profesie veterinar. La cei 82 de ani împliniţi, pojoreanul încă mai răspunde solicitărilor venite de la oameni atunci când au probleme cu animalele din gospodărie.

Victor Beşliu a ieşit demult la pensie, dar încă se mai poate lăuda că poate profesa în calitate de veterinar. Încercat de multe necazuri, pierderea unuia dintre cei doi fii şi presiuni din partea comuniştilor, Dumnezeu l-a ajutat să treacă prin vâltoarea vieţii şi să ajungă la venerabila vârstă de 82 de ani. Locuieşte într-o casă pe drumul ce duce de la Pojorâta spre vârful Muntelui Rarău. Fiul său, pr. Dumitru Beşliu, este în prezent parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Pojorâta 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
Povestea omului care a îngrijit zeci de ani „averea“ pojorenilor este simplă. În anul 1955, după ce a terminat Şcoala Medie Tehnică, a fost repartizat la Direcţia Agricolă Câmpulung Moldovenesc, ca tehnician veterinar în comuna Pojorâta, „unde locuiesc oameni buni şi gospodari“, după cum i-a descris fostul medic veterinar. Timp de 25 de ani a ocupat acest post, după care a fost repartizat la o secţie de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, care cuprindea zona de munte (Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei). A fost veterinarul la care apelau toţi localnicii din Pojorâta. „Omul venea la mine pentru a-i salva animalul. Erau mulţi colegi tineri fără experienţă de care localnicii nu erau mulţumiţi. De aceea, am fost repartizat în alte secţii ale Direcţiei Agricole pentru că eram incomod conducerii de atunci, întrucât eram solicitat mereu. Sunt apreciat de localnicii din Sadova, Fundu Moldovei sau Pojorâta, pentru că de aproapre 60 de ani sunt alături de ei atunci când îmi cer ajutorul“, a spus Victor Beşliu.

„De multe ori, animalul parcă îmi spunea unde îl doare“

În cei 55 de ani de activitate, Victor Beşliu s-a confruntat cu diferite situaţii complicate, ajutând multe familii a căror unică sursă de venit erau animalele şi care îi cereau ajutorul. Nu de puţine ori a fost trezit în toiul nopţii de localnicii din Pojorâta sau din alte sate pentru a interveni în cazuri de urgenţă. „Am întâlnit familii cu mulţi copii şi care aveau o singură vacă. S-a întâmplat de multe ori ca în toiul nopţii să fiu trezit pentru a salva animalul unei astfel de familii sărace. Omul care mă chema nu ştia ce să mai facă de bucurie pentru că i-am salvat animalul. Un localnic din zonă, Vasile Roată, tată a cinci copii, a venit la ora 2 noaptea ca să-i salvez vaca. Am salvat animalul unui om necăjit. La ora 5 dimineaţa am plecat acasă, după ce am văzut animalul stabilizat“, şi-a amintit fostul medic veterinar din Pojorâta. Victor Beşliu are întipărită şi acum întrebarea pe care cei mai mulţi oameni o adresau când îl chemau să-i ajute: „Domnule doctor, scapă sau nu scapă animalul?“
„Nu mi-am făcut meseria pe bâjbâite. M-am confruntat adesea cu pesta porcină, pesta ovină, pesta aviară. Am fost mereu implicat pentru oameni. Când ajungeam la un animal bolnav, ceream mai întâi câteva date de la proprietar. Degeaba sunt administrate medicamentele, dacă diagnosticul nu este bun. De multe ori, animalul parcă îmi spunea unde îl doare, iar astfel dădeam şi diagnosticul“, a adăugat Victor Beşliu.
Credinţa în Dumnezeu a fost importantă în activitatea sa profesională, dar şi în viaţa de zi cu zi. „De fiecare dată când mergeam la rezolvarea unui caz spuneam Doamne ajută“, povesteşte pojoreanul.

Presiuni din partea comuniştilor

În vremea comunismului, Victor Beşliu ar fi trebuit să se implice în „politica de partid şi activitatea culturală a comuniştilor“. A refuzat pe motiv că nu putea să lase munca de veterinar. „Deviza lor era următoarea: <>. Or, eu le-am spus că nu eram plătit pentru a face activism, ci pentru a fi în slujba oamenilor. După anii â70, secretarul de partid Bobu a vrut să mă pună într-o funcţie politică în Pojorâta. Am spus că am doi copii mici, că am familie şi că nu sunt pregătit pentru a face politică. Mi s-a spus că voi fi trimis timp de şase luni la o şcoală de partid la Iaşi. Am spus că nu mă duc. Atunci secretarul de partid Bobu mi-a spus: <>. Au început presiunile şi verificările din partea lor. Am fost chemat la raionul Câmpulung Moldovenesc pentru a fi înscris ca membru de partid. Am pus la cale o femeie din sat şi i-am spus: <>. A venit femeia şi a început să plângă că-i moare vaca. Şi acum îmi amintesc cu câtă jale s-a plâns acea femeie în faţa comisiei de necazul ei. Nici nu ştiu cum a putut să plângă atâta, deşi nu avea nici o vacă bolnavă. Atunci am scăpat, dar s-au ţinut de mine mereu ca să mă înscriu ca membru de partid. Am fost încadrat la Legea 18 pe nedrept şi am fost ameninţat că-mi va fi confiscată casa“, a mai spus Victor Beşliu. Şi astăzi, fostul veterinar al pojorenilor intră în grajdurile vacilor, la stânile oilor sau în coteţurile de porci. Deşi puterile i-au mai slăbit, Victor Beşliu încă îşi face meseria atât cât poate. Spre finalul întâlnirii noastre s-a întâmplat să răspundă solicitării făcute de Gavril Bedrule din Pojorâta, un om gospodar care se îngrijeşte de creşterea a zece bovine.

Moaştele Sfântului Nectarie, la hramul Mănăstirii Gorovei

Mănăstirea "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" - Gorovei, din judeţul Botoşani, şi-a serbat duminică, 24 iunie, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, credincioşii s-au închinat raclei ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Nectarie. Sfintele moaşte au fost aduse de la Biserica "Sfântul Nectarie" din Iaşi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Oamenii s-au închinat moaştelor Vindecătorului de cancer, aduse de pr. Petrică Lehaci, parohul Bisericii "Sfântul Nectarie" din Iaşi. Pelerinii au simţit din plin bucuria acestui hram. În cadrul slujbei, PS Calinic Botoşăneanul l-a hirotonit diacon pe tânărul Ionuţ Florin Ciuclea", a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. (C.C.)

Campionat de fotbal şi şah la Paşcani

Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Paşcani a organizat, în zilele de 23 şi 24 iunie, două competiţii sportive la care s-au înscris tinerii de la Liceul "Miron Costin", Colegiul Tehnic "Unirea" şi Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu". După cum ne-a relatat pr. Dumitru Rusu de la parohia Giurgeşti, Protopopiatul Paşcani, locul I la fotbal a fost obţinut de echipa Liceului "Miron Costin", iar la şah, locul I a fost câştigat de tânărul Adrian Moraru, elev în clasa a X-a la Liceul "Miron Costin". Echipa de fotbal câştigătoare a obţinut transportul gratuit într-o excursie organizată de ATOR - filiala Paşcani, în luna iulie. (C.C.)

Festivitate de premiere în parohia Uda

Copiii şi tinerii implicaţi în activităţile parohiei Uda - Tătăruşi, Protopopiatul Paşcani, au fost premiaţi duminică, 24 iunie, de părintele paroh Vasile Pintilie. Cei 31 de copii şi tineri, care alcătuiesc grupul vocal "Stephanus Magnus" al parohiei, au primit cărţi apărute la Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi diplome. (C.C.)

luni, 25 iunie 2012

Pelerinaj misionar închinat Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

În parohia "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din cartierul ieşean I. C. Brătianu - Bucium, Protopopiatul Iaşi 2, a avut loc sâmbătă, 23 iunie, un pelerinaj prilejuit de hramul sfântului lăcaş. La finalul Vecerniei unită cu Litia a fost lansată revista "Calea Domnului". 

Credincioşii din parohia ieşeană I. C. Brătianu - Bucium din Iaşi, dar şi din alte parohii ieşene s-au rugat împreună în număr mare în ajunul hramului Bisericii "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul". Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de un sobor de preoţi. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, dirijat de Sergiu Panaite. Spre finalul Vecerniei, în dangătul clopotelor şi în sunetul cântărilor religioase, a început procesiunea cu icoana Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Pelerinajul a avut loc într-o atmosferă duhovnicească, pe parcurs fiind rostite ectenii şi rugăciuni spre slava lui Dumnezeu şi pentru folosul credincioşilor. "Este al doilea an când particip la hramul acestei biserici şi la pelerinaj. Nădăjduiesc în rugăciunile pe care Sfântul Ioan Botezătorul le înalţă înaintea lui Dumnezeu pentru cele de folos nouă", a spus Maria, o credincioasă trecută de 70 de ani. Părintele paroh Aurel Mărgineanu a remarcat că pelerinajul reprezintă "o faptă a credinţei noastre". "Dorim ca aceste fapte ale credinţei să vorbească despre folosul pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl aduce lumii creştine prin rugăciunea şi prezenţa lui de-a dreapta tronului dumnezeirii. Pelerinajul cu icoana Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul are un caracter misionar în această parohie care construieşte biserica din zid şi cea din sufletele enoriaşilor", a explicat pr. paroh Aurel Mărgineanu. 

"Scopul vieţii de familie este acela de a avea copii"

Părintele Mihai Mărgineanu de la parohia Toma Cozma din Iaşi a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat că Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are în centru ziua de naştere a Sfântului Ioan Botezătorul. De asemenea, parohul de la Toma Cozma a menţionat modul în care este reprezentat Sfântul Ioan Botezătorul în iconografia Bisericii noastre. "Sfântul Ioan Botezătorul, dincolo de asprimea vieţii sale monahale, este un mare pedagog pentru tot cel ce voieşte să placă lui Dumnezeu. Sărbătoarea Sfântului Ioan de pe 24 iunie este excepţională, întrucât noi nu serbăm ziua de naştere a sfinţilor, ci sfârşitul vieţii acestora, care înseamnă naşterea pentru viaţa veşnică. Preotul Zaharia, cunoscând că soţia sa era stearpă, putea să dea carte de dezlegare, cum era rânduiala la evrei. Atunci când un om era nemulţumit pentru că nu avea copii cu soţia sa, putea să-i dea carte de dezlegare. Astfel, femeia putea să caute altă persoană cu care să aducă pe lume copii. Scopul vieţii de familie nu este acela de a fi fericit şi satisfăcut, ci de a avea copii. Am închis viaţa de familie în labirinul plăcerilor în care pierdem sensul cel mai important, acela de a avea copii. Privim copiii ca pe o povară şi ca pe o îngrijorare atunci când vin în familie. Familia creştină trebuie să aibă copii. Nu poate fi vorba de familie atunci când omul se închide în sine, într-o trăire egoistă a plăcerii", a explicat pr. Mihai Mărgineanu. 

Lansarea revistei parohiale

Părintele paroh Aurel Mărgineanu a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru că au fost prezenţi în număr mare la slujba hramului şi a prezentat primul număr al revistei "Calea Domnului", care abordează ca temă principală "Parohia - familia pregătită de Dumnezeu". "Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru că am ajuns în faza aceasta de construcţie. De asemenea, mulţumesc Celui Preaînalt pentru că biserica vie, formată din credincioşii parohiei, prinde contur. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dăruiască putere, răbdare, credinţă şi dragoste pentru a putea împlini misiunea de a finaliza construcţia acestui sfânt lăcaş. În această seară (n.r. sâmbătă) ne-am gândit să medităm la tema "Parohia - familia pregătită de Dumnezeu" care este cuprinsă în primul număr al revistei "Calea Domnului". Familia de acasă are grijă de noi mai mult pentru viaţa trecătoare, însă parohia are în centrul ei lăcaşul de cult din zid şi biserica nevăzută a comuniunii credinţei. Familia creştină şi cea parohială au scopul de a ne orienta viaţa spre veşnicia existenţei noastre", a subliniat pr. paroh Aurel Mărgineanu. Credincioşii au primit litie şi au fost unşi cu sfântul mir, apoi au participat la o agapă frăţească oferită de un grup de credincioase din parohie.

Sărbătoare la Mănăstirea Ivăneşti din judeţul Vaslui

Mănăstirea "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" - Ivăneşti din judeţul Vaslui a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La acest eveniment au participat credincioşi din toate zonele judeţului Vaslui.

Obştea Mănăstirii Ivăneşti din judeţul Vaslui a trăit ieri marea bucurie a serbării hramului, în prezenţa a sute de pelerini. Sărbătoarea a fost încununată de prezenţa Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, care a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui, în cadrul slujbei s-au citit rugăciuni pentru ploaie. "Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă pentru noi bucuria vieţii şi a familiei. Părinţii sfântului, Zaharia şi Elisabeta, au primit veste de la Dumnezeu că vor primi prunc, pe Sfântul Ioan. Îngerul Domnului a vestit la templu naşterea Sfântului Ioan, dar Zaharia a crezut că este vorba despre o incertitudine. De aceea, Dumnezeu l-a lăsat pe Zaharia fără grai. Zaharia şi familia sa nu au crezut că se va putea întâmpla să aibă un fiu, însă Dumnezeu le-a oferit în dar copilul, care înseamnă binecuvântare. Această bucurie, care avea să se reverse peste toată creştinătatea, s-a revărsat şi asupra zonei Vasluiului. Dumnezeu a rânduit ca la Poiana Borş, numită aşa după denumirea topografică a locului, o familie să doneze un teren pentru construirea unei biserici. La început a fost înălţat un paraclis, apoi s-au ridicat anexele, iar acum se construieşte o biserică mare din zid în cinstea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Nădăjduim că biserica va fi ridicată, mai ales că foarte mulţi credincioşi vin la această mănăstire pentru a-şi clădi latura sufletească. Oamenii care ajută la ridicarea sfântului lăcaş depun o jertfă care ajută la mântuire", a relatat pr. protopop Vasile Pârcălabu. 

"La bisericile din zona noastră hramul constituie o sărbătoare de suflet"

Preasfinţitul Corneliu a adresat un cuvânt de învăţătură despre semnificaţiile sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, subliniind însemnătatea venirii în lume a Înaintemergătorului Domnului. "Preasfinţia Sa a remarcat că familia creştină trebuie să dea naştere la copii, pentru dăinuirea neamului noastru. Familia vie este cea care are copii. În aceşti copii se investeşte cultura şi credinţa în Dumnezeu, care va rodi prin sufletele lor şi care nădăjduim că vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. În continuare, PS Corneliu a amintit de lucrările care se desfăşoară la Mănăstirea Ivăneşti, dând ca exemplu obştea acestei aşezări monahale, pentru tenacitatea şi spiritul de sacrificiu pe care îl depune la ridicarea noii biserici. La bisericile din zona noastră hramul constituie o sărbătoare de suflet, un moment deosebit, unde majoritatea credincioşilor vin să se roage şi să jertfească din bunurile lor ca ofrande. M-am bucurat că astăzi (n.r. ieri) au venit la mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul sute de credincioşi. Oamenii s-au bucurat de ospăţul duhovnicesc reprezentat de Sfânta Liturghie şi de rugăciunile pentru ploaie. De asemenea, în ultima parte a programului, toţi pelerinii au participat la o agapă frăţească, într-o ambianţă de credincioşie şi de respect faţă de Dumnezeu", a adăugat pr. protopop Vasile Pârcălabu.

Aşezare monahală înfiinţată la cererea credincioşilor

Mănăstirea Ivăneşti este situată în comuna Ivăneşti, la 35 de kilometri vest de oraşul Vaslui şi la 3,5 kilometri de şoseaua naţională DN 2F Vaslui-Bacău (la 54 kilometri distanţă de oraşul Bacău). Aşezământul este construit pe un platou înalt, înconjurat la N-V de pădure de foioase, iar în partea de S-V există în depărtare un tablou pitoresc, cu satele comunei Voineşti în vale. Mănăstirea "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" a fost înfiinţată în anul 2000, la cererea credincioşilor din comuna Ivăneşti. Familia Ion şi Maria Plăcintă a donat 7 hectare de teren pentru construirea complexului monahal. Pe 13 august 2000 s-a pus piatra de temelie de către vrednicul de pomenire episcop Ioachim, iar în luna martie 2001 au venit primele trei maici şi ieromonahul Irineu Sandu, fiind trimişi cu ascultare să trudească pentru ridicarea mănăstirii de către arhim. Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Începutul a fost foarte greu, nefiind nicio construcţie ridicată. În mănăstire sunt acum 16 vieţuitoare, păstorite de monahia Antonia Chiriac, care se bucură de linişte şi trăire duhovnicească.
Pe data de 24 iunie 2009, PS Corneliu a pus piatra de temelie pentru noua biserică. Această construcţie va fi ridicată din cărămidă.

sâmbătă, 23 iunie 2012

„Această biserică a fost ridicată pentru noi şi pentru urmaşii noştri“

Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din parohia Talpa - Blândeşti, Protopopiatul Botoşani, a fost reconsolidată şi înfrumuseţată în ultimii şapte ani. În prezent, se pictează la interior, iar la anul sfântul lăcaş urmează să fie resfinţit. Cu sprijinul celor 80 de familii din parohie, la Talpa s-a ridicat o casă socială şi locuinţa pentru preotul paroh. 
 
În parohia Talpa - Blândeşti, Protopopiatul Botoşani, s-au derulat în ultimii şapte ani, odată cu numirea părintelui paroh Ioan Cazaciuc, mai multe lucrări de construcţie la complexul parohial. În urmă cu doi ani a fost ridicată o clopotniţă şi un pridvor în continuarea bisericii. De asemenea, s-a construit o casă parohială şi un aşezământ social-filantropic. Anul trecut, complexul parohial a fost împrejmuit cu un gard din fier forjat.
"Când am ajuns în parohie am găsit o bisericuţă mică din bârne şi chirpici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sfântul lăcaş a fost consolidat, în interior fiind îmbrăcat în rigips. Până în prezent s-a pictat sfântul altar şi naosul. După terminarea picturii, nădăjduim să avem bucuria a-l invita pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru a sfinţi toate aceste lucrări realizate în ultimii şapte ani", a spus pr. paroh Ioan Cazaciuc. Enoriaşii parohiei Talpa au dragoste şi evlavie faţă de biserică, ostenindu-se, în ciuda vârstei înaintate, să doneze din puţinul lor pentru lucrările aflate în derulare. "Oamenii au fost foarte săritori şi datorită lor s-a reuşit această lucrare. Domnul Lazăr Vrabie, enoriaş al parohiei noastre, deşi este trecut de 80 de ani, a mers în satele vecine pentru a colecta fonduri. De acum înainte rămâne să ne ocupăm mai mult de partea duhovnicească. Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria spunea că zidurile se construiesc uşor, însă biserica din sufletele oamenilor se zideşte mai greu. Vom încerca să-i apropiem pe credincioşi mai mult de Dumnezeu şi de Biserica lui Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru că ne-a ascultat rugăciunile, astfel că tot ceea ce ne-am dorit s-a împlinit", a mărturisit pr. paroh Ioan Cazaciuc. În cei şapte ani de păstorire, parohul de la Talpa a fost ajutat şi încurajat de "o mână de oameni", aşa cum i-a numit, formată din enoriaşii Lazăr Vrabie, Ioan Lungu, Mihai Ţurcanu şi Elena Plugaru. "Mereu le-am spus enoriaşilor că această biserică a fost ridicată pentru noi şi pentru urmaşii noştri. În acest lăcaş de închinăciune copiii noştri vor înălţa rugăciuni de mulţumire, slavă şi cerere către Dumnezeu", a adăugat pr. paroh Ioan Cazaciuc.

„Cu Hristos pe cărările vacanţei“, în parohia Flămânzi - Cordun

În parohia Flămânzi - Cordun din Protopopiatul Hârlău se va desfăşura, pe parcursul vacanţei de vară, programul religios dedicat copiilor intitulat "Cu Hristos pe cărările vacanţei". În fiecare vineri dimineaţă se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica "Pogorârea Duhului Sfânt", iar în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, copiii sunt aşteptaţi la o întâlnire catehetică. După cum ne-a relatat pr. paroh Marius Pîjîn, în cadrul orei catehetice vor fi abordate teme de practică liturgică şi jocuri diverse pentru copii. "Ne-am gândit să realizăm acest program pentru că în perioada anului şcolar am constatat că elevii din parohia noastră nu participă mereu la Sfânta Liturghie. Am iniţiat aceste întâlniri în zilele de vineri şi sâmbătă pentru că în perioada verii copiii au mai mult timp la dispoziţie. Dorim astfel să venim în întâmpinarea copiilor şi să le oferim câteva oportunităţi, astfel încât ei să nu irosească timpul pe perioada verii", a spus pr. paroh Marius Pîjîn. De asemenea, în perioada 1-15 august se va organiza tabăra religioasă "Dumnezeu privit cu ochi de copil". O altă activitate care va avea loc în parohia Flămânzi - Cordun constă într-un curs de miniatură. "Dorim să-i învăţăm pe copii să deseneze acele începuturi de pagină care existau pe cărţile liturgice", a adăugat pr. paroh Marius Pîjîn. (C. Ciofu)

Moaştele Sfântului Varlaam au ajuns la Piatra Neamţ

Manifestările religioase dedicate cinstirii ocrotitorului municipiului Piatra Neamţ au început ieri la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc din centrul oraşului. Cu acest prilej, au fost aduse cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, moaştele Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei, de la Mănăstirea Secu. Sfintele moaşte au fost întâmpinate de un sobor de preoţi şi de numeroşi credincioşi din Piatra Neamţ. "S-a cântat troparul Sfântului Varlaam de mai multe ori, apoi a început slujba Acatistului, care a fost urmată de Taina Sfântului Maslu. "A fost o atmosferă emoţionantă şi încărcată de multă evlavie", a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc a rămas deschisă până la miezul nopţii pentru ca toţi credincioşii să se închine sfintelor moaşte. Astăzi, Înalt Preasfinţitul Teofan va săvârşi Vecernia unită cu Litia la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc. La final, va avea loc procesiunea cu moaştele Sfântului Varlaam pe traseul: Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc - Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Precista I - Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Gară - Biserica "Sfântul Gheorghe" - Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc. La această procesiune va participa IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de preoţii şi de credincioşii prezenţi. Mâine, 24 iunie, la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc vor fi oficiate Utrenia şi Sfânta Liturghie. (C. Ciofu)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" - Ivăneşti din judeţul Vaslui, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji la Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Mănăstirea "Buna Vestire" din Bacău. (C.C.)

Mare sărbătoare în nordul ţării

Pelerinii din mai multe zone ale ţării sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la Suceava pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor vor fi prezenţi duminică la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, unde se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou. 

Manifestările dedicate Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor începe mâine, 23 iunie, în cetatea Sucevei. La ora 17:00, moaştele Sfântului Ioan cel Nou vor fi scoase din Catedrala arhiepiscopală din Suceava şi vor fi aşezate într-un baldachin, spre închinarea pelerinilor. În aceeaşi zi, de la ora 18:00, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi slujba Privegherii, iar la final va rosti un cuvânt de învăţătură.
Duminică, 24 iunie, de la ora 6:00 se vor săvârşi Agheasma mică şi Taina Sfântului Maslu, care vor fi urmate de Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De la ora 9:00, IPS Mitropolit Teofan, IPS Arhiepiscop Teodosie şi IPS Arhiepiscop Pimen, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, vor oficia Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie, va urma pelerinajul cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală din Suceava - Biserica "Învierea Domnului" - Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" - Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Mirăuţi - Biserica "Sfântul Dumitru" - Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" - Catedrala "Naşterea Domnului" - Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Catedrala arhiepiscopală din Suceava. "În fiecare an, sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou a adunat în jurul sfintelor moaşte zeci de mii de pelerini din Suceava, Maramureş, dar şi din alte colţuri ale ţării", ne-a spus pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

vineri, 22 iunie 2012

„Viaţa creştină, în adevărata ei valoare, înseamnă un martiriu“

Parohia "Sfântul Iulian din Tars" din Campusul studenţesc "Tudor Vladimirescu" din Iaşi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită miercuri seara de Preasfinţitul Corneliu. Biserica acestei parohii se află în prezent în stadiul de pictură. 

Singura biserică din ţara noastră închinată Sfântului Iulian din Tars şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Miercuri seara, numeroşi ieşeni şi studenţi au asistat la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, ca delegat din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul "Laudate Dominum" al Bisericii "Sfântul Iulian din Tars" din Campusul studenţesc "Tudor Vladimirescu", dirijat de Ion Ioan. Preasfinţitul Corneliu a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire mai întâi la importanţa ridicării unei biserici, care se "zideşte pe temelia apostolilor şi pe sângele martirilor care au pecetluit credinţa lor cu propria viaţă". Apoi, Preasfinţia Sa a accentuat că Biserica noastră are în calendar mărturii mai ales ale sfinţilor martiri. "Mulţi dintre sfinţi, care au continuat să fie până în zilele noastre martiri, nu sunt menţionaţi pentru că numărul lor este mare, întocmai ca stelele care strălucesc noaptea pe cer. Viaţa creştină, în adevărata ei valoare, înseamnă un martiriu. Martir este nu doar cel ce moare pentru credinţa lui, ci şi cel care o mărturiseşte cu propria viaţă, înfruntând obstacolele din această viaţă. Viaţa creştinilor este o luptă cu noi înşine, cu păcatul care ne asaltează, cu cei din jurul nostru, care sunt oameni nu de puţine ori necredincioşi, împotrivitori ai adevărului, propagatori ai minciunii şi ai nedreptăţii. Mântuitorul ne avertizează pe toţi cei care dorim să-L urmăm şi Îi deschidem uşa inimii noastre ca să intre în viaţa noastră că avem o cale strâmtă. Cealaltă cale este largă, iresponsabilă, care duce la pieire. Viaţa creştină este o luptă continuă, iar sfinţii sunt exemple vii care au luptat până la sfârşit. Toată viaţa noastră trebuie ancorată în Hristos, pentru că fără El nu putem face nimic. Izvorul vieţii, care este Dumnezeu, este un dar ce se doreşte a fi veşnic. Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Iulian din Tars, să ne întărească în credinţă, să ne dea puterea răbdării şi binecuvântarea ei", a subliniat Preasfinţitul Corneliu. 

Distincţii pentru binefăcătorii Bisericii "Sfântul Iulian din Tars"

Părintele paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru că a slujit pentru al patrulea an consecutiv la Biserica "Sfântul Iulian din Tars", dar şi pentru că a format generaţii de seminarişti la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi, o parte dintre ei oferind răspunsurile la strană în sfântul lăcaş din Campusul "Tudor Vladimirescu". În continuare, pr. paroh Florin Chirilă a oferit o distincţie de vrednicie din partea parohiei "Sfântul Iulian din Tars" domnului Constantin Comănescu, preşedintele grupului de firme "Pieta" din Iaşi, şi domnului Nicuşor Lazăr, director în cadrul grupului de firme "Pieta". La final a fost prezentată cartea "Viaţa şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iulian din Tars", apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan. Ieri-dimineaţă, după slujba Utreniei au fost oficiate Acatistul Sfântului Iulian din Tars, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Credincioşii au primit la final câte un pachet cu alimente din partea familiei Holicov. Construcţia Bisericii "Sfântul Iulian din Tars" din Iaşi a început să fie ridicată în urmă cu opt ani, iar în prezent se efectuează lucrările de pictură.

Lansare de carte la Mănăstirea Dobrina

La Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" Dobrina din Huşi a avut loc ieri lansarea volumului "Ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei în perioada interbelică", de prof. Ştefan Plugaru. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. La eveniment au participat reprezentanţi ai Mitropoliei Basarabiei, profesori, istorici, personalităţi culturale din România şi Republica Moldova. Lansarea a fost precedată de Parastasul pentru mitropoliţii, episcopii şi preoţii din Mitropolia Basarabiei, dintre cele două războaie mondiale. În cuvântul adresat celor prezenţi, prof. Ştefan Plugaru a vorbit despre reacţiunile alcătuirii volumului lansat, şi anume restituirea unui trecut pe care oamenii îl cunosc foarte puţin. "Cartea reprezintă o lucrare de popularizare a istoriei, a chipurilor de ierarhi şi preoţi români care au activat peste Prut în perioade foarte grele pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru poporul român de pe meleagurile Basarabiei. Au luat cuvântul mai mulţi reprezentanţi ai Mitropoliei Basarabiei care au prezentat situaţia actuală a acestei mitropolii şi dificultăţile pe care le întâmpină. De asemenea, s-a făcut o comparaţie între perioada interbelică, cu problemele românilor de atunci, şi zilele noastre. Prof. Costin Clit din Huşi, autor al mai multor cărţi ce restituie cititorului oameni şi fapte din trecut, a făcut o prezentare a contextului istoric în care au activat ierarhii şi preoţii basarabeni, evidenţiind legătura dintre viaţa românilor de pe ambele maluri ale Prutului. De-a lungul timpului, Episcopia Huşilor a avut jurisdicţie şi dincolo de Prut, existând astfel o unitate de credinţă şi cultură. Prof. Ştefan Plugaru a folosit în redactarea lucrării sale numeroase documente din arhivele naţionale şi bisericeşti din Chişinău", a relatat pr. Cosmin Gubernat, slujitor la Biserica "Sfinţii Apostoli" din Vaslui. (C. Ciofu)

Campanie de informare-prevenţie la Bacău

Centrul pentru consiliere, recuperare şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri "Izvorul Tămăduirii", din cadrul Fundaţiei "Episcop Melchisedec" - filiala Bacău a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a derulat miercuri, 20 iunie, la Liceul "Anghel Saligny" - Bacău, prima etapă a proiectului "Alege independent!". Proiectul a fost primit cu interes şi deschidere atât de conducerea liceului, dar mai ales de elevi, sesiunea de informare-prevenţie fiind susţinută de pr. Liviu Burlacu, consilier adicţie în cadrul Centrului "Izvorul Tămăduirii", şi de pr. prof. Ionuţ Căsaneanu. "Expunerea s-a realizat cu ajutorul materialelor video, în cadrul activităţiilor adresându-se întrebări şi oferindu-se răspunsuri pe tema acestei problematici cu care se confruntă tot mai frecvent comunitatea băcăuană", a spus pr. Liviu Burlacu. Proiectul "Alege independent" este susţinut de echipa Centrului "Izvorul Tămăduirii" Bacău, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi este cofinanţat de Primăria Bacău şi de Fundaţia "Episcop Melchisedec" filiala Bacău.

joi, 21 iunie 2012

Mii de credincioşi, aşteptaţi la serbarea Ocrotitorului Sucevei

Pelerinii din mai multe zone ale ţării sunt aşteptaţi, în acest sfârşit de săptămână, la Suceava pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou şi pe Sfântul Ioan Botezătorul. Duminică, 24 iunie, va avea loc pelerinajul cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, pe străzile din Suceava. Sâmbătă seara va fi organizat un pelerinaj cu moaştele Sfântului Varlaam, de la Mănăstirea Secu, prin dreptul mai multor biserici din Piatra Neamţ. 

Manifestările dedicate Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor începe sâmbătă, 23 iunie, în cetatea Sucevei. La ora 17:00, moaştele Sfântului Ioan cel Nou vor fi scoase din Catedrala arhiepiscopală din Suceava şi vor fi aşezate într-un baldachin, spre închinarea pelerinilor. În aceeaşi zi, de la ora 18:00, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi, pe un podium special amenajat, slujba Privegherii. După cum ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor, la finalul slujbei, IPS Pimen va adresa un cuvânt de învăţătură.
Duminică, 24 iunie, de la ora 6:00, se vor săvârşi Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu, urmate de Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De la ora 9:00 se va oficia Sfânta Liturghie de către de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi IPS Pimen. "La momentul cuvenit, IPS Teofan va adresa credincioşilor un cuvânt de învăţătură. De asemenea, IPS Pimen va citi mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la sărbătoarea hramului Mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava", a spus pr. Dragoş Buta. 

Procesiune prin dreptul bisericilor din centrul Sucevei

După Sfânta Liturghie urmează pelerinajul cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală din Suceava - Biserica "Învierea Domnului" - Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" - Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Mirăuţi - Biserica "Sfântul Dumitru" - Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" - Catedrala "Naşterea Domnului" - Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Catedrala arhiepiscopală din Suceava. "Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava este amintită de la mutarea sfintelor sale moaşte din Biserica Mirăuţi la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, în anul 1589. Prin suferinţele trecătoare, prin moartea mucenicească, Sfântul Ioan, mărturisitorul lui Hristos, a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a împărăţiei vieţii veşnice. În fiecare an, sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou a adunat în jurul sfintelor moaşte ale Sfântului zeci de mii de pelerini din Suceava, Maramureş, dar şi din alte colţuri ale ţării", a amintit pr. Dragoş Buta.

Moaştele Sfântului Varlaam, în pelerinaj la Piatra Neamţ

În perioada 22-24 iunie, la Piatra Neamţ vor fi organizate o serie de manifestări religioase în cadrul Zilelor municipiului Piatra Neamţ, cu prilejul sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Duminică, 24 iunie, va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, construită din piatră între anii 1497-1498. Mâine, de la ora 15:00, la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc vor fi întâmpinate moaştele Sfântului Varlaam, mitropolitul Moldovei, de la Mănăstirea Secu, din judeţul Neamţ. Programul va continua cu slujba Acatistului şi Taina Sfântului Maslu care va fi săvârşită de un sobor de şapte preoţi. Sâmbătă, 23 iunie, tot la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc, se vor oficia Utrenia şi Sfânta Liturghie. După cum ne-a relatat pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, în după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Vecernia unită cu Litia. La final, va avea loc procesiunea cu moaştele Sfântului Varlaam pe traseul: Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc - Biserica "Adormirea Maicii Domnului" Precista I - Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Gară - Biserica "Sfântul Gheorghe" - Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc. La această procesiune va participa Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de preoţii şi de credincioşii prezenţi. Duminică, 24 iunie, la Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc vor fi oficiate Utrenia şi Sfânta Liturghie. "Programul manifestărilor religioase dedicate Sfântului Ioan Botezătorul a fost făcut cunoscut preoţilor şi credincioşilor din Piatra Neamţ şi din parohiile apropiate oraşului. Nădăjduim că vor participa foarte mulţi pietreni la slujba Vecerniei şi la procesiunea cu sfintele moaşte. Considerăm că evenimentele religioase din cele trei zile sunt o manifestare a credinţei noastre ortodoxe. Dorim să arătăm că în oraşul nostru Ortodoxia este o prezenţă vie, care are o stare de rugăciune, izvorâtă din bucuria hramului, dată de Sfântul Ioan Botezătorul", a subliniat pr. protopop Valentin Tofan.

Procesiune în parohia "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Iaşi

Credincioşii din Iaşi sunt aşteptaţi sâmbătă, începând cu ora 17:00, la manifestările religioase organizate cu prilejul hramului Bisericii "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din cartierul ieşean I. C. Brătianu - Bucium, Protopopiatul Iaşi 2. Spre finalul slujbei Vecerniei unită cu Litia va avea loc procesiunea cu icoana Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, pe străzile din cartierul I. C. Brătianu. "Procesiunea rememorează ieşirea Sfântului Ioan Botezătorul, care a pregătit calea venirii Domnului nostru Iisus Hristos", a spus pr. paroh Aurel Mărgineanu. Pentru prima dată în ultimii ani, slujbele dedicate hramului vor fi săvârşite în biserica mare a parohiei. Duminică, 24 iunie, se vor oficia, începând cu ora 8:00, Agheazma mică, Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfânta Liturghie. "Cu ocazia hramului va fi lansată revista "Calea Domnului" a parohiei noastre. Publicaţia lunară va cuprinde informaţii cu privire la activitatea şi programul parohiei noastre", a explicat pr. paroh Aurel Mărgineanu, care a adăugat că tot în acest an va fi lansat siteul parohiei, aflat în lucru.

10 ani de voluntariat în cadrul Serviciului de Probaţiune Iaşi

În acest an, Serviciul de Probaţiune Iaşi serbează un deceniu de voluntariat. În cei zece ani, aproape 100 de voluntari şi-au oferit abilităţile, timpul şi entuziasmul în lucrul cu infractorii, o muncă dificilă şi de multe ori riscantă.

Consilierii de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune (SP) din Iaşi rememorează experienţe interesante, inedite şi modul în care voluntarii au folosit ce au învăţat în activităţile lor ulterioare. "Specificul activităţii de probaţiune, cu elemente de drept, psihologie şi asistenţă socială, a atras, de-a lungul timpului, multe persoane care doreau să capete o perspectivă diferită faţă de ce înseamnă justiţia pentru publicul larg. Deplasarea accentului de pe pedeapsă, încarcerare, represiune, pe sancţiuni alternative la detenţie, care iau în considerare cauzele comportamentului infracţional şi încearcă să ofere soluţii de reabilitare comportamentală a individului, a fost şi este în continuare punct de atracţie, inspiraţie pentru persoanele care vin la Serviciul de Probaţiune pentru a deveni voluntari", a subliniat Oana Paicu, consilier de Probaţiune - Instanţa pentru Minori. La primele întâlniri cu voluntarii, se realizează o prezentare a principalelor atribuţii ale consilierilor de probaţiune, şi anume:
- întocmirea de referate de evaluare la solicitarea parchetelor sau a instanţelor, care au ca obiect o analiză complexă, psiho-socială, a background-ului familial şi social al învinuitului/inculpatului, cu scopul de a se identifica acei factori care au generat comportamentul infracţional;
- supravegherea persoanelor care au fost sancţionate cu pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere, precum şi a minorilor care au primit măsura educativă a libertăţii supravegheate;
- asistenţă şi consiliere oferite persoanelor aflate în supraveghere, în vederea corectării, remedierii factorilor de risc identificaţi anterior.
Activitatea de probaţiune presupune un contact nemijlocit cu infractorii, care, în cadrul Serviciului de Probaţiune, sunt numiţi beneficiari, pentru a se evita etichetarea, scopul final fiind reintegrarea socială a acestor persoane în comunităţile de provenienţă. 

"Consilierii de probaţiune apreciază munca voluntarilor"

Un prim pas în această direcţie este asigurarea unui climat securizant, de încredere şi non-etichetare, în armonie cu cadrul legal, de control şi monitorizare. În acest context, voluntarii desfăşoară o gamă foarte diversă de activităţi, simţindu-se integraţi în echipa serviciului. Astfel, activităţile de voluntariat includ: participare la întrevederile de evaluare, supraveghere, asistenţă şi consiliere, efectuarea programului individual de informare cu beneficiarii pe teme prestabilite (informare juridică, informare pe tema dependenţei de droguri, alcool, jocuri de noroc etc.), deplasarea pe teren pentru vizite neprevăzute sau pentru înmânarea diverselor documente (înştiinţări, convocări, avertismente), plasarea corespondenţei către instituţiile colaboratoare, studierea dosarelor penale în vederea realizării referatelor de evaluare, implicare în actualizarea permanentă a bazei de date cu beneficiarii Serviciului de Probaţiune şi activităţi administrative. Voluntarii consideră că beneficiile acestor activităţi sunt: acumularea de cunoştinţe teoretice interdisciplinare (drept, psihologie, asistenţă socială, sociologie), dobândirea experienţei practice necesare profesării în domeniu, participarea la cursuri de formare, utile pentru dezvoltarea abilităţilor personale şi profesionale, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare ca urmare a contactului cu reprezentanţi ai diferitelor instituţii colaboratoare şi beneficiari din categorii sociale diferite, iniţierea în construirea relaţiei specialist-beneficiar, socializarea cu echipa de consilieri de probaţiune (relaţie de mentorat). "Consilierii de probaţiune apreciază munca voluntarilor nu numai din perspectiva ajutorului concret oferit, ci şi din perspectiva bucuriei de a împărtăşi din experienţa acumulată şi de a oferi o mână de ajutor unor tineri aflaţi la început de drum. Din acest motiv, împlinirea a zece ani de voluntariat în cadrul Serviciului de Probaţiune reprezintă un prilej de întâlnire, rememorare, analiză a beneficiilor obţinute şi a experienţei câştigate", a remarcat Oana Paicu.

Înscrieri pentru curs de icoane

Asociaţia "Sfântul Damian" din Iaşi, în parteneriat cu Mănăstirea Bucium din Iaşi, organizează înscrieri pentru atelierul de icoane - cursuri de pictură gratuite şi destinate persoanelor cu risc de excluziune socială. Programul atelierului face parte din proiectul "Tinereţe fără depresie şi viaţă fără excluziune socială", finanţat de Fundaţia Soros România, prin programul "Fondul de urgenţă". La aceste cursuri se pot înscrie, până pe 24 iunie 2012, tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 22 de ani. În săptămâna 25-28 iunie va avea loc programarea pentru interviul de selecţie. Pe 29 iunie, înainte de începerea propriu-zisă a cursurilor, va avea loc o probă practică, după care vor fi selectaţi cei cinci viitori cursanţi. Coordonatorul atelierului va fi protos. Irineu Bălan, stareţul Mănăstirii Bucium, iar cursurile se vor desfăşura pe o perioadă de cinci luni, începând cu data de 30 iunie 2012. Cursurile vor avea loc în fiecare sâmbătă, între orele 10:00-14:00. La final va fi organizată o expoziţie de absolvire. Relaţii pot fi obţinute la numărul de telefon 0769.003.007 sau pe siteul www.alegsatraiesc.ro - secţiunea "Adolescenţi - Participă şi tu!" (C. Ciofu)

Spectacol aniversar, organizat de ATOR - filiala Botoşani

Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) -filiala Botoşani împlineşte mâine doi ani de când a fost înfiinţată. Cu acest prilej, duminică, 24 iunie, de la ora 17:00, va avea loc un spectacol de cântece, poezii şi piese de teatru. Evenimentul se va derula la sediul Protopopiatului Botoşani şi va fi susţinut de tineri din şase parohii ale protoieriei, în cadrul proiectului "ATOR - Parohie". Proiectul constă în realizarea unui grup de prieteni de către fiecare membru ATOR - filiala Botoşani. Acest grup are scopul de a-l ajuta pe preotul paroh în misiune şi de a organiza diferite activităţi. După cum ne-a relatat pr. Marian Macuc, coordonator ATOR - filiala Botoşani, din acest proiect fac parte trei parohii din mediul urban ("Sfântul Ilie", Vovidenia şi "Sfântul Vasile cel Mare") şi trei parohii din mediul rural (Ipoteşti, Roşiori şi Şoldăneşti). Fiecare din aceste grupuri are câte zece membri. (C.C.)

Sfântul Iulian din Tars, serbat în biserica ieşeană pe care o ocroteşte

Credincioşii din Iaşi sunt aşteptaţi să participe astăzi la hramul Bisericii "Sfântul Iulian din Tars", din Campusul studenţesc "Tudor Vladimirescu", unica din ţară aflată sub ocrotirea acestui sfânt. Slujba Utreniei, Acatistul Sfântului Iulian din Tars şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite în biserica parohiei, unde se slujeşte din luna iunie a anului 2010. Programul liturgic dedicat hramului a început aseară cu slujba Vecerniei, unită cu Litia, oficiată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, delegat al Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La final a fost lansat volumul "Viaţa şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iulian din Tars", fiind pentru prima dată când Acatistul Sfântului Iulian din Tars se tipăreşte în ţara noastră. "Ne-am gândit că această carte va fi de folos enoriaşilor parohiei noastre şi tuturor credincioşilor", a spus pr. paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Construcţia Bisericii "Sfântul Iulian din Tars" din Iaşi a început în anul 2005, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. (C. Ciofu)

miercuri, 20 iunie 2012

Program religios-cultural în parohia Başeu

Copiii din parohia Başeu - Hudeşti, Protopopiatul Darabani, au avut parte, în zilele de 16 şi 17 iunie, de un program dedicat lor. Sâmbătă, micii enoriaşi au mers în pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, iar în Duminica Sfinţilor Români au oferit, sub streaşina Bisericii "Sfântul Pantelimon", un program artistic. Toate aceste activităţi sunt rodul parteneriatului parohiei Başeu cu Şcoala şi Primăria Hudeşti. 

Parohia "Sfântul Pantelimon" - Başeu, Protopopiatul Darabani, a planificat, la sfârşitul săptămânii trecute, un program pentru a-i serba pe copii, în special pe cei care vin la sfintele slujbe şi care participă la programele catehetice. Mai întâi, sâmbătă, 16 iunie, sub deviza "Să ne cunoaştem mănăstirile şi tradiţia", 19 copii au mers la mănăstirile şi principalele obiective turistice din Bucovina. Pelerinajul a cuprins mănăstirile Putna, Sihăstria Putnei, Bogdana, Suceviţa, Biserica "Sfântul Nicolae" din Dorohoi, ctitorie ştefaniană, chilia Cuviosului Daniil Sihastrul, Muzeul de Ceramică Marginea, Grădina Zoologică din Rădăuţi şi Muzeul Folcloric din Rădăuţi. La Mănăstirea Sihăstria Putnei copiii au primit o masă caldă şi o carte din partea arhim. Nectarie Clinci, stareţul aşezării monahale. "Copiii doreau mult să meargă şi într-un pelerinaj, mai ales după ce au văzut imagini şi filmuleţe cu viaţa monahală din Mănăstirea Putna. Copiii au fost extrem de entuziasmaţi de serbare şi de pelerinajul la mănăstirile bucovinene. În acest demers am fost sprijiniţi de Primăria Hudeşti, care ne-a achitat o mare parte din cheltuielile de drum, şi de prof. Laura Minciună, directorul Şcolii Hudeşti, care ne-a ajutat cu aprobările necesare. Am mers la domnul Viorel Atomei, primarul comunei Hudeşti, şi am expus dorinţa noastră, domnia sa propunând să sponsorizeze transportul acestui pelerinaj", a spus pr. paroh Iulian Andrei. 

Serbările pentru copii, de doi ani la Hudeşti 

În Duminica a II-a după Rusalii, a Sfinţilor Români, la biserica din Başeu s-a desfăşurat un program religios cultural, organizat de copiii din grupul de cateheză al parohiei împreună cu elevii clasei a IV-a ai Şcolii Hudeşti, sub genericul "Lăsaţi copiii să vină la Mine!". Au fost interpretate poezii, cântece patriotice şi religioase. Credincioşii au avut bucuria de a viziona piesele de teatru "Lozincile, realitatea cenuşie şi Învierea" şi "De ce au fost alese pâinea şi vinul". Îndrumători ai acestei activităţi au fost pr. paroh Iulian Andrei, prof. Ifrim Cristina şi Ana-Maria Scriba, coordonatoarea grupului de cateheză al parohiei Başeu. Toţi copiii prezenţi au primit mici cadouri cu ocazia lunii copiilor din partea consiliului parohial. "Nu avem pretenţia de a face ceva extraordinar, însă ştim că dacă ne dorim să aducem un zâmbet pe chipul unui copil, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă putere, pentru că El iubeşte copiii. De doi ani am început să facem o serbare pentru copii în luna iunie. Până atunci organizam serbarea copiilor doar la Naşterea Domnului. De la an la an, ideea a fost dezvoltată. Anul trecut am adăugat o expoziţie de icoane pictate pe lemn şi pe sticlă. În acest an, noutatea a fost excursia de o zi în Bucovina", a explicat pr. paroh Iulian Andrei. 

Activităţi pentru sporirea ataşamentului faţă de biserică

Evenimentul cultural-religios din parohia Hudeşti - Başeu a fost primit cu bucurie atât de copii, cât şi de enoriaşi, dornici de activităţi culturale. "Teatrul şi filarmonica sunt abia la Botoşani, cinematograf este la Dorohoi, evenimente sau serbări se fac doar cu ocazia marilor sărbători (Paşti, Naşterea Domnului). Parohiile ortodoxe trebuie să vină cu activităţi cultural-religioase care să suplinească această lipsă. Scopul activităţilor noastre este în primul rând cultural, dar şi acela de a aduna împreună cât mai mulţi copii, pentru a fi mai uniţi şi mai ataşaţi de biserica din care fac parte", a adăugat pr. paroh Iulian Andrei. La eveniment a fost prezent şi domnul Viorel Atomei, primarul comunei Hudeşti, care şi-a exprimat bucuria de a vedea copiii îmbrăcaţi în costumele populare. "E bine să se păstreze această tradiţie şi să se lase bisericii costumele vechi pentru a fi păstrate. Este un program frumos de colaborare între şcoală şi biserică pentru păstrarea tradiţiilor", a remarcat primarul Viorel Atomei.