
În parohia Flămânzi - Cordun din Protopopiatul Hârlău se va desfăşura,
pe parcursul vacanţei de vară, programul religios dedicat copiilor
intitulat "Cu Hristos pe cărările vacanţei". În fiecare vineri dimineaţă
se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica "Pogorârea Duhului Sfânt",
iar în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, copiii sunt aşteptaţi la o
întâlnire catehetică. După cum ne-a relatat pr. paroh Marius Pîjîn, în
cadrul orei catehetice vor fi abordate teme de practică liturgică şi
jocuri diverse pentru copii. "Ne-am gândit să realizăm acest program
pentru că în perioada anului şcolar am constatat că elevii din parohia
noastră nu participă mereu la Sfânta Liturghie. Am iniţiat aceste
întâlniri în zilele de vineri şi sâmbătă pentru că în perioada verii
copiii au mai mult timp la dispoziţie. Dorim astfel să venim în
întâmpinarea copiilor şi să le oferim câteva oportunităţi, astfel încât
ei să nu irosească timpul pe perioada verii", a spus pr. paroh Marius
Pîjîn. De asemenea, în perioada 1-15 august se va organiza tabăra
religioasă "Dumnezeu privit cu ochi de copil". O altă activitate care va
avea loc în parohia Flămânzi - Cordun constă într-un curs de miniatură.
"Dorim să-i învăţăm pe copii să deseneze acele începuturi de pagină
care existau pe cărţile liturgice", a adăugat pr. paroh Marius Pîjîn.
(C. Ciofu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu