sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Simpozion dedicat „Zilei Mondiale a Tinerilor Ortodocşi“, la Iaşi

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Iaşi organizează duminică, 1 februarie a.c., începând cu ora 17:30, un simpozion cu tema „Necesitatea misionarismului tinerilor în lumea secularizată de azi“. Simpozionul va fi organizat cu ocazia „Zilei Mondiale a Tinerilor Ortodocşi“ care va avea loc în sala de conferinţe de la demisolul bisericii vor participa Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi, şi prof. univ. dr. Constantin Cucoş de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UAIC, dar şi preoţi şi tineri din mai multe parohii din Iaşi. La finalul simpozionului, vor concerta corul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ şi corul parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel - Bărboi“.

vineri, 30 ianuarie 2009

miercuri, 28 ianuarie 2009

Sfintirea Seminarului Teologic din Botosani

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani a fost sfinţit, luni, 26 ianuarie a.c., de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Slujba de sfinţire a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească Capela Seminarului Teologic din Botoşani, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de Biruinţă“ a fost neîncăpătoare încă de la ora 8:00, când a avut loc Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de IPS Teofan, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi. La slujbă au mai participat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoşani, Pavel Rusu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, toţi elevii seminarului, dar şi simpli credincioşi. „Iarna puneam pături în geam, uşile erau sparte, instalaţiile defecte“ La finalul Sfintei Liturghii, pr. Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic din Botoşani, a mulţumit IPS Teofan pentru că a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul „Sfântul Gheorghe“ şi a făcut o retrospectivă a istoriei şcolii cu profil teologic pe care o conduce de 12 ani. „Toată activitatea mea am desfăşurat-o cu smerenie şi lacrimi, chiar şi atunci când a trebuit să trec prin grele încercări. Starea celor două clădiri actuale ale seminarului erau într-un grad avansat de degradare. Iarna puneam pături în geam, uşile erau sparte, instalaţiile defecte. Am convocat autorităţile locale de atunci, le-am arătat condiţiile precare în care învaţă viitorii preoţi şi i-am rugat să ne ajute în organizarea unei şcoli teologice după rânduielile noastre bisericeşti. Am primit sprijinul solicitat. Şcoala noastră se mândreşte cu 11 promoţii de absolvenţi, o parte dintre aceştia fiind preoţi vrednici, iar alţii ocupând diferite funcţii administrative“, a menţionat pr. director. Îndemn la cinste, onoare, demnitate şi onestitate IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a mărturisit faptul că paraclisul în care a slujit Sfânta Liturghie i-a adus aminte de perioada în care învăţa la seminarul teologic din Craiova, urmând ca, mai apoi, să explice semnificaţia evangheliei citite în ziua de luni, după Duminica a XXXII-a după Rusalii. „În evanghelia de astăzi a fost rostit un cuvânt în care Hristos spune celor de faţă: «Daţi cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!». Acest cuvânt se aplică în viaţa fiecă-rui om care este chemat să trăiască în societate, cu problemele şi responsabilităţile ei. Omul trebuie să plătească cezarul, care înseamnă în acest context lumea, societatea, care trebuie să primească din partea noastră drepturile ei. În acelaşi timp, Hristos spune să dăm «şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu». Fără această relaţie cu Dumnezeul care ne-a adus dintru nefiinţă la fiinţă, omul devinde gol pe dinăuntru. Cuvântul meu către tinerii elevi de astăzi este următorul: să aveţi în viaţă această înţelepciune, să ştiţi ce să daţi cuiva şi ce să daţi altcuiva. Viaţa voastră să fie reală, să vă bucuraţi de ea, să trăiţi cele ale lumii, neuitând însă cele care sunt ale Bisericii, cele care sunt ale cinstei, ale onoarei, ale demnităţii şi, mai presus de toate, ale onestităţii“, a spus IPS Teofan. Binecuvântarea „Grădiniţei Îngeraşilor“ La recomandarea pr. director Grigore Diaconu, IPS Teofan a oferit, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Diploma de Onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ primarului municipiului Botoşani, Cătălin Mugurel Flutur, inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Pavel Rusu; au mai primit această diplomă: Mihai Darie, prof. Corneliu Picealcă, Constantin Conţac, ec. Gheorghe Sorescu, av. Corneliu Ursache şi ing. Ovidiu Daniliuc. După acordarea diplomelor de onoare, preotul director Grigore Diaconu a oferit Mitropolitului Teofan, din partea seminariştilor, o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. A urmat hirotesirea întru duhovnic, de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a pr. Marian Mihai Macuc, de la parohia Manoleşti Vale, după care a început slujba de sfinţire a seminarului, oficiată de IPS Teofan, care a uns cu untdelemn sfinţit sălile de clasă unde învaţă elevii seminarişti, „Grădiniţa Îngeraşilor“, care cuprinde două grupe de copii, sala de sport, cantina, biblioteca „Sfântul Grigore Teologul“. Copiii de la „Grupa Învăţăceilor“, din cadrul grădiniţei care funcţionează la parterul seminarului, au spus câteva rugăciuni, după care au fost binecuvântaţi de Mitropolit. După slujba de sfinţire a seminarului a fost dezvelit bustul vrednicului de pomenire PF Părinte Patriarh Teoctist, aflat la parterul seminarului. Liceu ortodox înfiinţat la iniţiativa PF Daniel Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani a fost înfiinţat în anul 1993, la iniţiativa Preafericitului Patriarh Daniel. Până în 1997, clasele cu profil teologic au funcţionat în cadrul Liceului de Construcţii şi al Liceului Pedagogic. Aceste clase nu aveau profesori titulari, iar seminariştii nu erau cazaţi în internat. În anul 1997, Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, l-a trimis pe părintele Grigore Diaconu la Bucureşti, pentru a da examen în vederea ocupării postului de director al Seminarului. Actualele corpuri de clădire ale seminarului au fost preluate de la Liceul Electrocontact, în luna iulie a anului 1997. În ultimii ani s-au efectuat ample lucrări de modernizare a clădirii şi cantinei seminarului.

marți, 27 ianuarie 2009

Viaţa parohiilor: Lupta înaintaşilor a păstrat credinţa la Rediu

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Rediu, Protopopiatul Iaşi I, şi-a serbat hramul duminică, 25 ianuarie a.c., când în calendarul Bisericii Ortodoxe Române este pomenit Sfântul Grigorie Teologul Cu acest prilej, peste 500 de credincioşi au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de patru preoţi

Parohia Rediu nu este doar încărcată de istorie, ci şi de credinţă. Credinţa enoriaşilor a rămas nealterată, în ciuda vitregiilor vremii, a încercărilor, a necazurilor, a suferinţelor. Părintele paroh Ştefan Tulan îi păstoreşte pe sătenii din Rediu de aproape 27 de ani. Oamenii sunt credincioşi şi răspund apelului făcut de preotul paroh, mai ales că sfinţia sa este în mijlocul lor în orice activitate. Astfel se explică faptul că lucrările de construcţie la biserica din satul Breazu au fost terminate în doar trei ani. Pe lângă această lucrare, părintele a întreprins şi alte activităţi cu enoriaşii din parohie. „În fiecare duminică, copiii din parohie citesc la strană. Consiliul parohial răspunde afirmativ oricărei acţiuni şi îşi face datoria în fiecare sărbătoare, ducând alimente sau lemne celor care sunt neajutoraţi. Noi facem aceste acţiuni din anul 1982. În aproape fiecare sâmbătă, până la Crăciunul trecut, am organizat pelerinaje la mănăstiri cu tinerii sau cu vârstnicii din parohie. Ne-am fixat ca obiectiv diferite puncte turistice din ţară. Am făcut şapte devize de când sunt în această parohie, şi anume pentru casa parohială, cimitirul eroilor, casa de prăznuire, drumul de acces şi altele“, a spus părintele paroh.

Biserica Rediu-Tătar necesită reparaţii urgente

Sfântul lăcaş de cult din Rediu este amplasat pe un teren instabil, frecvent având loc alunecări de teren. În aceste condiţii de risc, reconsolidarea bisericii nu a fost autorizată de autorităţi după 1990, motiv pentru care s-a întocmit documentaţia pentru ridicarea unei noi biserici în satul Breazu. Astfel, în anul 1997, au fost demarate lucrările de construcţie la noua biserică a enoriaşilor din Rediu, iar în anul 2000, sfântul lăcaş de cult ajunge în stadiu de finisare. La acea vreme, nu s-a dat aprobare pentru restaurare şi s-a propus ca biserica-monument din satul Rediu să rămână capelă de cimitir. În anul 2002 a fost numit un alt preot la Breazu, iar părintele Ştefan Tulan a început din nou demersurile pentru reconsolidarea bisericii vechi. În acest moment, biserica are autorizaţia pentru restaurare, expertiza tehnică este întocmită, iar lucrările vor începe când va decide Consiliul parohial. Cei care pot ajuta la reconsolidarea Bisericii Rediu-Tătar pot dona sume de bani în contul RO07RNCB0175040504280001, deschis la Banca Comercială Română, filiala Iaşi.

Cimitirul Eroilor

La Rediu s-au purtat, de-a lungul timpului, lupte grele pentru apărarea credinţei strămoşeşti şi a pământului românesc. Acest lucru este dovedit în primul rând de zecile de morminte care străjuiesc Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, dar şi de zicerile bătrânilor ce au trecut prin război, care îşi amintesc cum satele din jur erau pârjolite în urma atacurilor cu bombe sau a incendiilor create de acestea. Bătrânii povestesc şi astăzi că dealurile din jurul Rediului erau pline cu cadavre, iar sângele curgea ca după o ploaie torenţială. În jurul bisericii se află mormintele eroilor căzuţi în timpul Războiului de Independenţă din 1877, în timpul Primului Război Moldial, cei mai mulţi soldaţi morţi pe câmpurile de luptă fiind înhumaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Soldaţii care nu au fost identificaţi au fost îngropaţi la grămadă. La deal de biserică este o movilă de soldaţi de diferite naţiuni, îngropaţi în timpul celui de-al Doilea Război Moldial. De Ziua Eroilor au avut loc slujbe de pomenire, chiar şi cu episcop, ale tuturor celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Printre ierarhii care au vizitat biserica-monument de la Rediu, implicit cimitirul eroilor căzuţi la datorie, se numără: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, şi vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist.

La paraclisul Seminarului din Dorohoi s-a oficiat pentru prima dată Sfânta Liturghie

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“ a fost înfiinţat în anul 1923. Anul trecut au fost finalizate lucrările la un nou corp de clădire care include şi viitorul paraclis al seminariştilor, aflat în acest moment în stadiul de finisare. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de 11 preoţi şi diaconi, a oficiat în urmă cu două zile, pentru prima dată, Sfânta Liturghie în noul paraclis, iar la final a vizitat cele două clădiri ale şcolii.

Zeci de credincioşi din oraşul Dorohoi au participat duminică, 25 ianuarie a.c., la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la noul paraclis al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“ din oraş. La slujba Sfintei Liturghii, săvârşită pentru prima dată în noul paraclis al seminarului, au participat pr. Constantin Muha, directorul seminarului, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, precum şi preoţi profesori ai şcolii. La finalul Sfintei Liturghii, părintele director Constantin Muha şi-a exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul corpului profesoral şi al seminariştilor pe IPS Teofan, pentru a binecuvânta lucrările desfăşurate până în prezent la noul corp de clădire care include şi paraclisul unde s-a slujit pentru prima dată. „De 13 ani visam la un sediu nou, cu clase mari, cu condiţii bune pentru copii, la o capelă frumoasă şi iată că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acest vis s-a împlinit, fiind prima Liturghie săvârşită de către un ierarh în paraclisul seminarului nostru“, a spus părintele director.

Sfântul Grigorie Teologul era numit „vulturul rănit“

IPS Teofan a vorbit în prima parte a cuvântului său de învăţătură despre semnificaţia Sfintei Liturghii din ziua duminicii, urmând ca mai apoi să spună câteva cuvinte despre noul sfânt lăcaş din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“, care „reprezintă pentru oraşul Dorohoi un nou turn de apărare care susţine localitatea“, urmând ca mai apoi să facă referire la viaţa Sfântului Grigorie Teologul şi la Evanghelia citită în ziua prăznuirii sale. „Sfântul Grigorie Teologul era numit în vremea sa «vulturul rănit», adică cel care are capacitatea să se înalţe, să privească frumuseţea lumii creată de Dumnezeu. A fost un om, pe de o parte, de o inteligenţă rară, cultivat în universităţile din Constantinopol, dar în acelaşi timp, un om smerit şi care avea o durere, adică Îl iubea din toată fiinţa sa pe Dumnezeu. În rugăciunile sale nu spunea «Sfântă Treime, ajută-mă!», ci «Treimea mea, ajută-mă!», adică o simţea ca fiind a lui. Biserica a ales ca această Evanghelie (Pilda Păstorului cel Bun) să fie citită astăzi, de ziua Sfântului Grigorie, pentru a ne spune nouă, preoţilor, arhiereilor, viitorilor preoţi, seminariştilor, cum trebuie să fie păstorul cel bun; să dea păşune oilor, să le cunoască, să-l doară inima de oi şi chiar să-şi pună viaţa sa pentru ele“, a spus Mitropolitul, care, apoi, însoţit de primarul oraşului Dorohoi, Dorin Aexandrescu, şi de părintele director, a vizitat sălile de clasă din noul corp de clădire al seminarului.

Clasă cu profil bilingv, din toamnă

Lucrările la noul corp de clădire al seminarului au început în luna iunie a anului 2007 şi au fost finalizate în luna octombrie 2008, fiind finanţate de Banca Mondială, Guvernul României, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Corpul de clădire cuprinde parterul, un etaj, are şase săli de clasă, un paraclis, un laborator de informatică, precum şi alte spaţii administrative. Pe viitor urmează asfaltarea aleelor pietonale, pictarea paraclisului, turnarea unei şarpante şi reabilitarea instalaţiilor interioare. Din vară se va deschide un profil de filologie, română-engleză, la care vor preda profesori de gradul I (engleză-geografie, engleză-istorie). Din toamna anului trecut, Seminarul Teologic a preluat o grădiniţă ca structură, iar pe viitor se intenţionează înfiinţarea de clase tip primar sau gimnazial. „Într-un viitor apropiat, Liceul Teologic presupune ca, pe lângă clasa de pastorală, să dezvolte şi alte profile, în ideea faptului că şcoala asigură o calitate a învăţământului, cadre didactice calificate, o securitate sporită a elevilor, o discutare a problematicii generaţiei tinere din toate punctele de vedere, prin consiliul educativ, prin preoţii profesori. La grădiniţa din cadrul seminarului nostru sunt copii de altă confesiune, dar nu se pune problema în acest mod. Idealul comun este al educaţiei şi al colaborării. Cred că ar fi un mod de sporire a comuniunii în cadrul Bisericii“, a explicat părintele director.

Înfiinţat în urmă cu 86 de ani

Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi a fost înfiinţat în anul 1923, la iniţiativa pr. Dumitru Furtună, sub numele de „Seminarul Teologic «Pimen Mitropolitul»“. În anul 1933, seminarul îşi închide porţile, iar clădirea acestuia este trecută în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale până în 1952, când este preluată de Ministerul Învăţământului, devenind „Casa de Copii nr. 1 Dorohoi“. În anul 1993, seminarul este reînfiinţat la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Primul director al seminarului a fost pr. Mihai Toma, iar din anul 1995, şcoala teologică este condusă de pr. Constantin Muha. Din anul 1997, prin Decizia mitropolitană nr. 61, seminarul are ca patron spiritual pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ.

Asistenţa socială, o vocaţie tainică a Bisericii

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştină i-a adunat, săptămâna trecută, pe reprezentanţii Sectorului de Asistenţă socială al Arhiepiscopiei Iaşilor, ai Centrului Diecezan „Caritas“ Iaşi şi ai autorităţilor locale într-un seminar intitulat „Biserica în slujba comunităţii - Modele şi mărturii ale filantropiei creştine“ Participanţii au împărtăşit din propria experienţă modalităţile prin care se realizează filantropia religioasă şi socială din perspectivă creştină

Institutul Social-Caritativ „Diaconia“ din Iaşi, al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), în parteneriat cu Centrul Diecezan „Caritas“ din Iaşi, a organizat vineri, 23 ianuarie a.c., la Institutul Social Pastoral „Sf. Nicolae“, începând cu ora 11:00, Seminarul „Biserica în slujba comunităţii - Modele şi mărturii ale filantropiei creştine“. Reuniunea a avut loc în cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină (18-25 ianuarie) şi a fost moderată de pr. Narcis Axinte, consilier pe Sectorul Asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Au susţinut prelegeri pr. lect. dr. Dan Sandu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. lect. dr. Lucian Farcaş de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, Ionel Calapod, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară a Primăriei Municipiului Iaşi, Alexandru Grinea, consilier superior la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie, pr. Iulian Negru, directorul executiv al Centrului „Sf. Nicolae“ din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“.

Implicarea Bisericii în asistenţa socială, o vocaţie spirituală

În deschiderea seminarului, pr. Constantin Axinte a menţionat că implicarea Bisericii în asistenţa socială este o vocaţie spirituală, dar, în acelaşi timp, este şi o necesitate practică pentru Bisericile lui Hristos: „Opera aceasta socială derivă din Evanghelia iubirii lui Hristos. Ea are o parte din energiile ei în Sfânta Liturghie. În aceasta, deopotrivă, şi ortodocşii, şi catolicii, şi celelalte confesiuni creştine, celebrează iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru oameni“. Referatul prezentat de pr. Dan Sandu s-a intitulat „Filantropia ca asistenţă religioasă şi socială - vocaţia Bisericii lui Hristos“ şi a fost structurat pe trei dimensiuni religioase cu privire la suferinţă, boală şi sărăcie. „Acestea sunt cele trei dimensiuni care afectează fiinţa umană şi care ar trebui să problematizeze pe celelalte fiinţe umane. La acestea se adaugă bunăstarea pentru cei care o au şi care o caută şi pentru cei care nu o au şi o caută. Asistenţa socială nu a fost o vocaţie publică, ci una tainică, pe care Biserica nu a triumfat-o. Mântuitorul nu ne cere să trâmbiţăm acest lucru, ne cere să trâmbiţăm cuvântul lui Dumnezeu, căci spune: «Dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi, dar vai de timpul în care oamenii vor tăcea şi pietrele vor vorbi». Atunci când vorbeşte despre într-ajutorare, filantropie sau asistenţă socială, El recomandă «să nu ştie mâna ta stângă, ce face mâna dreaptă». Cred că Biserica primului mileniu a făcut-o în varianta aceasta. Anul acesta îl cinstim pe Sfântul Vasile cel Mare, cel mai mare organizator al asistenţei sociale în secolul al IV-lea. Ce se ştie despre Vasiliadă? Se ştie doar că a existat. Nu s-au făcut descrieri ale programului, ci s-a căutat grija în mod practic faţă de cei care aveau nevoie, şi aceasta dintr-o raţiune religioasă. Încă din zorii creştinismului, grija pentru persoana umană se vede din atenţia lui Hristos faţă de cei aflaţi în nevoie, pe care îi însoţeşte şi îi asistă nu numai în nevoile lor fiziologice şi sociale, ci, mai degrabă, în rezolvarea problemelor spirituale“, a reliefat părintele Dan Sandu.

Sprijin din partea autorităţilor

A urmat alocuţiunea directorului Direcţiei de Asistenţă Comunitară a Primăriei Municipiului Iaşi, Ionel Calapod, care a transmis un salut din partea primarului Iaşului, Gheorghe Nichita. În acelaşi timp, Ionel Calapod a subliniat faptul că, în România, asistenţa socială nu este înţeleasă aşa cum trebuie, fiindu-i necesară o atenţie mai mare. Consilierul superior al Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie, Alexandru Grinea, a vorbit despre protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale, încheiat de Patriarhia Română, ulterior şi de Biserica Romano-Catolică, cu Guvernul României în luna octombrie a anului 2007, care a arătat faptul că Biserica s-a gândit să lărgească sfera filantropiei.

Samarineanul milostiv, model de ajutorare a aproapelui

Pr. Lucian Farcaş a realizat o prezentare a unui material în format PowerPoint, intitulat „Ubi caritas, et amor/Deus ibi est“! (De la pomană discretă, la dreptatea socială) - culegere de gânduri risipite. Părintele Farcaş a vorbit în alocuţiunea sa despre problemele sociale ale românilor înainte de Revoluţia din 1989 şi ale omului de la sfârşitul secolului al XIX-lea, „aflat în mizerie socială“, urmând ca mai apoi să interpreteze, după fotografia făcută unui tablou, scena din parabola „Samarineanului milostiv“.

În partea a doua a seminarului, participanţii au dezbătut modul în care se realizează filantropia, statutul asistentului social, au împărtăşit idei şi au prezentat proiecte aflate în desfăşurare. Pr. Iulian Negru, directorul executiv al Centrului „Sf. Nicolae“ din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, a remarcat, în cadrul sesiunilor de comunicări, că asistenţa socială poate fi motivată de compasiunea umană. „Pe lângă motivaţia compasiunii, este şi voinţa lui Dumnezeu. Pe o persoană alcoolică nu ştiu dacă aş putea să o ajut cu mila mea. Însă, pentru că ştiu că Dumnezeu doreşte ca şi pe acel alcoolic să-l integrez, să-l ajut, să-l schimb, atunci, eu pot începe un program care să-l includă şi pe el. Creştinul cu deschidere spre filantropie consideră că are un dar, o misiune de la Dumnezeu; de aici vine şi dedicarea. El nu este doar un asistent social, ci este asistat de Sfântul Duh“, a subliniat pr. Iulian Negru.(Ziarul Lumina)

„Ziua de 24 ianuarie trebuie să fie una dintre sărbătorile noastre naţionale“

Mii de ieşeni au participat sâmbătă, 24 ianuarie, în Piaţa Unirii din Iaşi, la manifestările dedicate împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române. La statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Iaşi s-a oficiat o slujbă de Te Deum, iar la mormântul său, din Biserica „Sf. Trei Ierarhi“, o slujbă de pomenire. La final, oamenii veniţi din mai multe judeţe ale Moldovei s-au prins în „Hora Unirii“.

Pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi au urcat preşedintele României, Traian Băsescu, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, PS Petru Gherghel, Episcopul Romano-Catolic de Iaşi, preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, vice-prim-ministrul României, Dan Nica, primarului Municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă, miniştri din Guvernul României şi autorităţi locale. Miile de români care au venit pentru a sărbători Unirea de la 1859 au ţinut în mână steguleţe cu drapelul României. În deschiderea programului, actorul Petrică Ciubotariu, de la Teatrul Naţional din Iaşi, a citit „Actul Unirii de la 1859“, după care, primarul Gheorghe Nichita, în calitate de gazdă, a vorbit mulţimii îndemnând ca „ziua de 24 ianuarie să fie una dintre sărbătorile naţionale, pentru ca românii să se bucure şi să nu uite numele celor care au făcut istoria“.

Unirea inimilor prin rugăciune

A urmat alocuţiunea preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, după care IPS Părinte Teofan a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, prin care a arătat că „nu trebuie uitat niciodată că Moldova a jertfit pe altarul Unirii capitala, în favoarea oraşului Bucureşti, şi a dăruit Principatelor Unite pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Drept urmare, Unirea este serbată cu mai multă însufleţire în Moldova, unde românii au ştiut să îmbrace haina smereniei şi să fie mai vii, «ca să învieze iubita noastră patrie», după îndemnul mitropolitului Moldovei, Sofronie Miclescu“.

În cuvântul său de binecuvântare, IPS Teofan a amintit despre rugăciunea pe care mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti a rostit-o pe 24 ianuarie 1859. „Deşi, de multe ori, în istoria noastră, precum şi în istoria lumii, oamenii şi comunităţile nu au reuşit să depăşească interese personale sau de grup, pentru binele altora sau pentru binele comun superior, Moldova şi Ţara Românească, în acel moment de graţie, ianuarie 1859, a jertfit fiecare câte ceva. Moldova şi-a sacrificat capitala, iar Ţara Românească dreptul de a-şi alege un domnitor din rândul valahilor din Ţara Românească. Zi de comemorare, dar şi zi care provoacă, zi care solicită răspuns din partea oamenilor de stat, din partea oamenilor Bisericii, a oamenilor de cultură, militarilor sau cetăţenilor la întrebarea «Am reuşit să prelungim duhul unirii până astăzi, în inimile noastre?». La această întrebare fiecare să dea răspuns în faţa conştiinţei proprii şi a lui Dumnezeu, pe care să-L rugăm cu cuvintele pe care acum 150 de ani, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie, 1859, la Bucureşti, mitropolitul Nifon, ridicându-şi braţele spre cer, după ce prezidase adunarea care l-a reales pe Alexandru Ioan Cuza, a rostit această scurtă rugăciune: «Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri, aruncă-ţi privirea Ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curajul fiilor tăi. Uneşte-i pe toţi într-o cugetare şi într-o simţire şi fă ca inimile tuturor românilor să aibă aceeaşi bătaie pentru ţara lor»“, a menţionat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Moment de reculegere pentru poetul Grigore Vieru

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a mărturisit în cuvântul său faptul că drumul până la Iaşi a fost greu pentru că, zilele trecute, basarabenii şi-au luat rămas bun de la poetul Grigore Vieru. Demnitarul a ţinut alături de cei prezenţi un moment de reculegere pentru marele poet basarabean.

Au mai susţinut discursuri preşedintele Senatului, Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, apoi preşedintele Traian Băsescu, care a spus că aniversarea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române este un moment important, pentru că alegerea lui Cuza a însemnat piatra de temelie a statului român modern.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat un Te Deum, în faţa statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, după care a urmat parada militară.

Parastas la mormântul lui Cuza

Preşedintele României, Traian Băsescu, alături de ceilalţi demnitari, a mers la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi“ pentru a participa la slujba de pomenire oficiată de IPS Teofan, împreună cu mai mulţi preoţi, la mormântul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. „Biserica Mănăstirii «Trei Ierarhi» adăposteşte rămăşiţele a trei mari domnitori: Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Nu ştiu care biserică din ţară este mai bogată din acest punct de vedere. Pentru om este importantă, pe de o parte, credinţa în Dumnezeu, pe de altă parte, lumina culturii, iar dacă nu am avea unitate între noi, nici prima, nici a doua nu cred că ar fi posibile sau nu ar străluci cum ar trebui să strălucească“, a remarcat IPS Teofan. La finalul slujbei, demnitarii au depus coroane de flori la mormântul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.(Ziarul Lumina)