Astăzi se împlinesc trei ani de când Preasfinţitul Corneliu,
Episcopul Huşilor, a fost întronizat în demnitatea de Episcop al
Huşilor, la Catedrala episcopală din Huşi. Aniversarea celor trei ani de
arhipăstorire ai Preasfinţitului Corneliu are loc în ziua pomenirii
ocrotitorilor Catedralei episcopale din Huşi, Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel.
Preoţii şi credincioşii din Episcopia Huşilor sunt aşteptaţi astăzi, de
sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, la hramul Catedralei episcopale
din Huşi. Cu acest prilej, slujitorii sfintelor altare şi enoriaşii din
parohii vor putea să-l felicite pe Preasfinţitul Corneliu, la împlinirea
a trei ani de când a fost ales Episcop al Huşilor. PS Corneliu s-a
născut în satul Corni - Albeşti, judeţul Vaslui, la 25 iulie 1966, din
părinţii Eugen şi Ruxandra Onilă, fiind primul dintre cei trei copii de
parte bărbătească. A urmat Şcoala Generală Corni pe care a absolvit-o în
anul 1980. Între anii 1980-1982 a urmat prima treaptă de liceu în
oraşul Vaslui, iar din toamna anului 1982 a început cursurile
Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a absolvit în
anul 1987. În perioada 1988-1992 a urmat cursurile Institutului Teologic
Universitar din Bucureşti (respectiv Facultatea de Teologie), pe care a
absolvit-o în anul 1992. Între anii 1992-1996 a urmat cursurile de
doctorat, specializarea Noul Testament, la aceeaşi facultate. Începând
cu anul 1993, a studiat la Facultatea de Teologie Protestantă din cadrul
Universităţii Marburg - Germania, fiind bursier al Diakonisches - Werk,
EKD. Din anul 1996 a fost asistent în cadrul aceleiaşi facultăţi, la
catedra de Teologie şi Spiritualitate a Bisericii Ortodoxe, sub
îndrumarea profesorului Hans-Martin Barth.
Slujba de întronizare, oficiată de IPS Teofan
Pe 21 noiembrie
1997, PS Corneliu a fost tuns în monahism la Catedrala episcopală din
Huşi, a doua zi fiind hirotonit ierodiacon, iar în 23 noiembrie
ieromonah. La 25 decembrie 1997 a fost hirotesit protosinghel. În
Eparhia Huşilor a activat mai întâi ca profesor la Seminarul Teologic
Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Huşi şi consilier cultural
la Centrul eparhial Huşi. În anul 1998 a fost numit vicar administrativ
al Eparhiei Huşilor de către vrednicul de pomenire episcop Ioachim al
Huşilor. Tot la propunerea episcopului Ioachim, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat Preasfinţitului Corneliu rangul de
arhimandrit pe data de 26 iunie 1999. La 27 octombrie 1999 a fost ales
Arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor, cu titlul de "Bârlădeanul", fiind
hirotonit în această treaptă în data de 21 noiembrie 1999 de către
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea arhipăstoririi ca
Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe 18 iunie 2009, ierarhii
Sfântului Sinod au ales, prin vot secret, pe Preasfinţitul
Arhiereu-vicar Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Huşilor. Slujba de
întronizare a Preasfinţiei Sale a fost oficiată pe 29 iunie 2009 de
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături
de un sobor de ierarhi, în prezenţa unui număr impresionant de preoţi,
diaconi şi credincioşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu