
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va
oficia în această dimineaţă Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală
din Suceava, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava. "Sfântul Ioan cel Nou este permanent mijlocitor către Bunul
Dumnezeu, dar în acelaşi timp şi sprijinitor faţă de toţi cei care
îngenunchează la racla cu sfintele lui moaşte. Cea mai veche dintre
zilele de prăznuire este 24 iunie, când pelerinii din toate colţurile
ţării vin cu multă dragoste să ceară ajutorul Sfântului Ioan cel Nou şi
să-l cinstească prin rugăciune. Această sărbătoare este aminită de la
mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou din Biserica "Sfântul Gheorghe"
- Mirăuţi în Catedrala arhiepiscopală din Suceava", a spus pr. Dragoş
Buta, consilier cultural al Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. Tot astăzi
îşi cinstesc ocrotitorul persoanele din Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan
cel Nou" din Suceava. Sărbătoare va fi astăzi la Biserica "Sfântul Ioan
cel Nou de la Suceava" - Nicoriţă din Iaşi. Aseară a fost oficiată
slujba Vecerniei unită cu Litia, iar astăzi se va sluji Sfânta
Liturghie. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Bisericii
"Sfântul Nectarie" din Iaşi.
(C. Ciofu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu