
La Biserica "Sfântul Nicolae" din parohia Corni, Protopopiatul Sascut, a
avut loc ieri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, simpozionul
"Istoria şi tradiţia satului românesc". Evenimentul a fost organizat de
Protoieria Sascut, Primăria Tătărăşti, Şcoala cu clasele I-VIII din
Cornii de Sus şi Colegiul Naţional "Cantemir Vodă" din Bucureşti. După
cuvântul de deschidere al părintelui Ioan Negoiţă, protopop al
Protopopiatului Sascut, au fost susţinute referate de către profesori de
la mai multe şcoli, dar şi de preoţi. A urmat dezbaterea pe tema
simpozionului, susţinută de elevi ai Colegiului Naţional "Cantemir Vodă"
din Bucureşti, coordonată de prof. dr. Valentin Ionescu şi de prof.
Ionuţ Crăciun. În continuate au avut loc atelierul de creaţie "Eu şi
satul meu", o masă rotundă (secţiune pentru profesori şi istorici), un
moment artistic susţinut de elevii Şcolii Generale Cornii de Sus, o
expoziţie de icoane, cărţi vechi şi obiecte populare. "Cuvântul de
încheiere a fost rostit de prof. Iuliana Gălăţeanu, directorul Şcolii
Generale Cornii de Sus, şi de masterandul Cătălin Crimu, care s-a ocupat
nemijlocit de organizarea simpozionului", a spus pr. protopop Ioan
Negoiţă.
(C. Ciofu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu