miercuri, 30 aprilie 2014

Pelerinaj închinat Maicii Domnului, la Roman

 O copie a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa - Împărăteasa a toată făptură“ se află de câteva zile în Catedrala arhiepiscopală din Roman. Aceasta a fost lucrată la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos.

Credincioşii din parohiile romaşcane au participat duminică, 27 aprilie 2014, la un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului - Pantanassa. Reprezentarea Maicii Domnului este o copie a icoanei făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos. După cum ne-a relatat protos. Andrei Ioniţă, eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale din Roman, sfânta icoană a fost pictată la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos de monahii Pimen şi Chiril, fiind o donaţie a unor buni credincioşi din oraşul lui Petru Muşat, care au evlavie la Maica Domnului. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, icoana Maicii Domnului - Pantanassa a sosit duminică, 27 aprilie 2014, la Biserica „Precista Mare“ din Roman, fiind întâmpinată de un sobor de preoţi şi numeroşi credincioşi sosiţi din oraş şi din împrejurimile acestuia. Icoana a fost aşezată spre închinarea credincioşilor în sfântul lăcaş, timp în care cler şi popor au cântat icoase şi condace ale Maicii Domnului - Pantanassa. „După câteva ceasuri, sfânta icoană a fost purtată în procesiune spre catedrală, acolo unde, pe o scenă special amenajată, în prezenţa a aproape o mie de credincioşi, a fost întâmpinată de PS Ioachim Băcăuanul. În atmosfera bucuriei pascale, ierarhul a citit din Acatistul Maicii Domnului, apoi a explicat celor prezenţi importanţa cultului Născătoarei de Dumnezeu în Ortodoxie, rolul de mijlocitoare în faţa Sfintei Treimi şi iubirea pe care o manifestă permanent faţă de cei care i se roagă cu smerenie şi credinţă. De asemenea, ierarhul a făcut o prezentare a icoanelor Maicii Domnului făcătoare de minuni din Eparhia Romanului şi Bacăului, la care, spre slava lui Dumnezeu şi a Preacuratei Fecioare, se adaugă şi această reprezentare iconografică de excepţie. După cuvântul de învăţătură, preoţii au aşezat sfânta icoană în catedrala din Roman, unde va rămâne de acum spre închinarea credincioşilor“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Liturghie arhierească în Parohia Hănţeşti 1, Protopopiatul Suceava 1

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va sluji mâine, 1 mai 2014, în Hănţeşti 1, Protopopiatul Suceava 1, judeţul Suceava. Cu acest prilej, ierarhul va sfinţi casa parohială ridicată în ultimii ani lângă Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor“ din localitate. După cum ne-a relatat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1, Parohia Hănţeşti 1 este misionară, în zonă desfăşurându-şi activitatea mai multe culte neoprotestante. „Părintele paroh Iulian Vizitiu şi-a dorit ca IPS Arhiepiscop Pimen să slujească la Parohia Hănţeşti 1 pentru a-i întări în credinţă pe credincioşii ortodocşi şi pentru a citi rugăciunea de dezlegare a păcatelor. De asemenea, ierarhul nostru va sfinţi casa parohială, ridicată prin contribuţia enoriaşilor“, a relatat pr. protopop Vasile Irimia. (C. Ciofu)

Sfinţirea paraclisului Mănăstirii Popăuţi

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 4 mai 2014, Paraclisul „Sfântul Nicolae“ al Mănăstirii Popăuţi din Botoşani. Acesta a fost conceput în ideea de a salva ceea ce se află în biserica-monument, ctitorită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Lucrările lăcaşului de închinăciune au început în luna iunie a anului 2002, când s-a pus piatra de temelie. În doar cinci luni s-a zidit toată biserica, astfel că, pe 6 decembrie 2002, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie în sfântul lăcaş. „Din anul 2002, până la sfârşitul anului trecut, s-au realizat lucrările de finisare şi de pictură“, a spus arhim. Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi, care este şi exarh de zonă Botoşani. Biserica nu are turlă, fiind concepută după stilul ştefanian, iar pictura încearcă să redea anumite scene din vechea biserică, aflată în apropiere. (C. Ciofu)

Moment aniversar la Mănăstirea Copou din Iaşi

Ieşenii sunt aşteptaţi duminică, 4 mai 2014, la hramul Mănăstirii Copou din Iaşi. Obştea aşezării monahale va serba cu acest prilej 13 ani de când a fost reînfiinţată. Sâmbătă, 3 mai, de la ora 18:00, un sobor de preoţi va sluji Privegherea, iar duminică dimineaţă, de la ora 9:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie. Pe lângă credincioşii din Iaşi, la serbarea celui de-al doilea hram al mănăstirii sunt aşteptaţi să participe stareţe şi monahii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Biserica aşezării monahale din Copou a fost reactivată ca aşezământ monahal de călugăriţe pe 29 aprilie 2001, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, sfântul lăcaş primind şi al doilea hram, „Duminica Mironosiţelor“. (C.C.)

Întrunire administrativă în Protopopiatul Sascut

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Pănceşti a avut loc luni, 28 aprilie 2014, întâlnirea semestrială a personalului neclerical din cuprinsul Protoieriei Sascut. Şedinţa a avut loc cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Pe lângă problemele administrative, pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a prezentat tema „Constantin Brâncoveanu în istoria, cultura şi inimile românilor“. (C.C.)

„Paştile, între trăire şi manifestare“

O delegaţie a Protoieriei Sascut s-a deplasat, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la mijlocul acestei luni la Cahul - Basarabia, unde a avut loc o manifestare cultural-religioasă. Au participat peste 30 de instituţii de învăţământ din Cahul şi din împrejurimi care au expus picturi, ornamente şi felicitări cu tema „Paştile, între trăire şi manifestare“. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Arhiepiscopiei Basarabiei de Sud, prin pr. Iulian Budescu, vicar administrativ al Episcopiei Basarabiei de Sud, în cadrul protocolului de colaborare cu Protoieria Sascut, cu implicarea deosebită a doamnei Genţiana Şerbu, consul general al României la Cahul, şi a domnului Valeriu Baban, şeful Centrului Metodic din Cahul. Protoieria Sascut a participat la expoziţie cu lucrări realizate de elevii Şcolii Gimnaziale Sascut şi ai Liceului „J. M. Elias“ din Sascut. (C.C.)

marți, 29 aprilie 2014

Noul protopop de Vaslui, hirotesit de PS Corneliu

În Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui a avut loc duminică, 27 aprilie 2014, hirotesia părintelui Adrian Chirvasă în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui. Evenimentul s-a desfăşurat la finalul Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfinţitul Episcop Corneliu.

Credincioşii din Vaslui au participat duminică, 27 aprilie 2014, în număr mare la Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. Slujba a fost săvârşită în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui. La acest moment de rugăciune au mai participat autorităţi locale, membri ai familiei părintelui Adrian Chirvasă, precum şi monahi din mai multe aşezări monahale moldave. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Dignus est“, al Episcopiei Huşilor. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Corneliu a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii Tomii. „Duminica a doua după Învierea Mântuitorului vine şi ne întâmpină pe noi, creştinii care credem şi mărturisim Învierea Mântuitorului Hristos, cu un martor care mărturiseşte şi el mărturia Adevărului mai presus de minte şi de cuget, aceea că Mântuitorul Iisus Hristos a murit, a fost îngropat, dar a înviat a treia zi, biruind puterea morţii şi chemând lumea la viaţă veşnică şi la nemurire. Această persoană, care ne întâmpină pe noi astăzi, se numeşte Toma, pe care sfintele evanghelii ni-l prezintă ca mai având un nume - «Geamăn», deoarece probabil mai avea un frate geamăn. În prima zi a Învierii, Mântuitorul se arată apostolilor şi îi încredinţează de faptul că El este cu adevărat cel ce a biruit moartea, aducându-le pacea Sa şi, în acelaşi timp, dăruindu-le puterea de a lega şi dezlega greşelile oamenilor. Cu opt zile în urmă, Toma nu se afla printre ei, de aceea, când a auzit că Domnul a înviat cu adevărat, a început să se îndoiască şi să fie neîncrezător în ceea ce alţii vesteau. După opt zile, când erau toţi împreună, Sfânta Evanghelie spune că Mântuitorul a intrat, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi l-a invitat pe Toma să pună degetul lui în semnul rănilor cuielor şi să nu fie necredincios, ci credincios. Toma a făcut o mărturisire: «Domnul meu şi Dumnezeul meu», adică l-a văzut pe Cel înviat că este real, că trupul Lui, deşi nu se mai supunea legilor fizice, totuşi mai păstra pe el semnele rănilor, iar coasta Lui, din care a izvorât sânge şi apa, era izvor dătător de credinţă şi de viaţă“, a explicat PS Corneliu.

„Crucea exprimă dragostea dintre oameni şi Dumnezeu“

La final, Preasfinţitul Corneliu l-a hirotesit pe părintele Adrian Chirvasă în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui. Decizia de numire în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui a fost citită de pr. Paul Rariţă, consilier administrativ al Episcopiei Huşilor. Părintele protopop Adrian Chirvasă a mărturisit că momentul hirotesirii în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui a fost unul emoţionant, întrucât a fost chemat la această demnitate de Dumnezeu, prin Preasfinţitul Corneliu. „Chemarea de a sluji Biserica în funcţia de protopop este o nouă expresie a preoţiei. Această chemare este frumoasă, dar grea. Nădăjduiesc ca prin rugăciunile şi puterea Maicii Domnului să primesc înţelepciune, sănătate şi putere pentru a-i păstori pe credincioşi spre mântuire. Este un lucru greu, dar care presupune şi bucurie, după ce mai întâi ne vom face datoria. Crucea pe care am primit-o astăzi (n.r. duminică) va trebui să fie purtată împreună cu preoţii Protopopiatului Vaslui. Vom fi ascultători faţă de ierarhul nostru, Preasfinţitul Corneliu. Crucea exprimă dragostea dintre oameni şi Dumnezeu. Vom pune înaintea Maicii Domnului rugăciunile şi neputinţele noastre, pentru a ne ajuta. Mulţumesc Preasfinţitului Corneliu pentru cinstea şi încrederea acordată prin această chemare înaltă. Mulţumim Preasfinţiei Sale pentru bucuria pe care ne-a făcut-o prin oficierea Sfintei Liturghii“, a spus pr. protopop Adrian Chirvasă.

„Să continuaţi ceea ce aţi început“

Episcopul Huşilor a remarcat că noul protopop al Protoieriei Vaslui s-a învrednicit în Duminica Tomii de lucrarea, puterea şi chemarea Bisericii de a fi primul dintre preoţi. „Apreciem răbdarea, credinţa şi bunătatea părintelui Adrian Chirvasă. Preoţii care au oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii sunt din cadrul Protopopiatului Vaslui. Ei au dăruit crucea pe care o poartă părintele Adrian Chirvasă, bine ştiind că Dumnezeu alege pe cele slabe ca să ruşineze pe cei tari şi ridică pe cele nebăgate în seamă ca să umilească pe cei plini de trufie. Orice slujire în Biserică înseamnă atât asumarea drumului crucii, care la capăt are Învierea şi viaţa fără sfârşit. Părinte protopop Adrian vă îndemn cu toată inima să continuaţi ceea ce aţi început. Părintele Adrian s-a născut într-o familie cu şapte fraţi, care sunt preoţi şi călugări. Astăzi tatăl lor se bucură în ceruri, iar mama lor, care este prezentă în această biserică, trăieşte împlinirea gândului bun. Orice părinte trăieşte prin proprii copii. El vede în copil pe cel mai bun şi vrednic om care l-a adus pe lume. Protopopiatul Vaslui este cel mai mare din Eparhia Huşilor, având cei mai dinamici preoţi tineri. Trăiesc o mare bucurie pentru că mulţimea de credincioşi prezentă la Sfânta Liturghie arată dragostea şi preţuirea pe care o poartă în sufletele lor pentru părintele Adrian. Vă îndemn ca împreună cu autorităţile locale să lucraţi pentru binele Bisericii“, a afirmat Episcopul Huşilor. (Constantin Ciofu)

Sfinţirea altarului bisericii Parohiei Sascut-Târg

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost prezent duminică, 27 aprilie 2014, în Parohia Sascut-Târg, Protopopiatul Sascut. Cu acest prilej, ierarhul a sfinţit altarul Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ al parohiei.

Credincioşii din sudul judeţului Bacău au participat în Duminica Tomii la Sfânta Liturghie în Parohia Sascut-Târg, oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat. Cu acest prilej, a fost sfinţit altarul Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“. Au fost prezenţi credincioşi din parohiile învecinate, precum şi din alte zone, care s-au bucurat de lucrarea harului ce a luminat sufletele tuturor celor prezenţi. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului l-a hirotonit preot pe diaconul Ioan Negoiţă pe seama Parohiei „Sfinţii Arhangheli“ - Drăguşani, Protopopiatul Sascut. În contextul acestei sărbători, elevii Şcolii Generale din Sascut au susţinut sâmbătă, 26 aprilie 2014, un recital de cântece religioase în biserica Parohiei Sascut-Târg. Dorinţa zidirii unei porţi către cer în centrul comunei Sascut a existat încă din vremea vrednicului de pomenire preot Alexe Străistaru, când, în timpuri vitregite de molima atee comunistă, localnicii căutau loc de zidire sfântă, mai aproape de casele lor. Până atunci îşi mângâiau sufletele în Biserica „Sfântul Nicolae“ - Sascut-Sat - monument istoric. Odată cu numirea, în noiembrie 1996, a preotului Săviţă Graur, au fost începute demersurile pentru găsirea unui spaţiu adecvat construirii unui lăcaş de închinare. Pentru început a fost amenajată o capelă într-o clădire a Fabricii de Zahăr din Sascut, iar la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, de pe 14 septembrie 1997, Înaltpreasfinţitul Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a pus piatra de temelie pentru noul lăcaş de cult. Ansamblul eclesial mai cuprinde un turn clopotniţă, un aşezământ social, un agheasmatar şi un monument închinat Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În prezent, lăcaşul de închinăciune este finalizat în proporţie de 80%, urmând să fie împodobit cu pictură.

Formarea continuă a adulţilor în Biserică


 La Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi au debutat ieri, 28 aprilie, lucrările celei de-a IV-a ediţii a Conferinţei internaţionale de educaţie a adulţilor. Tema acestei ediţii este „Educaţia adulţilor în universităţi. Perspective regionale şi locale“. Cu acest prilej, pr. prof. dr. Ion Vicovan a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Universitatea „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi International Adult and Continuing Educational Hall of Fame - Outrech University (Oklahoma USA) organizează, în perioada 27-30 aprilie, Conferinţa internaţională de educaţie a adulţilor. Simpozionul, moderat şi coordonat de prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu, directorul Institutului de Educaţie Continuă al UAIC, a debutat ieri, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a UAIC din Iaşi, cele 150 de comunicări ale reuniunii dorind să caute răspunsuri alternative schimbărilor impuse universităţilor de noile politici educaţionale - globale, regionale, naţionale, locale - de tehnologiile, motivaţiile şi nevoile reale ale educaţiei continue. După cuvântul de deschidere al prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul UAIC din Iaşi, au susţinut alocuţiuni reprezentanţii instituţiilor implicate în organizare.
În continuare, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a transmis binecuvântarea şi salutul pascal al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi al Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan îşi exprimă preţuirea deosebită pentru că la Iaşi se organizeză, pentru a patra oară, această manifestare care are ca obiectiv fundamental formarea continuă a adulţilor. Biserica, deşi este cea mai veche instituţie a neamului nostru, deşi are o experienţă atât de bogată în acest segment important al misiunii ei, urmăreşte cu mare interes asemenea evenimente. Aici ne referim la rezultatele cercetării pedagogice, în special, pentru a le implementa în misiunea învăţătorească a Bisericii. Biserica noastră şi-a manifestat misiunea de formare continuă în diferite moduri. Mai întâi, prin formarea individuală, şi anume Taina Spovedaniei. Dincolo de conţinutul duhovnicesc, preotul doreşte formarea persoanei umane, nu atât pentru lumea aceasta, cât pentru cea veşnică. Biserica are în vedere formarea continuă a adulţilor prin predica rostită de preot în diferite ocazii. Prima parte a Sfintei Liturghii se numeşte «Liturghia catehumenilor», a celor care urmează să fie educaţi. Biserica Ortodoxă Română are numeroase structuri care se ocupă cu formarea continuă a adulţilor“, a spus pr. prof. dr. Ion Vicovan.

Slujbă arhierească la Câmpulung Moldovenesc

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 27 aprilie 2014, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Dumitru“ din Câmpulung Moldovenesc. La slujbă au participat câteva sute de credincioşi, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale.

Biserica „Sfântul Dumitru“ din Câmpulung Moldovenesc a fost neîncăpătoare duminică, 27 aprilie 2014, când IPS Arhiepiscop Pimen, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de copii al lăcaşului de închinăciune, dirijat de de Iustina Solovan şi coordonat de pr. paroh Liviu Solovan. Spre finalul slujbei, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a doua după Paşti. În acelaşi timp, IPS Pimen a apreciat frumuseţea picturii Bisericii „Sfântul Dumitru“, dar şi corul de copii care a oferit răspunsurile la strană. „Corul acestei biserici este unic pentru mine. Am ascultat multe coruri de copii, însă acest cor este unic. Copiii, deşi au vârste diferite, au cântat atât de frumos. Desigur, corul adulţilor nu e mai prejos. Cunosc toate corurile din Bucovina, însă acest cor este deosebit“, a apreciat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a oferit părintelui paroh Liviu Solovan distincţia de iconom stavrofor. Părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a menţionat că la Biserica „Sfântul Dumitru“ a fost terminată pictura în interior, iar în perioada următoare vor fi întreprinse lucrări de construcţie la exterior. Pentru preoţii şi enoriaşii Bisericii „Sfântul Dumitru“, slujirea ierarhului locului a fost o mare bucurie, întrucât anul acesta se împlinesc 12 ani de misiune în parohie. „Cea mai mare realizare este zidirea sufletească. Cred că biserica din sufletul omului este mai importantă şi mult mai de folos. Omul zidit sufleteşte rămâne puternic, legat de Dumnezeu“, a mărturisit pr. paroh Liviu Solovan.

luni, 28 aprilie 2014

Agenda creştinului

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 28 aprilie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă noutăţile din actualitatea socială, culturală şi religioasă din Moldova, ascultătorii vor audia fragmente din predici ale ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, rostite în Duminica Tomii, pregătite de Lucian Ducan;
- Radio România Actualităţi va difuza miercuri, 30 aprilie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea", realizată de Cristian Curte.

TV

TV Plus Suceava va difuza mâine, 29 aprilie 2014, de la ora 19:30, emisiunea „Iubi-Te-voi, Doamne!“, realizată de pr. Justinian Cojocar.

„Izvorul harului vindecării izvorăşte din lucrarea Duhului Sfânt“

Pelerinii au participat în acest an în număr mare la slujba hramului Mănăstirii Bujoreni din judeţul Vaslui. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Corneliu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej a fost adusă de la Catedrala episcopală din Huşi racla în care se află un fragment din moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi.

Cea mai mare aşezare monahală din Episcopia Huşilor a îmbrăcat vineri, 25 aprilie 2014, straie de sărbătoare. Programul liturgic dedicat Izvorului Tămăduirii la Bujoreni a început joi seara, după ce au fost întâmpinate moaştele Sfintei Chiriachi de la Catedrala episcopală din Huşi. Apoi, un sobor de preoţi a slujit Privegherea şi apoi Sfânta Liturghie, care s-a terminat spre orele dimineţii.
În ziua hramului, după slujba Aghesmei mici, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii. PS Corneliu a rostit cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii din Vinerea Săptămânii Luminate. „Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare pe care noi o întâmpinăm în Vinerea luminată, în vinerea de după Învierea Domnului şi care, din punct de vedere istoric, aduce aminte de o minune care s-a întâmplat în oraşul Constantinopol, în secolul al VII-lea, când un orb a fost vindecat în momentul în care s-a spălat cu apă dintr-un izvor. Până în ziua de astăzi, în acel loc, există o biserică din care izvorăşte apă care are puteri vindecătoare. De altfel, Biserica Mântuitorului Iisus Hristos este un spital duhovnicesc care vindecă bolile sufleteşti şi apoi pe cele trupeşti. Boala trupească este o suferinţă şi, în acelaşi timp, un avertisment adresat omului că ceva în viaţa lui nu este în regulă. De aceea, ele sunt îngăduite de Dumnezeu având un scop pedagogic, adică de a ne cerceta pe noi înşine şi viaţa noastră şi de a vedea în ce stare ne aflăm. Când intrăm în Biserică, intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Acolo, gândurile şi faptele noastre trebuie să fie aşa cum le doreşte Dumnezeu. Izvorul harului vindecării izvorăşte din lucrarea Duhului Sfânt care sfinţeşte şi binecuvântează toate şi care ne cheamă pe noi, oamenii, la cunoaşterea Adevărului, care este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Fără El nu există nicio şansă de salvare, dar nici de vindecare. Toate bolile din lume au un singur Doctor adevărat, care priveşte întotdeauna oamenii cu mare compasiune şi cu mare milă, şi anume pe Mântuitorul Iisus Hristos“, a explicat Episcopul Huşilor. La finalul slujbei, protos. Euharist Micu, stareţul Mănăstirii Bujoreni, a mulţumit Preasfinţitului Corneliu pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi pentru că a binecuvântat ca răspunsurile la strană să fie oferite de Corala „Dignus est“ a Episcopiei Huşilor. „Mulţumim Preasfinţitului Corneliu pentru că ne umple inimile de bucurie prin sfaturile şi prin cuvântul de înţelepciune. Mulţumim soborului de preoţi care a slujit alături de PS Corneliu, precum şi tuturor credincioşilor“, a spus protos. Euharist Micu. La final, a avut loc o agapă frăţească la care au participat toţi pelerinii.

Comuniune în rugăciune la Andrieşeni

 Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri, 27 aprilie 2014, Sfânta Liturghie în Parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1. Slujba a fost săvârşită în paraclisul din cimitirul satului şi a fost urmată de Parastasul pentru cei adormiţi.

Enoriaşii Parohiei „Sfântul Nicolae“ - Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, au participat ieri la Sfânta Liturghie oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, în paraclisul din cimitirul satului. Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii veniţi de aproape şi de departe şi-au îndreptat paşii spre mormintele celor dragi pentru a aprinde o lumânare şi pentru a se ruga ca sufletele lor să se odihnească în lumina cerească. În dangătul clopotului, soborul de preoţi l-a întâmpinat cu bucurie şi emoţie pe Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul. În faţa cimitirului au mai aşteptat copiii îmbrăcaţi în costume naţionale, dar şi autorităţile locale. A urmat Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia au fost pomeniţi toţi cei plecaţi la ceruri, înmormântaţi în cimitirul parohiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Aletheia“ al Bisericii Bărboi din Iaşi, dirijat de lect. univ. dr. Dorina Iuşcă. Rugăciunile de mulţumire, de laudă şi de cerere, înălţate către Preabunul Dumnezeu în timpul Liturghiei, au fost completate de vremea însorită a sfârşitului de aprilie, de copacii înfloriţi şi de cântecul păsărilor. „În Duminica Tomii, mulţi dintre cei plecaţi din acest sat se întâlnesc şi îşi aduc aminte cu drag de cei plecaţi la Domnul. Venim cu mult drag şi cu multă plăcere să participăm la Sfânta Liturghie din paraclisul parohiei, ridicat prin implicarea părintelui paroh Mihai Cepeliuc“, a spus înv. Ştefania Sturza. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a citit după Sfânta Liturghie mai multe rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate, iar apoi a adresat un cuvânt de învăţătură. A urmat slujba Parastasului pentru cei adormiţi, apoi preoţii au stropit cu Agheazmă mică mormintele celor răposaţi. „În această zi, fiii satului au venit la mormintele rudelor cu pască, cu ouă, cu flori, cu o lacrimă. În acest mod au ales credincioşii noştri să îi pomenească pe cei dragi care au plecat în veşnicie, intrând în comuniune cu aceştia. Mulţumim Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit pentru al optulea an în parohia noastră în Duminica Tomii“, a spus pr. paroh Mihai Cepeliuc.

Sărbătoare duhovnicească la Biserica Toma Cozma

Duminica Tomii a fost serbată în mod deosebit de enoriaşii Parohiei Toma Cozma din Iaşi. Lăcaşul de închinăciune, ocrotit de Sfântul Apostol Toma şi de Sfânta Ecaterina, a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. În ajunul hramului, la ceas de seară, credincioşii şi-au îndreptat paşii spre sfântul lăcaş pentru a participa la Vecernia unită cu Litia. Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi stareţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Predica de la finalul Vecerniei a fost adresată de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, care a vorbit despre Învierea Domnului şi despre chemarea fiecărui credincios în sfânta biserică. De asemenea, arhim. Dosoftei Şcheul a subliniat importanţa milosteniei. Părintele paroh Mihai Mărgineanu a mulţumit slujitorilor sfintelor altare pentru că au răspuns invitaţiei de a sluji la hramul Bisericii Toma Cozma. Ieri-dimineaţă, programul liturgic a continuat cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Atât în ajun, cât şi în ziua hramului, prin implicarea consiliului parohial, al comitetului parohial şi al enoriaşilor, au fost pregătite pachete cu alimente pentru cei care au participat la slujbă. (C. Ciofu)

Sărbătoare la Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Vaslui

Sute de credincioşi au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui. Slujba a fost prilejuită de hirotesia părintelui Adrian Chirvasă în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui. Din soborul slujitorilor au făcut parte preoţi din mai multe parohii şi mănăstiri ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, alături de părintele Adrian Chirvasă au fost membrii familiei, precum şi monahii din mai multe aşezări monahale moldave. În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Amintim că părintele Adrian Chirvasă a fost numit în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui la începutul lunii trecute. În prezent, părintele protopop Adrian Chirvasă slujeşte, alături de pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului social-misionar al Episcopiei Huşilor, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui.

Sfântă Liturghie săvârşită la 240 de metri sub pământ

În Salina Târgu Ocna a fost oficiată, în urmă cu două zile, Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi din Protopopiatul Oneşti. La acest moment de rugăciune, prilejuit de Sfintele Paşti, au participat credincioşi din mai multe judeţe ale ţării.

Preoţii Protopopiatului Oneşti s-au reunit în rugăciune sâmbătă, 26 aprilie 2014, în Biserica „Sfânta Varvara“ din Salina Târgu Ocna. Slujba a fost oficiată cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, răspunsurile la strană fiind oferite de Corala „Ierotheos“ a preoţilor Protopopiatului Oneşti. „Am încheiat Săptămâna Luminată cu o frumoasă Liturghie, cu frumoase cântări şi cu frumoase mărturisiri de credinţă statornică în Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Au fost prezenţi credincioşi atât din împrejurimile oraşului Târgu Ocna, cât şi din alte localităţi şi regiuni, Dorohoi, Buzău, Galaţi, Prahova sau Vrancea, care s-au alăturat preoţilor protoieriei noastre şi care au oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie. Această slujbă pascală este păstrată la Târgu Ocna. În sâmbăta din Săptămâna Luminată ne coborâm la 240 de metri sub pământ să cântăm «Hristos a înviat!». Îi mulţumim Preasfinţitului Episcop Ioachim Băcăuanul pentru că ne-a dat şi anul acesta înalta binecuvântare ca să oficiem această Sfântă Liturghie. Am căutat să ne rugăm pentru toţi cei scumpi şi dragi ai noştri, pentru poporul român şi pentru toţi cei care se ostenesc şi muncesc în mina din Salina Târgu Ocna“, a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti. Biserica din sare de la Salina Târgu Ocna a fost zidită şi amenajată în perioada aprilie-decembrie 1992. Acest lăcaş de închinăciune, ctitorit numai de minerii ce muncesc aici, se află aşezat la o adâncime de 240 de metri, sub nivelul solului. Lăcaşul de închinăciune este singurul din Europa, realizat aproape integral din sare. (Constantin C.)

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Agenda creştinului - 26 - 27 aprilie

Radio

- Radio Iaşi va difuza mâine, 27 aprilie, de la ora 9:05, emisiunea "Lumina credinţei", realizată de Bogdan Neculau.

TV

- TVR Iaşi va difuza astăzi, 26 aprilie 2014, de la ora 7:00, pe TVR 3 şi de la ora 17:00 pe TVR Iaşi, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Andrei Atudori.
- Intermedia TV din Suceava va difuza astăzi, 26 aprilie 2014, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, realizată de Doina Ciobanu.
- 1 TV din Bacău va difuza mâine, 27 aprilie, de la ora 13:00, emisiunea "Mărturisiri", realizată de Sebi Sufariu;
- TVR 1 va difuza mâine, 27 aprilie, de la ora 7:10 emisiunea "Universul credinţei".

Izvorul Tămăduirii la poalele Rarăului

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a fost un prilej de bucurie pentru locuitorii oraşului Câmpulung Moldovenesc. Singura biserica închinată acestui praznic şi-a serbat ieri hramul. Joi seara a fost oficiată Vecernia, iar în dimineaţa zilei de ieri programul liturgic a continuat cu Sfânta Liturghie şi Agheasma mică.

Ctitoria lui Alexandru Şandru Alboi de pe Izvorul Alb din Câmpulung Moldovenesc a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. În ajunul Izvorului Tămăduirii, credincioşii din cartierul Capu Satului şi din alte părţi ale oraşului Câmpulung Moldovenesc şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune. Cu toţii au intonat cântările specifice acestei perioade, dar şi răspunsuri liturgice, la îndemnul părintelui paroh Teodor Giosan. Vecernia şi Acatistul Izvorului Tămăduirii au fost oficiate de un sobor de preoţi. Predica referitoare la semnificaţiile sărbătorii a fost adresată de pr. Ilie Macar, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc, care a amintit că sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a fost rânduită din primele veacuri creştine, fiind închinată Maicii Domnului. În continuare, corul de copii al Bisericii „Sfântul Dumitru“ din Câmpulung Moldovenesc, coordonat de pr. Liviu Solovan, a susţinut un concert de colinde tradiţionale de Paşti.
În ziua hramului, aproape 1.000 de oameni au venit în sfântul lăcaş de la poalele Muntelui Rarău, pentru a participa la Sfânta Liturghie. Vremea frumoasă, munţii care înconjoară biserica, sădită în acest loc binecuvântat, copacii abia înfloriţi şi mai ales numărul mare de credincioşi îmbrăcaţi în costume naţionale au înălţat inimile tuturor. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul copiilor de la Biserica „Sfântul Dumitru“, care, prin glasurile lor, s-au asemănat îngerilor. Cuvântul de învăţătură a fost adresat de pr. Nicolae-Viorel Coşofreţ de la Parohia Dobreni, Protopopiatul Piatra Neamţ. În faţa lăcaşului de închinăciune a fost săvârşită apoi Agheasma mică, la finalul căreia pr. paroh Teodor Giosan şi-a exprimat bucuria pentru că sărbătoarea hramului a fost împodobită de numărul mare de credincioşi. Au urmat Parastasul pentru Alexandru Şandru Alboi, înmormântat lângă biserică, şi procesiunea în jurul sfântului lăcaş cu prapuri şi cruci, timp în care s-a cântat „Hristos a înviat!“. „Atunci când am ales hramul pentru această biserică, m-am gândit că acesta trebuie să-i adune pe credincioşi pentru a-L mărturisi pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat. Am pus hramul acestei biserici Izvorul Tămăduirii, deoarece parohia noastră este închinată Naşterii Maicii Domnului“, a explicat pr. paroh Teodor Giosan.
 
 
 
 
 

Sărbătoare în cartierul ieşean Alexandru cel Bun

Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din Iaşi îşi serbează mâine hramul. În această seară, de la ora 17:00, un sobor de preoţi şi diaconi va sluji Vecernia unită cu Litia. Mâine-dimineaţă, programul liturgic va continua cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.

Prima duminică după Sfintele Paşti este prilej de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. În această seară se va sluji Vecernia unită cu Litia de către un sobor de preoţi format din părinţii consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial Iaşi şi din preoţii Cercului Pastoral Misionar Numărul 3. „Îi aşteptăm la slujbele dedicate hramului pe credincioşii parohiei noastre care sunt atât de binevoitori şi care au contribuit cu toată dragostea pentru construcţia bisericii. Totodată, îi aşteptăm şi pe credincioşii din parohiile vecine, pentru a ne bucura împreună de acest mare praznic al întâlnirii Mântuitorului Iisus Hristos cu Sfântul Apostol Toma. Dacă întâlnirea Mântuitorului cu acesta a adus bucurie peste toţi ucenicii, şi întâlnirea noastră în comuniune nu va face decât să aducă multă bucurie duhovnicească. Sfântul Apostol Toma l-a mărturisit cu drag şi cu credinţă pe Mântuitorul Iisus Hristos, lucru pe care trebuie să-l facem şi noi astăzi. Noi trebuie să-L mărturisim pe Hristos prin credinţa noastră, prin dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, prin virtuţile creştineşti şi prin faptele bune pe care trebuie să le săvârşim. Numai aşa ne vom putea numi fii adevăraţi ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, a spus pr. paroh Toma Gradinaciuc, care este şi protopop al Protopopiatului Iaşi 1, care a menţionat că atât diseară, cât şi mâine, cei prezenţi la slujba hramului vor primi câte un pacheţel cu alimente. Biserica „Sfântul Apostol Toma“, din cartierul Alexandru cel Bun, a început să fie construită în anul 2000, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. „Anul trecut s-a definitivat pictura în sfântul altar, în acest an s-a pictat absidele bisericii, iar în momentul de faţă pictăm în cafas, urmând ca după Duminica Tomii să se continue pictura în bolta principală“, a adăugat pr. paroh Toma Gradinaciuc.

Activitate caritabilă în Protopopiatul Paşcani

Un grup de voluntari Pro Vita - filiala Paşcani a dăruit alimente, dulciuri, haine, jucării mai multor familii nevoiaşe cu mulţi copii din cuprinsul Protopopiatului Paşcani. Campania „Nu uita că eşti creştin“ a fost iniţiată în parteneriat cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Vendrin din Belgia şi s-a desfăşurat în ajunul sărbătorilor Sfintelor Paşti. Campania a avut loc prin bunăvoinţa părintelui Ciprian Grădinaru din Belgia, care a fost impresionat de viaţa de zi cu zi a copiilor din familiile sărace. Parohia Vendrin a colectat bani, haine şi încălţăminte pe care le-au trimis celor nevoiaşi.
„În această campanie am vizitat mai multe familii din localităţile Topile, Tătăruşi, Crucea, Boureni şi  Ion Neculce care au între opt şi zece copii. A fost o zi binecuvântată de Dumnezeu pentru că am văzut fericire pe faţa multor copii care s-au bucurat de jucăriile şi dulciurile primite din Belgia“, a spus pr. Ionuţ Ailincăi coordonator al programului Pro Vita - filiala Paşcani.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica Tomii, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Dumitru“ din Câmpulung Moldovenesc, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sluji în Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Vaslui. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sascut-Târg. (C.C.)

Duminica Tomii în Parohia Andrieşeni

Credincioşii din Parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, alături de fiii satului, vor participa mâine, 27 aprilie 2014, la Sfânta Liturghie care va fi oficiată în altarul de vară din cimitirul acestei comunităţi. În cadrul slujbei vor fi pomeniţi toţi răposaţii înmormântaţi în cimitir cu tot neamul. După slujba Parastasului se va oficia un Trisaghion la fiecare mormânt. Oamenii vor oferi apoi de pomană ouă roşii, pască şi cozonac. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Cepeliuc, la slujba din Duminica Tomii sunt aşteptaţi să participe peste 1.000 de persoane. Din jertfa care va fi strânsă se vor face pachete cu sprijinul voluntarilor din parohie pentru a fi împărţite familiilor nevoiaşe. (C.C.)

vineri, 25 aprilie 2014

Agenda creştinului - 25 aprilie

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 25 aprilie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, vor fi difuzate noutăţile din actualitatea socială, culturală şi religioasă din Moldova. De asemenea, ascultătorii vor afla cum a fost serbat praznicul Izvorului Tămăduirii în Moldova.
- Radio Iaşi va difuza astăzi, 25, aprilie, de la ora 20:00, emisiunea "Lumina credinţei", realizată de Bogdan Neculau.

TV

- TVR Iaşi va difuza mâine, 26 aprilie 2014, de la ora 7:00, pe TVR 3 şi de la ora 17:00 pe TVR Iaşi, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Andrei Atudori.
- Intermedia TV din Suceava va difuza mâine, 26 aprilie 2014, de la ora 13:00, emisiunea „Cerul dintre noi“ a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, realizată de Doina Ciobanu.
- 1 TV din Bacău va difuza duminică, 27 aprilie, de la ora 13:00, emisiunea "Mărturisiri", realizată de Sebi Sufariu;
- TVR 1 va difuza duminică, 27 aprilie, de la ora 7:10 emisiunea "Universul credinţei".

Praznicul Izvorului Tămăduirii în Moldova

Credincioşii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sunt aşteptaţi astăzi în sfintele biserici pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la Agheasma mică din ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii. Mai multe biserici din Moldova îşi serbează astăzi hramul.

În Vinerea din Săptămâna Luminată, în fiecare an, creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare. În această zi, închinată Maicii Domnului, se oficiază slujbe de sfinţire a apei. Agheasma mică va fi folosită la stropirea caselor, grădinilor şi ogoarelor. În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vor fi organizate o serie de manifestări religioase prilejuite de hramul mai multor lăcaşuri de închinăciune. Sărbătoare va fi azi la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din cartierul ieşean CUG II. Programul liturgic a început ieri-seară cu Vecernia unită cu Litia şi va continua astăzi cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei mici. Hram va fi azi în Parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Botoşani şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Parohia Humuleştii Noi din Tg. Neamţ. Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ îşi sărbătoreşte şi ea cel de-al doilea hram. Programul liturgic a început aseară cu slujba Privegherii şi va continua azi cu Sfânta Liturghie, sfinţirea apei şi tradiţionalul pelerinaj cu icoana Sfintei Ana în jurul bisericii. Sute de credincioşi sunt aşteptaţi azi la Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ. Aşa cum este tradiţia, după slujba Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaiţa la Mănăstirea Horăicioara.
În judeţul Vaslui va fi hram la Mănăstirea Bujoreni şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui. Tot azi este în sărbătoare Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Câmpulung Moldovenesc, filie a Parohiei „Naşterea Maicii Domnului“ - Capu Satului. Aseară au fost oficiate slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Izvorului Tămăduirii. În această dimineaţă se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Agheasma mică. La final va avea loc o procesiune în jurul sfântului lăcaş şi se va sluji Parastasul pentru Alexandru Şandru Alboi, ctitorul bisericii. „De cinci ani de zile suntem gazde primitoare în această biserică nouă şi primitoare de la poalele Muntelui Ceahlău. În ziua hramului, răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi oferite de un cor de copii din Câmpulung Moldovenesc. După oficierea Aghesmei mici, vom înconjura, după datină, biserica de trei ori“, a spus pr. paroh Teodor Giosan.
În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor va fi sărbătoare astăzi şi la Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ din Parohia Capu Câmpului 2, Protopopiatul Suceava 2, iar în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului îşi va serba hramul Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti.

Slujbe arhiereşti în Protopopiatul Vaslui

Parohia Văleni, Protopopiatul Vaslui, l-a avut ca oaspete marţi, 22 aprilie 2014, pe Preasfinţitul Corneliu. Ierarhul locului a slujit cu acest prilej Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. O zi mai târziu, în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfinţia Sa a slujit în Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui.

A treia zi de Paşti, marţi, 22 aprilie 2014, a fost un prilej de bucurie pentru Parohia Văleni, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Anul acesta, în a treia zi de Paşti, Preasfinţitul Corneliu a slujit la Parohia Văleni din Protopopiatul Vaslui, încojurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, a fost oficiată Taina Sfântului Botez pentru pruncul Alexandru, fiul părintelui paroh Ciprian Andrei, naş fiindu-i părintele Bumbu Răzvan, slujitor la Văleni. Biserica acestei parohii este una mare, şi totuşi nu a încăput în ea toată mulţimea de creştini prezentă la această frumoasă slujbă. Ne-am bucurat însă cu toţii, şi cler şi credincioşi, de marea sărbătoare a Învierii Domnului“, a relatat pr. Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui.
Pe 23 aprilie, în ziua în care îl pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Preasfinţitul Corneliu a slujit în Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ din curtea Spitalului Judeţean Vaslui, unde slujeşte părintele Damian Gheorghe. „Aici avem o biserică nouă, foarte frumoasă, făcută cu multe sacrificii. În ziua cinstirii Sfântului Gheorghe, lăcaşul de închinăciune a fost şi mai frumos, prin faptul că a fost plin de creştini, atât personal medical de la spital, cât şi bolnavi care au rămas internaţi în aceste zile, şi chiar creştini care au venit de la parohiile vecine. Preasfinţitul Corneliu a evidenţiat în cuvântul de învăţătură măreţia şi importanţa praznicului Învierii Domnului, dar şi faptul că avem nevoie de pilda credinţei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe care l-am prăznuit pe 23 aprilie“, a menţionat pr. protopop Adrian Chirvasă.

Hirotesia noului protopop de Vaslui

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi duminică, 27 aprilie 2014, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui. Cu acest prilej va avea loc hirotesia părintelui Adrian Chirvasă în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui. Răspunsurile la strană vor fi oferite de Corul „Dignus est“ al Episcopiei Huşilor. După cum ne-a relatat pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului social-misionar al Episcopiei Huşilor, la acest eveniment vor participa părinţii consilieri din cadrul Eparhiei Huşilor, părinţi protopopi şi slujitori ai sfintelor altare din Protopopiatul Vaslui şi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Amintim că în cadrul Permanenţei Consiliului eparhial al Episcopiei Huşilor întrunit pe 4 martie 2014, Preasfinţitul Corneliu a numit în funcţia de protopop al Protopopiatului Vaslui pe preacucernicul părinte Adrian Chirvasă de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Vaslui. (C. Ciofu)

Binecuvântare arhierească la biserica Garnizoanei Bacău, în ziua pomenirii Sfântului Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost sărbătorit în mod deosebit de credincioşii băcăuani la biserica din cadrul Garnizoanei Bacău. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Biserica militară din Bacău, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Eroilor Neamului, din cadrul Garnizoanei Bacău, a îmbrăcat miercuri, 23 aprilie 2014, straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Pe lângă sute de credincioşi, la slujbă au mai asistat militari activi şi în rezervă, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi comandanţii unităţilor militare din Garnizoana Bacău. „Am ţinut ca, în această zi de sărbătoare, să fim prezenţi printre militarii băcăuani pentru a binecuvânta starea lor permanentă de jertfă pe care o trăiesc prin însăşi natura meseriei lor şi ca să le mulţumesc pentru felul în care aceştia ştiu să trăiască întru cuvântul Adevărului“, a spus PS Ioachim Băcăuanul. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Ioan Negoiţă a fost hirotonit întru diacon. „Apoi, în aceeaşi atmosferă solemnă de sărbătoare, ierarhul a primit distincţia şi medalia comemorativă din partea Asociaţiei «Cultul eroilor», din partea col.(r) Paul Valerian Timofte. La rândul său, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a conferit diploma de vrednicie comandantului unităţii militare în incinta căreia se află lăcaşul de cult. Un moment deosebit l-a constituit slujba de pomenire. În cadrul acesteia, cei prezenţi s-au rugat împreună întru memoria eroilor şi martirilor căzuţi pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe şi pentru odihna veşnică a celui care a fost primul preot militar de după 1989 din Garnizoana Bacău, părintele Iordache Pascariu, trecut la cele veşnice în anul 2004. La sfârşitul slujbei religioase, muzica militară a Garnizoanei Bacău a susţinut un concert pentru încântarea celor prezenţi la hramul bisericii militare“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (Constantin C.)

Moaştele Sfintei Chiriachi la hramul Mănăstirii Bujoreni

Racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi de la Catedrala episcopală din Huşi a ajuns aseară la Mănăstirea Bujoreni din judeţul Vaslui, cu prilejul hramului acestei aşezări monahale. După întâmpinarea raclei, adusă de protos. Iorest Matei, exarhul administrativ al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, a fost oficiată slujba Privegherii de către un sobor de preoţi. Privegherea a fost urmată de Sfânta Liturghie de toată noaptea. După cum ne-a relatat pr. Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului social-misionar al Episcopiei Huşilor, în această dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu ora 9:00 de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi va fi precedată de slujba Aghesmei mici. Mănăstirea Bujoreni este cea mai mare aşezare monahală de călugări din Eparhia Huşilor, numărând în prezent 37 de vieţuitori. Prima atestare documentară este din 27 martie 1602, iar începuturile acestui aşezământ sunt legate de găsirea în chip minunat a unei icoane a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular şi de zidirea unei biserici în acest loc. (C. Ciofu)

Acţiune caritabilă a elevilor suceveni

Copiii de la Centrul de Plasament „Sfântul Gheorghe“ - Dolhasca, judeţul Suceava, şi cei din comunitatea de romi din Pătrăuţi au primit daruri cu prilejul Sfintelor Paşti. Acestea au fost oferite în cadrul acţiunii pascale „Dăruind, vei dobândi“ organizate de Şcoala Gimnazială „Miron Costin“ din Suceava, Asociaţia „Euroactiv“ din Suceava, Palatul Copiilor din Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava şi Liceul cu Program Sportiv din Suceava. Cu acest prilej, atât copiii vizitaţi cât şi musafirii au susţinut un moment artistic dedicat Învierii Domnului. (C.C.)

joi, 24 aprilie 2014

Agenda creştinului - 24 aprilie 2014

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 24 aprilie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, vor fi difuzate noutăţile din actualitatea socială, culturală şi religioasă din Moldova. De asemenea, vor fi prezentate activităţile parohiei Neguleşti, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ.
- Radio Iaşi va difuza vineri, 25, aprilie, de la ora 20:00, emisiunea "Lumina credinţei", realizată de Bogdan Neculau.

TV

- TVR Iaşi va difuza sâmbătă, 26 aprilie 2014, de la ora 7:00, pe TVR 3 şi de la ora 17:00 pe TVR Iaşi, emisiunea „Pridvoarele credinţei“ a Arhiepiscopiei Iaşilor, realizată de pr. Andrei Atudori.

Mii de credincioşi la sărbătoarea oraşului Botoşani

 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost cinstit în mod deosebit în oraşul Botoşani, în apropierea ctitoriei Elenei Rareş. Pe un podium special amenajat a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Botoşani a îmbrăcat ieri, 23 aprilie 2014, straie de sărbătoare. Mii de credincioşi au participat la hramul acestui sfânt lăcaş, marcând totodată sărbătoarea oraşului Botoşani. Delegatul Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani. Aşa cum este tradiţia, la slujbă au participat şi autorităţile locale şi judeţene. Predica prilejuită de acest eveniment a fost adresată de pr. consilier Marian Timofte, care a subliniat că oamenii trebuie să imite viaţa sfinţilor prin însuşirea viruţilor acestora. După cum ne-a relatat părintele paroh Dumitru Mateciuc, cu prilejul hramului a fost expusă spre închinarea credincioşilor racla cu moaştele Sfinţilor Gheorghe şi Mina de la Biserica „Sfântul Spiridon“ din Botoşani.
Biserica „Sfântul Gheorghe“ este situată în zona centrală a oraşului Botoşani, fiind ctitorită în anul 1551 de Elena Rareş. A fost clădită după modelul ctitoriei Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Popăuţi, în formă de cruce cu turnuleţ la mijloc şi cu intrare pe latura de nord. Este o construcţie de proporţii reduse, fiind împodobită cu predominarea culorilor verde şi galben aşezate în formă de brâie împrejurul bisericii aproape de acoperiş. Decoraţiunea interioară e simplă, fără picturi pe pereţi. Pe jos e pardosită cu lespezi de piatră care au rămas până astăzi. Prima clopotniţă a fost construită din lemn la poarta bisericii. Cu timpul, biserica a suferit unele transformări în urma reparaţiilor ce i s-au făcut, fiind încercată adeseori de focuri şi cutremure.

„Sfinţii alcătuiesc coroana de aur a Bisericii noastre“


Credincioşii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - Sadova, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au participat în seara celei de-a treia zi de Paşti la slujba Vecerniei unită cu Litia şi a Acatistului. În ziua pomenirii Sfântului Gheorghe s-au oficiat Utrenia şi Sfânta Liturghie.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Parohiei Sadova 1, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare, când şi-a cinstit ocrotitorul. În ajunul sărbătorii, în lăcaşul de închinăciune au fost oficiate slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Întrucât hramul din acest an a fost serbat în Săptămâna Luminată, cântările dedicate Sfintelor Paşti au predominat, astfel că sărbătoarea a fost amplificată de bucuria Învierii Domnului. Credincioşii de toate vârstele au venit în număr mare la slujba oficiată în ceas de seară, căutând să-l cinstească pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cel care, prin rugăciunile pe care le înalţă la Tronul Preasfintei Treimi, ocroteşte de secole Moldova Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Predica de la finalul celor două slujbe a fost adresată de pr. Dumitru Horga de la Parohia Ostra, care a subliniat că Sfântul Gheorghe „ne dă o pildă de mărturisire de credinţă, tărie şi încredere în Dumnezeu“. „Sfântul Gheorghe este o pildă vrednică pentru noi, pentru că a îndurat multe chinuri pentru Hristos. Sfinţii alcătuiesc coroana de aur a Bisericii noastre. Ei sunt exemple vii care ne dau întotdeauna tărie şi încredere. Sfântul Gheorghe a fost cel care a arătat tăria credinţei lui. Sfântul Gheorghe să ne dăruiască înţelepciune, putere, pace şi linişte în familiile noastre“, a spus pr. Dumitru Horga. Înainte de a pleca la casele lor, enoriaşii prezenţi la slujbă au fost miruiţi de slujitorii sfintelor altare. Hramul bisericii a continuat ieri-dimineaţă cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, la finalul căreia au fost felicitaţi toţi cei care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Atmosferă sărbătorească la hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Roman

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat marţi seara slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Roman.

A treia zi de Paşti a fost sărbătorită de sute de credincioşi din oraşul Roman la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“. La orele serii, oamenii şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune pentru a asista la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi. „În ajunul hramului a fost o atmosferă cu adevărat sărbătorească la slujba Vecerniei unită cu Litia. Privegherea a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş, care este foarte generoasă. Biserica noastră este singurul lăcaş de închinăcine din Roman care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Slujba a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, care a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură. La final a avut loc un moment artistic, în cadrul căruia s-au intonat cântece pascale şi muzică populară. Întrucât slujba a fost oficiată în curtea bisericii, credincioşii au putut fi prezenţi şi s-au bucurat de această sărbătoare“, a relatat părintele paroh Ioan Gherasimescu, care este şi vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Ieri-dimineaţă s-a oficiat Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Apoi a fost săvârşit Parastasul pentru ctitorul lăcaşului de închinăciune şi pentru slujitorii care s-au succedat de-a lungul timpului. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o masă festivă în cadrul căreia credincioşii au servit produse specifice acestei perioade. Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Roman este monument de arhitectură deosebit de important. Lucrările acestui sfânt lăcaş, ctitorie a vornicului Grigore Done, au început în anul 1842 şi au fost finalizate în anul 1848. (Constantin Ciofu)

Slujbă arhierească la Căminul de Bătrâni din Suceava

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 22 aprilie 2014, Sfânta Liturghie în paraclisul Căminului de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, ierarhul a remarcat că Învierea Domnului Hristos este peste putinţa de înţelegere a minţii omeneşti. De asemenea, ierarhul a făcut referire la călătoria pe care ucenicii Mântuitorului, Luca şi Cleopa, au făcut-o spre Emaus, despre care s-a relatat în Evanghelia citită în această zi. Părintele Iulian Alexie Mihăilă, slujitor la biserica aşezământului, şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen în mijlocul bătrânilor şi al soborului de preoţi. Slujba arhierească la Căminul de Bătrâni ocrotit de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este o tradiţie în ultimii ani, în a treia zi de Paşti. Pentru persoanele adăpostite de acest aşezământ, aceasta reprezintă o încurajare şi o binecuvântare. (C. Ciofu)

IPS Pimen a slujit la hramul Mănăstirii Voroneţ


În ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava. Slujba a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş, în prezenţa a numeroşi pelerini din toate colţurile ţării. În predica rostită cu acest prilej, IPS Pimen a vorbit despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi despre încercările la care erau supuşi creştinii în vremea sfântului. "În afara Evangheliei care a stat la temelia învăţăturii creştine, este important şi exemplul de trăire şi mărturisire a credinţei creştine din toate timpurile. Suntem datori să trăim creştineşte, luptându-ne cu păcatele, cu gândurile şi pornirile păcătoase. Când vrem să ne lepădăm de păcate, trebuie să alergăm la scaunul spovedaniei. Frumuseţea credinţei creştine este admirată pentru trăirea ei", a spus IPS Arhiepiscop Pimen, care a remarcat că "opera de artă de la Voroneţ, alături de alte biserici monument din Bucovina, este unică în lume pentru ceea ce transmite pictura acesteia". (C.C.)

Prezenţă arhierească la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad

 Credincioşii din oraşul Bârlad au participat în număr mare luni, 21 aprilie 2014, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, în Biserica „Sfântul Ilie“. Ierarhul a slujit împreună cu un sobor numeros de preoţi, răspunsurile la strană fiind oferite de corul cântăreţilor din Eparhia Huşilor. După citirea Sfintei Evanghelii, PS Corneliu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat importanţa existenţei oamenilor pe pământ, dar şi care este misiunea şi responsabilitatea acestora. „Biserica a fost arhiplină de numărul mare de credincioşi care au dorit să se roage împreună cu Preasfinţitul Corneliu. De aceea, ierarhul nostru a apreciat că oamenii au venit în număr mare la slujba Sfintei Liturghii. La final, am mulţumit Preasfinţiei Sale pentru că a poposit în mijlocul bârlădenilor pentru a înălţa rugăciuni către Tronul Preasfintei Treimi“, a relatat pr. paroh Vasile Lăiu, care este şi protopop al Protopopiatului Bârlad. (C.C.)

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Mâine, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în Parohia Sadău, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bujoreni, judeţul Vaslui. (C.C.)

Procesiuni în ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii

La Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ va avea loc mâine tradiţionalul pelerinaj cu icoana Sfintei Ana în jurul bisericii. Evenimentul se va desfăşura cu prilejul serbării hramului aşezării monahale şi va fi precedat de Sfânta Liturghie şi de slujba Aghezmei mici. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii va fi marcată în mod deosebit şi la Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ. După slujba Sfintei Liturghii va avea loc procesiunea cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaiţa la Mănăstirea Horăicioara. Procesiunea constă în urcarea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica Mănăstirii Horaiţa spre Horăicioara în dangătul clopotelor. Pelerinii prezenţi la această sărbătoare se aliniază, de la biserica mare până pe deal, şi aşteaptă, în smerenie şi rugăciune, ca sfânta icoană să treacă pe deasupra lor. (C.C.)

miercuri, 23 aprilie 2014

Agenda creştinului - 23 aprilie 2014

Radio

- Radio Trinitas va difuza astăzi, 23 aprilie 2014, de la ora 14:05 la ora 15:00, emisiunea „Lumea de azi“, a Arhiepiscopiei Iaşilor, moderată de Monica Avădănei. În cadrul emisiunii, pe lângă noutăţile din actualitatea socială, culturală şi religioasă din Moldova, ascultătorii vor afla cum a fost marcată sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Moldova;
- Radio România Actualităţi va difuza astăzi, 23 aprilie 2014, de la ora 21:30, emisiunea "Biserica şi societatea", realizată de Cristian Curte.

TV

- TV Plus Suceava va difuza astăzi, 23 aprilie 2014, de la ora 12:00, emisiunea „Iubi-Te-voi, Doamne!“, realizată de pr. Justinian Cojocar. Tema emisiunii, "Sfintele Paşti", va fi discutată cu pr. prof. Aristarch Cojocar, de la parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Suceava. (Rubrică realizată de Constantin Ciofu)

Liturghie arhierească la hramul catedralei din Fălticeni

Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit luni, 21 aprilie 2014, Sfânta Liturghie în paraclisul Catedralei „Învierea Domnului“ din Fălticeni.

Paraclisul Catedralei „Învierea Domnului“ din Fălticeni a fost neîncăpător de numărul mare de credincioşi care au participat în cea de-a doua zi de Paşti la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen, înconjurat de un sobor de 35 de preoţi şi diaconi, într-o atmosferă de bucurie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Parohiei „Învierea Domnului“, la momentul Chinonicului fiind intonate mai multe cântări pascale şi pricesne. La acest moment de rugăciune s-au mai alăturat Cătălin Ioan Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, şi Cătălin Coman, primarul oraşului Fălticeni. La final, IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în cadrul slujbei. „În Sfânta Evanghelie de astăzi (n.r. luni) am auzit cuvintele «Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată» şi «Fiul, Unul născut, Acela L-a făcut cunoscut». În acest caz, cuvântul «a vedea» are sensul de a vedea cu ochii duhului, cu ochii sufletului. În limba greacă, pentru acţiunea de a vedea lucrurile pământeşti este folosit un alt cuvânt. Dumnezeu este duh, prin urmare trebuie să ne rugăm în duh, adică lepădând de la noi orice păcat. Dumnezeu i-a spus lui Moise: «Faţa mea nu o poţi vedea, ci numai spatele». Sfinţii Părinţi tâlcuiesc aceste cuvinte în felul acesta, şi anume că nu putem niciodată să vedem fiinţa lui Dumnezeu, aşa cum este El, ci numai să Îl cunoaştem din lucrările Sale. Mântuitorul L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu prin faptele de iertare a păcatelor, de însănătoşire a celor bolnavi, prin moartea şi Învierea Sa şi prin multe alte fapte minunate. Apostolul Filip L-a rugat pe Mântuitorul să îl arate pe Tatăl, iar Mântuitorul i-a răspuns: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut şi pe Tatăl»“, a remarcat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Părintele paroh Ioan V. Argatu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Pimen pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi a amintit că după Duminica Tomii vor fi reluate lucrările la Catedrala „Învierea Domnului“. „Anul acesta îl avem în mijlocul nostru la hramul catedralei pe IPS Pimen. Prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale aduce bucurie parohiei noastre şi oraşului nostru. Astfel, suntem îmbărbătaţi spre lucrarea cea bună pe care am început-o. Această biserică s-a înălţat cu multă trudă şi în timp îndelungat“, a spus pr. paroh Ioan V. Argatu. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie ale Catedralei „Învierea Domnului“ din Fălticeni pot face donaţii în următoarele conturi deschise la BCR, filiala Fălticeni: RO93 RNB 0237 0228 2550 0001 (în lei), RO66 RNCB 0237 0228 2550 0002 (în euro). Mai multe detalii despre stadiul lucrărilor la acest edificiu pot fi găsite şi pe siteul www.catedralafalticeni.ro.
 
 
 
 
 

Procesiunea „Calea Luminii“

Credincioşii din Moineşti au participat duminică, 20 aprilie 2014, la procesiunea „Calea Luminii“, organizată pentru al patrulea an consecutiv, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Prima zi de Paşti a fost serbată în mod deosebit la Moineşti, unde a fost organizată o procesiune la care au participat preoţii şi credincioşii din oraş. Slujitorii sfintelor altare şi enoriaşii pe care îi păstoresc au participat mai întâi la Vecernia din prima zi de Paşti care s-a oficiat la Catedrala „Sfântul Nicolae“. În cadrul slujbei, s-a rostit Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, s-a cântat în sobor imnul „Ziua Învierii!“, iar la sfârşit părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, a ţinut un cuvânt de învăţătură, subliniind mesajul şi esenţa sărbătorii Învierii Domnului. „Pentru adevăratul creştin, cel care ştie, crede şi mărturiseşte că Hristos e Dumnezeu Adevărat, sărbătoarea Învierii este cununa sărbătorilor, esenţa cultului divin, sensul vieţii sale creştine“, a explicat pr. protopop Costel Mareş. În continuare, s-a mers în pelerinaj spre Biserica „Sfântul Gheorghe“. Oamenii au purtat în mâini candele aprinse şi au intonat cântările Învierii, alături de slujitorii sfintelor altare. „Dragostea pentru Evanghelie şi pentru credinţa noastră străbună a rodit în sufletele credincioşilor moineşteni, în lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o nouă cale de mărturisire, devenită deja tradiţie în ritmul vieţii duhovniceşti din Protopopiatul Moineşti. După slujba Vecerniei din prima zi de Paşti, preoţii şi credincioşii şi-au mărturisit credinţa în Hristos“, a declarat pr. protopop Costel Mareş. La Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ s-a adus un prinos de mulţumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Credincioşii au participat cu multă bucurie la acest eveniment religios împreună cu slujitorii sfintelor altare. Cântările atât de frumoase închinate Învierii Domnului, lumina lumânărilor şi atmosfera de pace din prima zi de Paşti vor rămâne mereu în sufletele credincioşilor.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Astăzi, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Voroneţ din Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Municipal din Vaslui, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din cadrul Centrului 115 Comunicaţii din Bacău. (C.C.)

Hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi

Ieşenii sunt aşteptaţi astăzi, 23 aprilie 2014, la hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. În Catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este patronul Moldovei încă din vremea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare. Acest sfânt este înfăţişat şi pe stema Moldovei, călare, ucigând balaurul, fiind şi ocrotitorul catedralelor din incinta Centrului eparhial Iaşi: Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, şi Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ a fost zidită între 1761-1769, fiind ctitoria mitropolitului de atunci al Moldovei, Gavriil Calimachi. După sfinţire, sfântul lăcaş a devenit „Mitropolia cea Nouă“ şi, timp de mai bine de un secol, a fost catedrală mitropolitană, aici fiind întronizaţi ierarhii Moldovei şi desfăşurându-se, până la sfinţirea noii Catedrale mitropolitane (23 aprilie 1887, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe), marile ceremonii bisericeşti. (C. Ciofu)

Daruri pentru nevoiaşii Parohiei „Sfântul Ioan“ din Bacău

Familiile nevoiaşe din Parohia „Sfântul Ioan“ din Bacău au primit joi, 17 aprilie 2014, pachete cu alimente cu prilejul Sfintelor Paşti. Oamenii au fost vizitaţi de pr. Marius Popescu şi de pr. Eduard Ungureanu, însoţiţi de membri ai parohiei. Acţiunea de colectare şi distribuire a fost coordonată de Carmen Barabaşa, membră în comitetul parohial, care s-a ocupat de transportul pachetelor la locuinţa bătrânilor nedeplasabili din parohie, făcând astfel o bucurie şi celor nevoiaşi.
„În Parohia «Sfântul Ioan» din Bacău, la îndemnul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, începând cu Postul Crăciunului de anul trecut, s-a instituit obiceiul ca cei dornici să facă o faptă bună să pregătească pachete cu alimente de bază pentru nevoiaşii din parohie, identificaţi cu ocazia vizitelor pastorale. Din Duminica Floriilor s-a început colecta pachetelor cu alimente pentru masa de Paşti, astfel încât în Joia Mare, 50 de familii au primit vizita preoţilor Parohiei «Sfântul Ioan» şi a câtorva membri din parohie“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (C. Ciofu)

Sărbătoare la Mănăstirea Voroneţ

Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava îmbracă astăzi, 23 aprilie 2014, straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Aşezarea monahală a fost ctitorită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, fiind renumită prin pictura sa şi prin faptul că aici este înmormântat Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. „Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care doresc să vină la hramul Mănăstirii Voroneţ. Astfel, putem cu toţii să ne împărtăşim din bucuria Învierii Domnului şi să-l cinstim aşa cum se cuvine pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitor al Moldovei“, a spus stavrofora Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ. (C.C.)

„Cu un ou să facem Paştele împreună“

Familiile nevoiaşe din Parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, au beneficiat cu prilejul Sfintelor Paşti de bucate tradiţionale. Acestea au fost însoţite de câte o felicitare, realizată de copiii din localitate. Darurile au fost împărţite sâmbătă, 19 aprilie 2014, în cadrul programului „Cu un ou să facem Paştele împreună“. Proiectul este rodul unui parteneriat Şcoală-Biserică, încheiat în urmă cu şase ani, şi constă în oferirea de alimente şi produse specifice sărbătorilor pascale familiilor nevoiaşe cu mulţi copii şi bătrânilor săraci. Cadrele didactice de la şcoala din localitate, împreună cu un grup de elevi îmbrăcaţi în costume naţionale, au ajuns în peste 50 de gospodării din satele Andrieşeni, Buhăieni şi Drăgăneşti. Acest proiect se bucură în fiecare an de aportul părintelui Mihai Cepeliuc şi al preotesei Cristina Cepeliuc. „Sărbătorile pascale reprezintă un prilej de bucurie pentru toţi credincioşii ortodocşi. Întrucât în Andrieşeni, Buhăieni şi Drăgăneşti există numeroase familii sărace, ne-am gândit ca şi anul acesta să le aducem o bucurie prin darul oferit. Pe chipurile celor care au primit falicitarea, oul roşu şi pachetul cu alimente am citit multă recunoştinţă. Oamenii au fost încurajaţi şi li s-a urat «Sărbători fericite!», iar apoi au fost invitaţi să participe la slujbele dedicate Sfintelor Paşti“, a declarat Teofana Cepeliuc, coordonatorul proiectului. (C. Ciofu)

Masă de Paşti pentru pacienţii de la Bârnova

Credincioşii din mai multe parohii ieşene au făcut o bucurie în prima zi de Paşti pacienţilor internaţi în secţia Bârnova a Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi. Bolnavii au servit o masă caldă din două feluri de mâncare, precum şi alimente specifice perioadei pascale. După săvârşirea Vecerniei (a doua Înviere) în biserica secţiei, părintele misionar de caritate Ştefan Dolgu a mers în sala de mese. Înainte de binecuvântarea bucatelor, a fost rostită o ectenie în cadrul căreia au fost pomeniţi toţi cei care au contribuit la această milostenie. „În secţia noastră sunt internate persoane care nu au fost vizitate niciodată sau foarte rar de rude sau apropiaţi. Este binevenită această jertfă de a le oferi o masă în prima zi de Paşti bolnavilor noştri. Noi ne-am rugat pentru ca Bunul Dumnezeu să răsplătească şi să dea sănătate tuturor celor care au oferit din rodul muncii lor. Sunt oameni cu dragoste faţă de semeni, atât din Iaşi, cât şi din localitatea Sadova, judeţul Suceava“, a spus pr. misionar Ştefan Dolgu. (C.C.)

vineri, 18 aprilie 2014

Comuniune între generaţii în Parohia Viişoara

Parohia Viişoara - Târgu-Trotuş, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, a implementat din luna martie 2014 până la jumătatea acestei luni Proiectul "Sfânta Euharistie – comunicare şi comuniune între generaţii", în cadrul Programului naţional "Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine", derulat de Patriarhia Română".

Copiii şi bătrânii din Parohia Viişoara - Târgu-Trotuş au fost implicaţi într-un proiect care a avut menirea de a consolida legătura între generaţii. Această legătură s-a consolidat prin Sfânta Euharistie uneşte întreaga adunare eclesială. De activităţile acestui proiect a beneficiat nouă copii din parohie şi nouă bătrâni singuri. Proiectul a avut un mare impact asupra copiilor participanţi, care au aflat cum era viaţa socială şi duhovnicească în parohie cu 80-90 de ani în urmă, cât şi asupra persoanelor de vârsta a treia care s-au mângâiat în singurătatea lor de prezenţa luminoasă a copiilor. "Comuniunea cu Hristos prin împreună-împărtăşirea copiilor şi a bătrânilor cu Sfintele Taine a constituit împlinirea apoteotică a proiectului desfăşurat. Expresia de curiozitate şi bucuria din ochii copiilor, lacrimile de bucurie din ochii suferinzilor reprezintă poate cele mai aşteptate rezultate vrednice de apreciere în urma desfăşurării practice a acestui proiect misionar", a spus pr. paroh Petru Roncea. Copiii au fost impresionaţi de discuţiile purtate mai ales cu veteranii de război din parohie. "Doi veterani de război ne-au povestit întâmplări foarte interesante de pe front. Am fost captivaţi de vorbele pe care le rosteau, căci nu mai auzisem atâtea lucruri pe care dânşii le-au avut în faţă şi le-au trăit. Pregătind întrebări pe care să le adresăm oamenilor vârstnici, am mai aflat şi lucruri noi despre viaţa lor din trecut, ce făceau copiii odinioară, cum mergeau la biserică, cum se împărtăşeau şi altele multe. Ne amintim că în biserică, la Sfânta Liturghie, ne-am împărtăşit împreună, copii şi bătrâni, în faţa Sfântului Potir. Vom încerca să punem în practică sfaturile bătrânilor. Acest proiect ar trebui să continue, căci mai sunt credincioşi în vârstă care au multe să ne povestească", a spus unul din copiii implicaţi în proiect. Amintim că Parohia Viişoara - Târgu-Trotuş desfăşoară o activitate intensă în cadrul Şcolii catehetice pentru copii "Sfântul Ierarh Nicolae“ inaugurată cu cinci ani în urmă.

Bucuria Învierii la Centrul "Gulliver" din Iaşi

Copii şi tinerii din Centrul de Plasament cu sindromul HIV "Gulliver" din Iaşi vor simţi bucuria sărbătorilor de Paşti prin intermediul Parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi. Pe lângă masa cu bucate tradiţionale pascale, beneficiarii centrului vor cânta împreună cu preotul paroh Gheorghe Manole cântări specifice Învierii Domnului. "Agapa creştină de la Centrul «Gulliver» a devenit o tradiţie la praznicele împărăteşti de peste an. Bucuria copiilor este mare pentru că le oferim o masă, dar mai ales pentru că petrecem în preajma lor câteva ceasuri. Ei sunt unii din cei mai activi enoriaşi ai noştri, întrucât se spovedesc, se împărtăşesc şi participă la sfintele slujbe în biserica parohiei noastre. În timpul agapei vom interpreta cântări specifice Sfintelor Paşti", a amintit pr. paroha Gheorghe Manole, care a menţionat că agapa de la Centrul "Gulliver" este sponsorizată de familia Cristişor Octav şi Margareta. (C. Ciofu)

Învierea Domnului în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În noaptea de Înviere, ierarhii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vor sluji la catedralele din eparhiile pe care le păstoresc. La finalul Sfintei Liturghii, vor fi binecuvântate bucatele aduse de credincioşi.

Credincioşii sunt aşteptaţi în noaptea de sâmbătă, 19 aprilie 2014, spre duminică, la catedralele, mănăstirile şi bisericile de parohie din cele patru eparhii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. După proclamarea Învierii, se va oficia Utrenia şi Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi în noaptea de Înviere Sfânta Liturghie şi Vecernia din prima zi de Paşti la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În a doua zi de Paşti, Înalt Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Botoşani. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia Sfânta Liturghie în noaptea Învierii la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Tot aici va sluji şi Vecernia (a doua Înviere) de duminică, 20 aprilie. Luni, IPS Pimen va sluji în Catedrala „Învierea Domnului“ din Fălticeni, iar în a treia zi de Paşti va săvârşi Sfânta Liturghie la Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava. Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi în noaptea de Înviere Sfânta Liturghie şi Vecernia din prima zi de Paşti la Catedrala episcopală din Huşi. În a treia zi de Paşti, Episcopul Huşilor va sfinţi biserica parohiei Văleni, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi în noaptea de Înviere slujba Sfintei Liturghii şi Vecernia la Catedrala arhiepiscopală din Roman. În a doua şi a treia zi de Paşti, PS Ioachim Băcăuanul va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Slujba de Înviere se va încheia cu binecuvântarea coşurilor în care credincioşii vor aşeza bucate tradiţionale de Paşti. În prima zi de Paşti, se va oficia Vecernia (a doua Înviere), în cadrul căreia va fi citită Sfânta Evanghelie de la Ioan, cap. XX, versetele 19-25, în mai multe limbi.