
La Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" Dobrina din Huşi a avut loc ieri
lansarea volumului "Ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei în perioada
interbelică", de prof. Ştefan Plugaru. Evenimentul a avut loc cu
binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. La eveniment
au participat reprezentanţi ai Mitropoliei Basarabiei, profesori,
istorici, personalităţi culturale din România şi Republica Moldova.
Lansarea a fost precedată de Parastasul pentru mitropoliţii, episcopii
şi preoţii din Mitropolia Basarabiei, dintre cele două războaie
mondiale. În cuvântul adresat celor prezenţi, prof. Ştefan Plugaru a
vorbit despre reacţiunile alcătuirii volumului lansat, şi anume
restituirea unui trecut pe care oamenii îl cunosc foarte puţin. "Cartea
reprezintă o lucrare de popularizare a istoriei, a chipurilor de ierarhi
şi preoţi români care au activat peste Prut în perioade foarte grele
pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru poporul român de pe
meleagurile Basarabiei. Au luat cuvântul mai mulţi reprezentanţi ai
Mitropoliei Basarabiei care au prezentat situaţia actuală a acestei
mitropolii şi dificultăţile pe care le întâmpină. De asemenea, s-a făcut
o comparaţie între perioada interbelică, cu problemele românilor de
atunci, şi zilele noastre. Prof. Costin Clit din Huşi, autor al mai
multor cărţi ce restituie cititorului oameni şi fapte din trecut, a
făcut o prezentare a contextului istoric în care au activat ierarhii şi
preoţii basarabeni, evidenţiind legătura dintre viaţa românilor de pe
ambele maluri ale Prutului. De-a lungul timpului, Episcopia Huşilor a
avut jurisdicţie şi dincolo de Prut, existând astfel o unitate de
credinţă şi cultură. Prof. Ştefan Plugaru a folosit în redactarea
lucrării sale numeroase documente din arhivele naţionale şi bisericeşti
din Chişinău", a relatat pr. Cosmin Gubernat, slujitor la Biserica
"Sfinţii Apostoli" din Vaslui. (C. Ciofu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu