miercuri, 21 ianuarie 2009
Muzica şi rugăciunea, căile ce duc spre Dumnezeu
La Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi a avut loc marţi, 20 ianuarie a.c., începând cu ora 18:30, „Concertul de muzică sacră“, care s-a desfăşurat în cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină Corul „Theologus“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi Corul „Gaudete“ al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi au susţinut, fiecare în parte, câte un concert de muzică sacră
La evenimentul care a avut loc în Aula „Mihai Eminescu“ a UAIC au participat Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, ca delegat din partea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, PS Petru Gherghel, Episcopul Romano-Catolic de Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul UAIC, pr. prof dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pr. prof. dr. Emil Dumea, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, profesori şi studenţi de la cele două facultăţi. Manifestarea, care a fost moderată de pr. lect. Dan Sandu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a început prin rostirea rugăciunii „Tatăl nostru“.
Binecuvântări din partea Mitropolitului Teofan
Rectorul Vasile Işan a menţionat în deschiderea întrunirii faptul că momentul consacrat Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină prefaţează sărbătorirea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române. Rectorul UAIC a făcut referire şi la muzica sacră despre care a spus că „este o artă divină pentru că sunetele universului sunt perfect exprimate şi perfect inteligibile prin muzică“. PS Ioachim Băcăuanul şi-a exprimat bucuria de a se afla în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a UAIC şi a transmis binecuvântări din partea IPS Teofan şi a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Ne exprimăm în seara aceasta prin muzică. Sunt două elemente care nu sunt nişte dogme: muzica şi rugăciunea. Ele sunt nişte căi prin care Îl întâlnim pe Cel pe Care Îl cântăm. Concertul de muzică sacră presupune să cântăm cântarea Domnului. Din când în când este important să ne mai oprim pentru a asculta o cântare care ne reconfortează, pentru a face o rugăciune prin care ne întâlnim cu Dumnezeu şi, pur şi simplu, pentru a ne întâlni între noi, pentru că avem nevoie de celălalt“, a subliniat PS Ioachim Băcăuanul.
Frumuseţea netrecătoare a cântărilor din Bisericile Ortodoxe
PS Gherghel a amintit în prima parte a cuvântul său despre faptul că anul acesta a participat alături de IPS Teofan la aniversarea a 148 de ani de la înfiinţarea UAIC, urmând ca mai apoi să facă referire la întrunirea din cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină.
„Participând astăzi la această manifestare spirituală, culturală, tocmai aici, în acest centru al ştiinţelor şi al spiritualităţii, m-am bucurat să constat un lucru minunat: două coruri aparţinând facultăţilor de teologie ortodoxă şi romano-catolică îşi înalţă glasurile pentru a-L preamări pe Autorul a toate, pe inspiratorul muzicii şi pentru a-i uni pe oameni într-un sentiment de laudă şi de iubire“, a spus PS Gherghel.
A urmat alocuţiunea cu titlul „Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi - semnificaţiile teologice ale rugăciunii cântate“ a pr. prof dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, care a menţionat câteva lucruri despre frumuseţea netrecătoare a cântărilor din Bisericile Ortodoxe prin citarea a trei cugetări ale Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Ambrozie, episcopul Milanului, şi a Fericitului Augustin.
După cuvântul părintelui decan, membrii Corului „Theologus“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, dirijaţi de pr. lect. dr. Alexăndrel Barnea, au interpretat cinci cântări ale compozitorilor ortodocşi români.
Pr. prof. dr. Emil Dumea, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, a vorbit în alocuţiunea sa despre „Cuvântul sacru - expresie a sublimului, punte spre divinitate“, după care Corul „Gaudete“ a susţinut concertul de muzică sacră, la finalul căruia toţi participanţii au intonat cântarea „Sfinte Dumnezeule“.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu