luni, 28 februarie 2011

Şapte ani de când un preot le vorbeşte în limbajul mimico-gestual

Persoanele cu deficienţă de auz şi vorbire din Iaşi au sărbătorit, sâmbătă, şapte ani de când un preot se ocupă de nevoile lor spirituale şi le vorbeşte în limbajul mimico-gestual. În Casa "Diaconia" din Iaşi a avut loc o întâlnire a tuturor persoanelor cu deficienţă de auz şi vorbire din Iaşi. A fost săvârşită o slujbă de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în ultimii şapte ani şi un Parastas pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, trecute la Domnul în această perioadă. De asemenea, s-au stabilit activităţile specifice Postului Mare la care surzii din Iaşi vor participa. Grija şi responsabilitatea Bisericii din Moldova faţă de sufletele persoanelor cu deficienţă de auz şi vorbire s-au materializat încă din anul 1999, când părintele Mihai Prodan, pe atunci tânărul dornic să studieze teologia, a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel să urmeze cursurile universitare în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Sfânta Muceniţă Filofteia" din Piteşti, la secţia nou-înfiinţată de către Ministerul Educaţiei cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, secţie numită atunci Comunicare şi Slujire prin limbaj mimico-gestual. Părintele Mihai Prodan, la acea vreme student la facultatea amintită, a demarat din luna decembrie a anului 1999, cu binecuvântarea chiriarului, un program de cateheză în rândurile persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire din Iaşi, mai ales în timpul vacanţelor. "Am înţeles încă de atunci că şi eu am de învăţat multe lucruri referitoare la modul de comunicare al surzilor, dar şi că surzii trebuie formaţi duhovniceşte pentru următorii paşi - participarea la programul liturgic dintr-o biserică", ne-a mărturisit părintele Mihai Prodan, preot al persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire din Iaşi şi inspector eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Centru de zi pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire

După un program de cateheză derulat timp de 2 ani, comunitatea surzilor din Iaşi a început să participe la Sfânta Liturghie mai întâi la Biserica "Sfântul Haralambie" şi apoi la Biserica "Sfântul Sava" din Iaşi. Rugăciunile săvârşite în biserică erau transpuse, cu ajutorul limbajului semnelor, credincioşilor surzi, tot în această perioadă s-a simţit şi nevoia surzilor de a se spovedi şi de a se împărtăşi, de aceea a fost nevoie de practica spovedaniei prin bileţele. În toată această perioadă s-au organizat pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire din Iaşi pelerinaje la mănăstirile din ţară, unde ei au putut să vadă şi să se roage în multe lăcaşuri de cult. În prezent, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară din cadrul Primăriei Iaşi, este în derulare proiectul de construire şi amenajare a Centrului de zi pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire "Sfântul Prooroc Zaharia". Acest centru s-a amenajat cu finanţare de la Ministerul Muncii în casa parohială a parohiei "Sfânul Sava", iar în prezent clădirea se află la roşu, fiind acoperită. "Anul acesta dorim să găsim resursele pentru a finisa, dota şi pentru a pune în funcţiune acest centru de zi pentru surzii din Iaşi, care este unic pe cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Ne bucurăm de sprijinul şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Trebuie amintit faptul că în toţi aceşti ani personalul specializat în acordarea asistenţei religioase pentru surzii din Iaşi a dobândit competenţe profesionale, fiind în prezent atestaţi de către Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei ca interpreţi în limbajul mimico-gestual, putând în felul acesta să se implice şi mai mult în ajutorarea persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire în relaţia cu alte instituţii de interes public", a spus pr. Mihai Prodan, care, legând evenimentul de sâmbătă de Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, a precizat că "la tronul de judecată ne vom prezenta fără infirmităţile pe care le-am purtat în viaţa aceasta pământească".

sâmbătă, 26 februarie 2011

„Mi-e dor de Aiud, de starea de sfinţenie de acolo“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat, joi seara, conferinţa "Mărturisirea creştină în temniţele comuniste". Invitatul tinerilor ascoreni a fost Ilie Tudor, supravieţuitor al temniţei de la Aiud. Sala T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a fost arhiplină în seara zilei de joi, 24 februarie 2011, când Ilie Tudor, tatăl artistului Tudor Gheorghe, s-a întâlnit cu studenţii ieşeni pentru a mărturisi câte ceva din timpul detenţiei în temniţa de la Aiud. Mai întâi a fost rulat un film cu mărturii ale mai multor foşti deţinuţi politici. Invitatul tinerilor ascoreni a povestit mai întâi celor prezenţi cum a ajuns să fie arestat în urma unui complot al securităţii şi despre cum a ajuns la Aiud, alături de sute de arestaţi. "Grija cea mare în închisoare era pentrul aproapele, astfel încât era o continuă jertfă. Pe noi ne-a salvat caloriferul şi poezia. Când se bătea în calorifer se facea linişte desăvârşită şi se ascultau prin codul morse poezii sau predici. Părintele Dumitru Stăniloae spunea predica în fiecare duminică. Cel mai greu lucru în închisoare era să nu faci nimic. Totuşi era o atmosferă de sfinţenie şi de aceea am scris odată "Mi-e dor de Aiud". Mi-e dor de Aiud, dar nu de foamea şi frigul de acolo, ci de starea de sfinţenie de acolo, în care eram obligaţi să trăim şi care ne-a salvat", a mărturisit Ilie Tudor.

Cea mai frumoasă slujbă de Înviere

Ilie Tudor a rememorat în continuare momentele de bucurie sfântă petrecute într-n an, în noaptea Învierii. "S-a dat binecuvântarea la ora 24:00 şi am cântat pe dinafară toată slujba Învierii fără să-mi dau seama că o ştiu. Nu aveam lumânări, dar aveam lumina din suflete. Toţi cântam "Hristos a înviat!", nu prea tare, armonios. Eu, dascăl fiind, am închis ochii şi am văzut Penticostarul. Până şi literele de culoare roşie de la începutul rândului le vedeam înaintea ochilor. Nu-mi imaginasem că ştiu slujba Învierii pe dinafară. Când se termina ectenia, mă şi gândeam la următoarea cântare. A fost o bucurie, pe care nu am mai întâlnit-o niciodată. Pentru mine a fost cea mai frumoasă slujbă de Înviere pe care am făcut-o de-a lungul anilor. Era o trăire deosebită, iar troparul pascal era cântat din inimă, din suflet", a spus Ilie Tudor, care este de 60 de ani cântăreţ de biserică.

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Voievozi" din Botoşani, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji în parohia Straja, Protopopiatul Rădăuţi. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji în parohia Cuiejdi, Protopopiatul Piatra Neamţ. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman.

Moment aniversar la Casa „Diaconia“

Persoanele cu deficienţă de auz şi vorbire din Iaşi sărbătoresc mâine, 27 februarie, şapte ani de când au un preot care le vorbeşte pe înţelesul lor, folosind limbajul gesturilor. Cu acest prilej, Sectorul social-filantropic "Diaconia" al Centrului eparhial Iaşi va organiza astăzi, de la ora 16:00, în Casa "Diaconia" din Iaşi, o întâlnire a tuturor membrilor cu deficienţă de auz şi vorbire din Iaşi în cadrul căreia se vor prezenta toate activităţile desfăşurate în aceşti şapte ani. "Se va oficia un Parastas pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, trecute la Domnul în această perioadă şi se va discuta despre intensificarea activităţilor pastoral-misionare orientate spre persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire", a declarat pr. Mihai Prodan, care este, în prezent, şi inspector în cadrul Sectorului social-filantropic "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Parastas pentru pr. Ilie Ioan

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi, a oficiat joi seara Parastasul pentru părintele Ilie Ioan, fostul paroh de la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Piatra Neamţ, plecat la Domnul pe 22 februarie. Slujba a avut loc în Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Piatra Neamţ, unde a fost depus sicriul în care se afla trupul părintelui Ilie Ioan. Înalt Preasfinţitul Teofan a amintit în cuvântul de învăţătură rostit la final că părintele Ilie Ioan a fost unul dintre primii preoţi din municipiul Piatra Neamţ pe care i-a cunoscut acum doi ani. "Tristeţea ne domină, dar nu precum cei care nu au nădejde. Dacă ne gândim la sufletul părintelui Ioan, pe lângă tristeţea umană, ne bucurăm duhovniceşte pentru că de la tulburare a ajuns la odihnă", a spus IPS Teofan, care i-a îndemnat pe cei prezenţi să se roage pentru odihna şi iertarea sufletului părintelui Ilie Ioan. La slujbă Parastasului s-a alăturat mai apoi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a citit o rugăciune de dezlegare şi a adresat un cuvânt de folos duhovnicesc în care a remarcat faptul că "părintele Ilie Ioan primeşte jertfa şi rugăciunea pe care i le aduc cei ce l-au iubit, iar acestea îl îmbracă în nădejde, în lumină, dându-i avânt să urce înaintea lui Dumnezeu".

Sceneta „Zaheu“ la Şcoala „Bogdan Petriceicu Hasdeu“

La Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Iaşi a fost susţinuă, ieri, o scenetă de copiii de la clasa a V-a B, cu titlul "Zaheu". La manifestarea care a avut loc în cadrul Zilelor Şcolii au participat conducerea unităţii de învăţământ, părinţi şi elevi. Prof. de religie Angela Roşu, care i-a coordonat pe elevi, ne-a mărturisit că ideea i-a aparţinut, iar copiii s-au arătat foarte doritori să joace sceneta "Zaheu". "Piesa de teatru a fost o aplicare a pildei Mântuitorului în care este arătată convertirea unui om păcătos. Am ales această piesă ca o aplicare la ceea ce fac elevii la ora de religie. Mi-am propus ca la orele viitoare să discutăm ce au înţeles elevii de la acest spectacol şi care este valoarea morală a acestuia. A fost practic o convertire a copiilor", a spus prof. de religie Angela Roşu. Deşi textul piesei a fost dificil, copiii au învăţat în numai două săptămâni rolurile. Ei au mărturisit faptul că punerea în scenă a piesei "Zaheu" s-a putut concretiza prin intermediul orei de religie. "Cu ajutorul lui Dumnezeu am putut să memorez textul personajului Caiafa. Dacă nu ar fi fost ora de religie nu aş fi avut ocazia să joc un astfel de rol în scenetă", ne-a mărturisit Alexandru Daniel Chirilă, clasa a V-a B. "Eu am fost unul din cerşetorii de care vorbeşte pilda, m-am numit Iosif din Nain. Îmi place că la ora de religie facem asemenea activităţi. Ne dorim să jucăm această piesă în căminele de bătrâni", a declarat Răzvan Tobol.

Zilele Şcolii "Bogdan Petriceicu Hasdeu" se derulează în perioada 20-27 februarie 2011, programul manifesărilor cuprinzând mai multe activităţi religios-culturale ale catedrei de religie.

vineri, 25 februarie 2011

Adunarea generală a membrilor Fundaţiei „Episcop Melchisedec“

La Centrul Eparhial Roman a avut loc, aseară, Adunarea generală a membrilor Fundaţiei "Episcop Melchisedec" a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întrunirea a fost prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care este şi preşedintele fundaţiei. În debutul întâlnirii, părintele Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a făcut o prezentare a realizărilor pe anul 2010 ale Fundaţiei "Episcop Melchisedec", amintind faptul că statutul acesteia a fost conturat. Părintele vicar-administrativ Ioan Gherasimescu a precizat că întâlnirea are ca scop discutarea a două subiecte importante: votarea raportului general privind activităţile Fundaţiei "Episcop Melchisedec" derulate în anul 2010 şi aducerea de completări statutului Fundaţiei "Episcop Melchisedec" în baza căruia să se poată dezvolta o serie de activităţi potrivit nevoilor timpului şi în baza legislaţiei actuale. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a remarcat în cuvântul rostit importanţa Fundaţiei "Episcop Melchisedec", amintind că în ultimii ani aceasta a avut o activitate intensă. "Scopul nostru este acela de a accentua dimensiunea profetică a Bisericii, de a spune oamenilor că împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta. Fundaţia "Episcop Melchisedec" este una dintre cele mai importante fundaţii ale Bisericii Ortodoxe Române", a spus PS Ioachim Băcăuanul, care a mulţumit tuturor celor care au contribuit la reorganizarea Fundaţiei "Episcop Melchisedec". În cadrul întrunirii s-au stabilit strategiile pentru implementarea proiectelor în cadrul Centrului de zi pentru copii din familii aflate în dificultate "Episcop Melchisedec" şi în cadrul Centrului social multifuncţional "Episcop Melchisedec" pentru ajutorarea persoanelor defavorizate şi a celor care sunt victime ale violenţei în familie. "După cum se ştie, în ultimul deceniu, sub preşedinţia Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, fundaţia şi-a redobândit patrimoniu imobiliar, derulând mai multe proiecte social-filantropice în Eparhia Romanului şi Bacăului. Mai mult, în anul 2008, cu binecuvânarea PS Ioachim Băcăuanul, a fost înfiinţată o filială a fundaţiei şi la Bacău. În momentul de faţă, Fundaţia "Episcop Melchisedec" are în derulare un program cu fonduri europene care constă în reamenajarea clădirilor aparţinând fundaţiei şi organizarea în aceste spaţii", a declarat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Slujbă misionară în parohia Hârja

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi sâmbătă, 26 februarie, Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din parohia Hârja, Protopopiatul Oneşti. La final va fi oficiată slujba Parastasului pentru bătrânii plecaţi la Domnul care au locuit în aşezământul social-filantropic al parohiei şi pentru eroii neamului căzuţi la datorie pe aceste meleaguri. "PS Ioachim Băcăuanul va binecuvânta lucrările începute la paraclisul şi trapeza aşezământului şi îi va vizita pe bătrânii de aici. Episcopul-vicar de la Roman îi va încuraja pe enoriaşi să sprijine activităţile social-filantropice din parohia noastră", ne-a spus pr. paroh Ilarion Mâţă, directorul Aşezământului social-filantropic "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare". Anul acesta va începe construirea unei noi clădiri în incinta aşezământului în care vor fi adăpostite alte 80 de persoane. "Fondurile necesare provin din donaţii, sponsorizări şi contribuţii ale familiilor beneficiarilor. Nu există finanţare de la bugetul de stat, dar cu toate acestea Dumnezeu ne-a ajutat şi nu am avut niciodată probleme în aprovizionarea cu alimente sau a plăţii salariilor. O parte din salarii sunt plătite cu bani care provin de la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului", a explicat pr. Ilarion Mâţă. Din anul 2006 la Hârja fiinţează Aşezământul social-filantropic "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", care oferă asistenţă socială, medicală, religioasă şi psihologică unui număr de 44 de bătrâni.

Slujbă arhierească în paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat ieri Sfânta Liturghie în paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. La final, Înalt Preasfinţia Sa a oficiat o slujbă de Parastas pentru vrednicul de pomenire protosinghel Petroniu Tănase, fost egumen al Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos. Cu acest prilej, IPS Pimen a evocat în cuvântul adresat studenţilor personalitatea părintelui Petroniu Tănase. "Părintele Petroniu Tănase, care mi-a fost profesor la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ, era un om al ordinei în cuvânt, în comportament, în scris, iar chilia sa era curată şi simplă. L-am cercetat de mai multe ori ca pe un părinte duhovnicesc. Mereu spunea: "Atenţie la gând că de aici porneşte păcatul!" şi "E bine să participăm la sfintele slujbe şi să dăm atenţie nevoinţelor". Părintele Petroniu ţinea la tradiţia Bisericii şi a mănăstirilor", a amintit IPS Pimen.

Întrunirea preoţilor Protopopiatului Iaşi 1

La Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" Bărboi din Iaşi a avut loc ieri şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Iaşi. Tema cu titlul "Liturghia catehumenilor. Importanţa ei în primele veacuri creştine şi în zilele noastre" a fost susţinută de pr. Florentin Topolinschi de la parohia Călăraşi II. Referatul a fost pregătit în cadrul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, propus de Patriarhia Română pentru 2011, şi a prezentat interes din partea preoţilor prezenţi. "S-a vorbit despre perioada catehumenatului în primele cinci secole ale erei noastre. Apoi s-a făcut trecerea de la catehumenat la perioada liturgică din zilele noastre. Prezentarea acestui subiect a fost binevenită pentru că se doreşte o intensificare a catehezei în rândul credincioşilor ortodocşi", a declarat pr. Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iaşi 1. În cadrul întrunirii s-au transmis mai multe hotărâri venite de la Centrul eparhial Iaşi şi s-a accentuat importanţa dinamizării cercurilor pastorale. Spre final s-a făcut referire la importanţa Postului Mare în contextul actual.

joi, 24 februarie 2011

Cabinet stomatologic în cadrul Spitalului „Providenţa“

Cabinetul Stomatologic "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din cadrul Spitalului "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost sfinţit marţi, 22 februarie. La acest eveniment au participat numeroase persoane, clerici şi mireni, care s-au implicat în amenajarea aşezământului.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, au sfinţit marţi seara Cabinetul Stomatologic "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din cadrul Spitalului "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Iniţiativa înfiinţării cabinetului stomatologic a aparţinut Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul. La amenajarea acestuia s-a implicat dr. Ioan Truşcă, care a adus aşezământul la parametri optimi de funcţionare. Cu acest prilej, IPS Părinte Teofan a acordat distincţii de vrednicie domnului Constantin Comănescu, preşedintele grupului de firme "Pieta", domnului Nicuşor Lazăr, director în cadrul grupului de firme "Pieta" şi domnului Daniel Cherciu, director în cadrul grupului de firme "Pieta". Amenajarea cabinetului, aflat într-o clădire din vecinătatea Spitalului "Providenţa", a început în luna decembrie a anului trecut şi a fost finalizată recent.

Înalt Preasfinţitul Teofan şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Spitalul "Providenţa" are, începând de ieri, un cabinet stomatologic. "Această iniţiativă se integrează în complexul spitalicesc mai larg şi nu este una întâmplătoare. Totul este bine structurat, având etape de parcurs şi ţinte de atins. Acest cabinet reprezintă un element suplimentar şi de aceea mulţumesc lui Dumnezeu pentru că găseşte printre oameni braţe şi minţi, astfel încât să prelungească atitudinea Sa creatoare", a spus IPS Teofan, care a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în amenajarea cabinetului stomatologic. "Mulţumesc domnului Constantin Comănescu pentru că a sprijinit această lucrare, Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru apelul în ceea ce priveşte finalizarea acestui aşezământ. Aceeaşi mulţumire pentru doamna manager Gica Coşescu, care a arătat receptivitate imediată faţă de această osteneală, conştientă fiind că are o sarcină în plus să coordoneze încă o latură a spitalului. Gândul meu de recunoştinţă se îndreaptă şi către dr. Vasile Cepoi", a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Părintele Ilie Ioan din Piatra Neamţ a plecat la Domnul

Părintele Ilie Ioan, fostul paroh de la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Piatra Neamţ, a plecat la Domnul pe 22 februarie. Părintele Ilie Ioan s-a născut pe 1 septembrie 1956 în localitatea Poiana Teiului, judeţul Neamţ. A absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ între anii 1972-1977 şi cele ale Institutului Teologic din Bucureşti între anii 1978-1982. S-a căsătorit cu Maria Petronela Pancu din localitatea Hangu cu care a avut doi copii. A fost hirotonit preot în anul 1983 pe seama parohiei Grinţieş, unde a activat până în 1992, când a fost numit paroh la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Piatra Neamţ. Aici a înfiinţat Cantina socială "Sfânta Filofteia", sfinţită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe 15 martie 2009. "Părintele Ilie Ioan a fost foarte apreciat de enoriaşi şi s-a remarcat ca un preot bun atât pe plan spiritual, cât şi din punct de vedere administrativ", ne-a spus pr. Viorel Popa, slujitor la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Piatra Neamţ. Slujba Înmormântării părintelui Ilie Ioan va avea loc duminică la ora 14:00 în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Grinţieş, Protopopiatul Ceahlău.

„In memoriam Mitropolit Visarion Puiu - 90 de ani de la hirotonia întru arhiereu“

În perioada 26-27 februarie 2011, la Roman şi Paşcani vor avea loc manifestări cultural-religioase dedicate vrednicului de pomenire episcop Visarion Puiu. Având în vedere faptul că anul acesta se împlinesc 90 de ani de la hirotonia lui Visarion Puiu întru arhiereu (25 martie 1921), acest eveniment din viaţa ierarhului va constitui genericul simpozionului de anul acesta, ajuns la cea de-a XV-a ediţie. Simpozionul Internaţional "In memoriam mitropolit Visarion Puiu - 90 de ani de la hirotonia întru arhiereu", care va începe sâmbătă, va fi găzduit de Muzeul de Istorie din Roman şi va avea două secţiuni: "In memoriam mitropolit Visarion Puiu" şi "Cultură şi spiritualitate". Duminică dimineaţă participanţii vor asista la slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" din Roman, la finalul căreia va fi oficiată slujba de Parastas. În aceeaşi zi va avea loc o deplasare la Paşcani, oraşul natal al lui Visarion Puiu, unde va fi oficiată o slujbă de pomenire la troiţa din Fântânele.

„Educaţie de la egal la egal“ în şcolile ieşene

Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă", prin Centrul "Sfântul Nicolae" de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri şi prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Iaşi, a început ieri derularea campaniei "Educaţie de la egal la egal". Prima unitate şcolară, unde au avut loc două sesiuni de prevenire şi informare cu privire la consumul de alcool şi droguri, a fost Grupul Şcolar "Anghel Saligny" Iaşi. "Am stat de vorbă cu elevii de la clasele a XI-a şi a XII-a referitor la problematica dependenţei, la felul în care consumul de alcool şi de droguri le poate afecta viaţa, la opţiunile pe care ei le au. Am încercat să vedem în acelaşi timp care este viziunea lor şi cum se raportează la consumul de droguri. Noi punem accent pe activitatea de prevenire şi informare, pe lângă activitatea de consiliere, fiind importantă pentru că astfel avem rezultate pe termen mediu şi lung", a declarat Andrei Atudorei, consilier adicţie în cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă", care a adăugat că prin această campanie, dar şi prin celelalte derulate până în prezent, de prevenire şi informare în şcoli, coordonatorii proiectului au avut în vedere transmiterea unui mesaj către tineri: "Bucuria nu poate fi găsită doar în drog. El aduce o fericire de moment, trecătoare, dar pe termen lung afectează atât sănătatea fizică, dar mai ales afectează sufletul oricărei persoane". Campania va continua în zilele următoare şi în alte şcoli din Iaşi.

Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2

Preoţii din Protopopiatul Iaşi 2 s-au reunit marţi, 22 februarie 2011, în şedinţă lunară. Părintele Ioan Darie Ţibulcă de la parohia Valea Lungă a susţinut referatul cu tema "Rolul familiei creştine în societatea de azi". Expunerea a atins mai multe probleme actuale ale familiei creştine. "Părinţii parohi au luat cuvântul şi au venit cu exemple din parohii, astfel încât unii de la alţii să învăţăm să păstrăm unitatea familiei creştine. Am cerut reactivarea comitetelor de asistenţă socială la nivel de parohie, care să se poată ocupa împreună cu preoţii de educarea copiilor în spiritul creştin al Bisericii noastre", ne-a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În partea a doua a întâlnirii au fost citite mai multe temeiuri de la Centrul eparhial Iaşi şi au fost făcute mai multe recomandări din partea Biroului de asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi 2 pentru perioada Postului Mare. La şedinţă au participat şi Monica Costea, care a prezentat oferta Şcolii "Varlaam Mitropolitul" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi dr. Eugenia Burdea, din partea Asociaţiei "Communio" din Iaşi, care a îndemnat preoţii parohi să păstreze tradiţiile autentice româneşti, mai ales cei care slujesc la sate.

miercuri, 23 februarie 2011

20 de ani de existenţă a Ansamblului „Balada Bucovinei“

Ansamblul "Balada Bucovinei" din Suceava a sărbătorit luni, 21 februarie, 20 de ani de existenţă. La Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a avut loc un concert dedicat acestui moment.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a fost arhiplină luni seara. Numeroşi spectatori au venit să sărbătorească împlinirea a două decenii de când a fost înfiinţat Ansamblul "Balada Bucovinei". La evenimentul aniversar a participat, alături de autorităţi locale şi judeţene, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a binecuvântat şi sprijinit activitatea ansamblului încă de la înfiinţare. În acelaşi timp au fost prezenţi foşti membri ai ansamblului care locuiesc în ţară sau străinătate, spectacolul muzical-coregrafic "Creşteţi flori şi muguraşi" dorindu-se a fi o întâlnire de suflet, frumoasă şi spirituală. La eveniment s-au alăturat Ansamblul "Ciprian Porumbescu", precum şi două grupuri de copii din Rădăuţi şi Dorohoi. "Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost plină de familia noastră, a Ansamblului "Balada Bucovinei". Aniversarea celor 20 de ani a reprezentat pentru noi o încurajare şi o bucurie", ne-a relatat folcloristul George Sârbu, coordonatorul ansamblului.

"În toţi aceşti ani, au impresionat sinceritatea şi talentul copiilor"

Cu acest prilej au fost lansate cartea "Creşteţi flori şi muguraşi", care cuprinde selecţii din activitatea celor 20 de ani, şi două albume audio ale copiilor din ultima generaţie, intitulate "Ansamblul "Balada Bucovinei" 20 de ani". "Cei 20 de ani de existenţă a Ansamblului "Balada Bucovinei" se datorează părinţilor copiilor care au făcut parte din formaţie, punând suflet în îndrumarea lor către arta tradiţională. Noi nu am fi putut exista dacă Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen nu ne-ar fi primit în primii ani la repetiţii chiar în Catedrala arhiepiscopală din Suceava. În limita posibilităţilor am fost sprijiniţi şi de autorităţile locale. Cu aceşti copii am realizat şi producţii bune şi folositoare atât în ţară, cât şi în străinătate. În toţi aceşti ani, au impresionat sinceritatea şi talentul copiilor, şi nu producţiile cu un înalt nivel artistic. O parte din copiii care au făcut parte din ansamblu sunt preoţi, profesori de muzică, ei formându-se în "şcoala" noastră", a mărturisit maestrul George Sârbu.

Slujbă de mulţumire şi binecuvântare în parohia Orbic

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat duminică după-amiază, 20 februarie, o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a ultimelor lucrări de la Biserica "Sfântul Gheorghe" - Orbic, Protopopiatul Buhuşi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul a adresat felicitări părintelui paroh Gheorghe Bârjovanu, care este şi secretarul Protopopiatului Buhuşi, şi credincioşilor prezenţi pentru lucrările săvârşite aici, într-un timp atât de scurt. De la venirea noului preot paroh, începând cu luna noiembrie 2010, biserica a fost racordată la gaz metan, a fost introdusă sonorizarea şi încălzirea centrală. "S-a făcut redeschiderea Aşezământului social-filantropic pe care l-am intitulat "Casa pâinii". Aşezământul acesta era deja construit, dar a fost reorganizat de noul părinte paroh şi va fi un loc care va răspunde la greutăţile şi necazurile acestor familii defavorizate din zona Orbicului", a declarat PS Ioachim Băcăuanul pentru TRINITAS TV.

Atelier de creaţie artistică în parohia Chintinici

În zilele de 19-20 februarie 2011, în cadrul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) - filiala Roznov, s-au desfăşurat o serie de activităţi în care s-au implicat tinerii din parohie. În cadrul atelierului de creaţie artistică, amenajat în paraclisul parohiei Chintinici, o parte dintre membri au confecţionat metanii şi cruciuliţe din material textil, iar ceilalţi şi-au pus în valoare imaginaţia pentru a crea mărtişoare şi felicitări pentru ziua de 8 Martie. Expoziţia a fost prezentată în parohie şi urmează a fi expusă la Şcoala Generală Roznov. Cei mai mici dintre participanţi au vizionat două filme religioase. Activităţile au fost coordonate de părintele paroh Iulian Vasile, de prof. Simona Muraru, prof. Adina Socea şi de prof. Alina Vasile. "În ziua de 20 februarie, majoritatea tinerilor au participat la Sfânta Liturghie. După terminarea slujbei, au avut loc discuţii referitoare la înţelesul pericopei evanghelice şi la pregătirea temelor viitoarelor întâlniri", ne-a spus pr. paroh Iulian Vasile.

Întruniri preoţeşti în Protopopiatele Piatra Neamţ şi Săveni

* La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc, ieri, întrunirea lunară cu preoţii. Tema "Taina Sfântului Botez reflectată în catehezele Sfântului Ioan Gură de Aur" a fost susţinută de pr. Iustin Rotaru de la parohia Hârtop. În cadrul discuţiilor care au urmat, preoţii au subliniat mai multe aspecte legate de săvârşirea şi semnificaţia Tainei Sfântului Botez şi de rolul lui primordial în viaţa Bisericii şi a creştinilor. "Preoţii au mărturisit din experienţa pastorală şi liturgică aspecte demne de luat în seamă în legătură cu săvârşirea acestei sfinte taine atât în ceea ce-l priveşte pe preot, cât şi pe naşi, părinţii spirituali ai pruncului", a declarat pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. În continuare au fost abordate probleme de ordin administrativ-economic şi aspecte legate de buna organizare a programului liturgic pastoral pentru perioada premergătoare sfintelor sărbători ale Învierii Domnului. "S-a insistat pe îndemnul Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de a intensifica programul liturgic şi a umbla după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, astfel încât să aducem roadele aşteptate în misiunea noastră", a adăugat pr. protopop Dumitru Ailincăi.

* Tot ieri a avut loc conferinţa preoţilor din Protopopiatul Săveni. Părintele Constantin Vâscu de la parohia Timuş a susţinut referatul cu tema "Practici necanonice în preoţie". "Am considerat important să identificăm astfel de practici, care vin mai mult sau mai puţin în contradicţie cu învăţătura Bisericii şi cu Sfânta Tradiţie, pentru a le înfiera şi pentru a îndemna pe fiecare din colegii preoţi să aibă o atitudine de respingere a lor", a explicat pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni. La întâlnire a fost invitat Andrei Pintilie, director general al firmei de consultanţă SC AMREY CONSULTING SRL, care a prezentat posibilitatea accesării unor fonduri europene pentru proiecte de încălzire cu sisteme care utilizează energie regenerabilă pentru unităţile de cult.

marți, 22 februarie 2011

Întâlnirea formatorilor proiectului „Alege şcoala!“

La Centrul Social-Cultural "Sfântul Ilie" Miclăuşeni, din judeţul Iaşi, a debutat ieri întâlnirea întregii echipe de implementare a proiectului "Alege şcoala!". Masa rotundă are loc la şase luni de la debutul proiectului, discutându-se modalităţile de implementare, respectarea graficului de activităţi şi provocările care au apărut pe parcurs.

În perioada 21-22 februarie 2011, la Centrul Social-Cultural "Sfântul Ilie" Miclăuşeni este organizată o masă rotundă la care participă formatorii proiectului "Alege şcoala!" din cinci regiuni din ţară, care includ eparhiile din zona Banatului, Ardealului, Olteniei, Dobrogei şi sudul Moldovei. În perioada următoare va fi stabilit graficul sesiunilor de formare, la care vor participa 2.000 de preoţi din zonele amintite. De asemenea, întâlnirea va stabili aspecte privind planificarea graficului de desfăşurare a taberelor din anul 2011 pentru 3.000 de copii. "Proiectul se desfăşoară în parametrii stabiliţi, existând câteva provocări care ţin de faptul că el se derulează pe o zonă extrem de întinsă şi de faptul că sunt zone diferite, cu tradiţii locale care trebuie respectate. Proiectul are constrângeri destul de mari, în sensul că trebuie să ne încadrăm în cerinţele europene, care sunt destul de complicate. Preoţii trebuie implicaţi în acest proiect cu întregul grup de copii şi de aceea am stabilit un indicator de nouă copii care participă din fiecare parohie. Sunt destul de mulţi preoţi care au înscris până la 30 de copii în acest program pentru că există o uşurinţă la acest proiect. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod şi Biserica noastră şi-au asumat acest proiect ca o dezvoltare a catehezei parohiale şi ca un instrument de a ţine copiii mai aproape de şcoală şi de educaţie", a spus pr. Constantin Naclad, inspector de cateheză în cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române şi managerul proiectului "Alege şcoala!".

Schimb de experienţă în timpul taberelor

Din luna august a anului trecut, proiectul "Alege şcoala!" a devenit un proiect naţional, mesajul acestuia fiind primit atât de preoţi, cât şi de copii. Activităţile proiectului sunt foarte atractive pentru copiii implicaţi, constatându-se o intensificare a activităţii catehetice la nivelul parohiei. "Sperăm ca prin intermediul taberelor de creaţie care vor fi organizate în vară să contribuim la apropierea copiilor de Biserică şi la creşterea acestora în sânul Bisericii. Există un schimb de experienţă care se realizează în timpul taberelor, creându-se relaţii personale între copii. Sperăm ca acest schimb de experienţă să contribuie cât mai mult la cunoaşterea lor şi la buna lor creştere în Hristos", a declarat diac. Florin Marica, inspector patriarhal în cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române şi manager II în cadrul proiectului "Alege şcoala!".

„Am venit cu bucurie pentru că s-au reînnoit lucrările în parohia aceasta“

Sute de credincioşi din parohia "Sfinţii Arhangheli" - Siretu au participat duminică, 20 februarie 2011, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a sfinţit Aşezământul social-filantropic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" al parohiei.

Parohia Siretu din Protopopiatul Bacău a fost, în urmă cu două zile, gazda unui eveniment deosebit prilejuit de inaugurarea aşezământului social. Curtea bisericii parohiale a fost înveşmântată în haina zăpezii care a căzut în ultimele zile. Enoriaşii, dar şi cei din alte parohii învecinate şi-au îndreptat paşii către Biserica "Sfinţii Arhangheli", unde Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a oficiat mai întâi Agheazma mică. Înainte de începerea slujbei, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi-a exprimat bucuria pentru faptul că slujeşte pentru prima dată Sfânta Liturghie în biserica parohiei Siretu. "În vizitele de lucru am mai trecut pe aici, dar iată că astăzi (n.r. duminică) ne bucurăm în Sfânta Liturghie cu Domnul Hristos. Am venit cu bucurie pentru că s-au reînnoit lucrările în parohia aceasta. Am trimis aici un preot vrednic, tânăr, pregătit teologic, care şi-a descoperit calitatea de bun administrator al bunurilor bisericeşti din parohia aceasta", a spus PS Ioachim Băcăuanul, care a sfinţit şi binecuvântat apoi dotările din ultimii ani din biserica parohială şi Aşezământul social-filantropic "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Aşezământul social-filantropic s-a ridicat la iniţiativa părintelui paroh Ciprian Gunea cu sprijinul autorităţilor locale şi al enoriaşilor. Temelia a fost turnată la jumătatea anului trecut, construcţia fiind terminată la sfârşitul lunii octombrie 2010.

"Dumnezeu lucrează prin oameni ca prelungiri ale mâinilor Sale"

PS Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit apoi Sfânta Liturghie. La final, părintele paroh Ciprian Gunea a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul pentru că a slujit în parohia Siretu, remarcând faptul că evenimentul de acum două zile a fost "un moment de bucurie şi de emoţie sfântă". "Dumnezeu lucrează prin oameni ca prelungiri ale mâinilor Sale. Este şi cazul primarului locului care a înţeles mesajul primit în familie, acela de a păstra, de a propaga tradiţiile şi spiritualitatea oamenilor din satul său natal. În urma unor eforturi asidue, am reuşit să finalizăm această construcţie pentru nevoile social-misionare şi filantropice ale credincioşilor parohiei. Mulţumesc credincioşilor care m-au susţinut în toate demersurile şi iniţiativele, având în vedere că de când am venit preot aici am reuşit să schimbăm înfăţişarea interioară a bisericii", a mărturisit pr. paroh Ciprian Gunea. Primarul comunei Letea Veche, Constantin Ghindea, cel care a susţinut alături de autorităţile locale ridicarea aşezemântului social, ne-a explicat că localnicii din satul Siretu au o situaţie materială precară şi de aceea a dorit să acorde sprijinul necesar ridicării aşezământului social din Siretu. "Ne-am gândit să finanţăm ridicarea acestui aşezământ. Enoriaşii vor putea, astfel, să poarte rânduielile cuvenite pentru cei adormiţi, păstrând tradiţiile şi obiceiurile în continuare", a adăugat primarul Constantin Ghindea.

Simpozionul naţional „Managementul problemelor de comportament în mediul şcolar“

La Colegiul Naţional "Roman Vodă" din Roman a avut loc, în perioada 20-21 februarie 2011, Simpozionul naţional "Managementul problemelor de comportament în mediul şcolar", ediţia a II-a. Manifestarea a fost organizată de Colegiul Naţional "Roman Vodă", în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la această ediţie, desfăşurată sub coordonarea prof. Maria Lozincă de la Colegiul Naţional "Roman Vodă", au participat peste 70 de profesori şi preoţi din judeţele Neamţ, Suceava, Iaşi, Bacău, Tulcea, Dolj, Gorj şi Botoşani. Simpozionul şi-a propus să abordeze o temă de strictă actualitate din spaţiul şcolii: managementul eficient al activităţii educaţionale concrete, cu accent pe disciplinarea pozitivă a copilului/ adolescentului, în scopul identificării şi adoptării strategiilor adecvate de prevenire a problemelor de comportament în mediul şcolar. "Managementul educaţional poate fi considerat o activitate dificilă, poziţionată între ştiinţele educaţiei şi artă. Demersul nostru pledează, o dată în plus, pentru implicarea tuturor agenţilor de socializare (familie, şcoală şi comunitate) mai degrabă în procesul de prevenţie, decât în cel de remediere a unei probleme de comportament. Intenţia noastră este de a conştientiza lumea şcolii, într-o altă formă, asupra faptului că managementul educaţional trebuie făcut profesionist, de oameni care stăpânesc arta managerială a colectivelor de elevi, de oameni echilibraţi care iubesc cu adevărat copiii şi educaţia", a declarat prof. Maria Lozincă.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor organizează pelerinaje în Ţara Sfântă

Biroul de Pelerinaje al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor organizează anul acesta, în lunile martie şi aprilie, două pelerinaje în Ţara Sfântă. Primul pelerinaj este intitulat "Buna Vestire la Nazareth" şi va fi organizat în perioada 21-27 martie. Se va vizita: Ierusalimul, Grădina Ghetsimani, Cana Galileei, râul Iordan, Muntele Tabor, Capernaum, Ierihonul, Hozeva şi Lida. Al doilea pelerinaj, care va avea acelaşi traseu, se numeşte "Sfânta Lumină la Ierusalim" şi va avea loc în perioada 19-27 aprilie. Mai multe detalii cu privire la aceste pelerinaje se găsesc pe siteul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor http://www.arhiepiscopiasucevei.ro, sau la numărul de telefon 0745.483.939 (diac. Gelu Hriţcan).

„Gestiunea, inventarul parohiei, obligaţii ale preotului paroh“

La sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc ieri întrunirea lunară cu preoţii în cadrul căreia s-a discutat despre "Gestiunea, inventarul parohiei, obligaţii ale preotului paroh". "Tema a fost aleasă pentru a-i conştientiza pe preoţi de importanţa ţinerii gestiunii la zi şi mai ales a inventarierii tuturor bunurilor. Acestea sunt obligaţii de suflet ale preotului, care trebuie să considere parohia şi biserica bunuri pentru care trebuie să lupte, astfel încât să fie la un nivel înalt atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi a oamenilor. Sunt necesare astfel de tematici care au ca subiect probleme administrative", a declarat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. În partea a doua a întâlnirii au fost prezentate mai multe adrese venite de la Centrul eparhial Iaşi şi au fost puse în discuţie o serie de probleme pe care le întâmpină preoţii din Protopopiatul Dorohoi.

luni, 21 februarie 2011

A XIII-a ediţie a concursului „Lumină din Lumină“

Peste 100 de copii ortodocşi şi romano-catolici de la toate colegiile şi liceele din judeţul Bacău au participat sâmbătă, 19 februarie 2011, la Concursul de eseuri şi creaţie literar-religioasă "Lumină din Lumină", ediţia a XIII-a, care a avut loc la Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău.

În deschiderea competiţiei, un sobor de preoţi a oficiat un Te Deum, iar Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a remarcat frumuseţea şi rolul fiecărui tânăr care poartă cu sine lumina lui Hristos. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a explicat în acelaşi timp importanţa religiei ca disciplină de studiu în învăţământul preuniversitar, apreciind eforturile profesorilor de religie din judeţul Bacău de a desfăşura o eficientă activitate didactică, în concordanţă cu îndemnul Mântuitorului: "Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!" (Matei cap. 5, 48). "De vreme ce voi aţi descoperit Lumina, să fiţi purtători de lumină şi să vorbiţi de Hristos atât cât vă permite conştiinţa şi cât trebuie. Este nevoie, într-o lume secularizată care se individualizează, să vorbim şi să-L punem în centru pe Hristos, Care este Lumina", a spus PS Ioachim Băcăuanul. La evenimentul de la Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău au mai participat pr. Isidor Dasca, decanul romano-catolic de Bacău, prof. univ. dr. Ioan Dănilă, de la Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, reprezentanţi au autorităţilor locale, inspectori şcolari, preoţi şi elevi. Concursul, derulat în cadrul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, declarat anul acesta de Patriarhia Română, a avut trei secţiuni: "Taina Sfântului Botez şi rolul ei în viaţa Bisericii şi a credincioşilor", "Taina Sfintei Cununii şi rolul ei în viaţa Bisericii şi a credincioşilor" şi "Dumnezeu este Lumină - "Eu sunt Lumina lumii!" (Ioan 8, 12)". La primele două secţiuni au participat cu eseuri şi elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman.

Premii din partea Centrului Eparhial Roman

La concurs s-au înscris 120 de elevi, ortodocşi şi catolici, de la liceele din judeţul Bacău. "Acest concurs are ca scop dezvoltarea creativităţii elevilor în vederea convingerii că viaţa creştină autentică este căutarea şi cunoaşterea lui Dumnezeu. Anul acesta, pentru prima dată, au participat şi elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Roman, de la Colegiul Naţional "Sfântul Iosif" din Bacău şi de la Liceul Teologic "Sfântul Iosif" din Oneşti. Elevii au apreciat rolul concursului în formarea lor moral-religioasă, în aprofundarea cunoştinţelor de la ora de religie", a declarat prof. Irina Leonte, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău. În cadrul festivităţii de premiere, tinerii au primit diplome, cărţi şi icoane din partea Centrului Eparhial Roman.

Slujbă arhierească la Biserica Bărboi din Iaşi

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a oficiat ieri slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi din Iaşi. După cum ne-a declarat pr. paroh Constantin Andrei, protoiereu al Protopopiatului Iaşi 1, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile textului evanghelic din Duminica fiului risipitor, explicând fiecare verset al pericopei. "Cuvântul Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, foarte actual şi binevenit acum în preajma Postului Mare, a trezit interesul celor prezenţi. Prezenţa Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a însemnat pentru parohia noastră un motiv în plus pentru dinamizarea vieţii religioase şi o chemare către Taina Pocăinţei pe care putem să o exersăm din plin în perioada Postului Mare. Atât prin săvârşirea Sfintei Liturghi, cât şi prin cuvântul de folos creştem duhovniceşte, ne întărim mai mult în credinţă, cea care este arma împotriva ispitelor. Cuvântul Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul ne-a adus un plus de încredere că Dumnezeu, atunci când suntem sinceri cu noi, recunoscându-ne greşelile şi mărturisindu-ne păcatele, ne dă şansa de a dobândi iertarea şi de a ne apropia de El", ne-a relatat pr. Constantin Andrei.

sâmbătă, 19 februarie 2011

Concurs dedicat Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii

La Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău va avea loc sâmbătă 19 februarie 2011 Concursul de eseuri şi creaţie literar-religioasă „Lumină din Lumină”, ediţia a XIII-a. Competiţia, care va avea loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cuprinde trei secţiuni: “Taina Sfântului Botez şi rolul ei în viaţa Bisericii şi a credincioşilor”, “Taina Sfintei Cununii şi rolul ei în viaţa Bisericii şi a credincioşilor” şi “Dumnezeu este Lumină - „Eu sunt Lumina lumii !” (Ioan 8, 12)”. La primele două secţiuni vor participa cu eseuri şi elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Gheorghe” din Roman. Concursul, la care vor participa elevi de liceu, se va integra în Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii declarat anul acesta de Patriarhia Română. „Acest concurs are ca scop dezvoltarea creativităţii elevilor în vederea convingerii că viaţa creştină autentică este căutarea lui Dumnezeu. Obiectivele concursului sunt: utilizarea adecvată a termenilor specifici unui vocabular creştin în elaborarea unor texte, utilizarea adecvată a conceptelor specifice religiei, corelarea cunoştinţelor religioase cu cele dobândite la alte discipline de învăţământ, aplicarea învăţăturilor creştine referitoare la modul de participare personală la viaţa liturgică a Bisericii şi practicarea introspecţiei / meditaţiei creştine, în scopul dezvoltării capacităţii de autocunoaştere şi a participării conştiente şi active la viaţa liturgică a Bisericii”, a declarat prof. Irina Leonte, inspector pe disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.

„Arta populară românească - Tradiție și actualitate“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, (ASCOR) filiala Iaşi, a organizat joi seara în Sala T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi conferinţa cu tema „Arta Populară românească – Tradiţie şi actualitate”.

Întâlnirea studenților ascoreni a fost precedată de slujba Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, oficiată în paraclisul facultății. Prelegerea fost susținută de dr. etng. Angela Olaru, care și-a început discursul prin a explica semnificația cuvântului „tradiție“. „Prin tradiție se înțelege un summum de cunoștințe legate de obiceiurile, de credințele, de viața omului din satul tradițional românesc. În unele sate se mai păstrează încă aspecte ale tradiției legate de ceea ce înseamnă cultura materială: arhitectură populară și bisericească, aspecte referitoare la interiorul țărănesc tradițional, aspecte legate de meșteșuguri și de meseriile tradiționale (agricultura, creșterea animalelor, meșteșuguri etc.)“, a spus Angela Olaru. În continuarea conferinței, Angela Olaru a amintit că poetul și filosoful Lucian Blaga a văzut satul românesc „ca un adevărat centru al lumii din care s-a propagat cultura populară tradițională românească“.

„Tot ce e prezentat sub o formă care nu-ți merge la suflet nu are nimic comun cu tradiția“

Invitata tinerilor ascoreni ieșeni a făcut referire apoi la haina de sărbătoare a creației populare, remarcând că „țăranul român din satul tradițional mergea la munca câmpului în haine simple, dar atunci când se ducea la biserică se îmbrăca în costum național“. „Lucian Blaga spunea că ornamentica artei populare românești, alcătuită din semne, din linii îndrăznețe, din linii curbate, din motivele geometrice, poate fi considerată ca o mărturisire a duhului unei generații către cealaltă. Dacă ne referim la țesăturile sau sculpturile țărănești, observăm că acestea țin de sufletul țăranilor care le-au creat, de concepția lor de viață și de universul lor spiritual. Ornamentica înseamnă mărturisirea celui care lucra, că el credea, simțea și gândea în acel moment. Motivele ornamentale tradiționale românești au fiecare în parte individualitate. Ele lasă fondul să se vadă, iar între fond și motiv este corelație complementară de bună vecinătate. Tot ce este strident, tot ce este prezentat sub o formă care nu-ți merge la suflet nu are nimic comun cu tradiția noastră românească. Dacă vorbim de tradiție, acum se impune mai mult ca oricând, din partea celor care știu ce înseamnă tradiție în arta populară românească, să găsească căi potrivite pentru a corija toate anomaliile care apar“, a explicat etnograful Angela Olaru.

Așezământ social-filantropic în parohia Siretu

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va oficia mâine Sfânta Liturghie în parohia Siretu, Protopopiatul Bacău. Cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul va sfinți Așezământul social-filantropic „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ al parohiei. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, așezământul social-filantropic din Siretu vine să răspundă necesităților misionar-pastorale și filantropice ale parohiei, fiind ridicat prin strădania părintelui paroh Ciprian Gunea. Construcția clădirii a început în anul 2009, iar fondurile au provenit de la autoritățile locale și de la enoriașii din parohie.

O nouă ediție a Târgului ECOagrIS

La Biserica Toma Cozma din Iași a debutat ieri, printr-o slujbă de Te Deum, cea de-a VI-a ediție a ECOagrIS - Târgul pentru sănătatea ta. Producătorii din toată țara, dar și din străinătate oferă posibilitatea ieșenilor ca până mâine să poată cumpăra alimente bio și produse tradiționale, fructe, legume, conserve, produse naturiste, suplimente nutritive naturale, vitamine, dulciuri, băuturi, ceai, siropuri și produse dietetice, produse apicole, cosmetice, produse de îngrijire personală, săpunuri naturale, detergenți și soluții bio pentru casă, ambalaje ecologice etc. „Specificitatea Târgului ECOagrIS este conferită de produsele de calitate. Avem preparate din carne de porc Mangalița, fără colesterol, preparate din carne de oaie, diferite preparate din păstrăv (zacuscă, păstrăv afumat, pate de păstrăv), prăjituri și plăcinte de casă din Maramureș. Sunt prezenți și câțiva reprezentanți ai unor societăți recunoscute pe plan internațional din Olanda, Ungaria sau Sicilia“, a declarat Vasilica Onofrei, consilier Relații Publice la Bioma Agro Ecology Co. Următoarele două ediții ale Târgului ECOagrIS se vor desfășura în perioada 4-6 martie 2011 și 15-17 aprilie.

vineri, 18 februarie 2011

59 de ani de când Valeriu Gafencu a plecat la Hristos

Astăzi se împlinesc 59 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Valeriu Gafencu, unul dintre tinerii care au murit în închisorile Regimului Comunist, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit "Sfântul închisorilor". Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judeţul Bălţi (Basarabia). În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: "Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice". Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura nu a văzut cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941-1944) şi de la Piteşti. Din cauza torturilor şi a regimului bestial din temniţele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de doi ani, până la 18 februarie 1952, ar putea fi considerată drept o minune. Preţul rezistenţei sale morale a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos şi ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul său era, însă, straniu, scăldat într-o lumină nepământeană, despre care depun mărturie mulţi dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieţii sale. Sufletul şi mintea sa nu se despărţeau defel de rugăciune.

Pe timpul cât a stat în închisoare, până în 1948, a citit Biblia, Filocalia şi Patericul, fiind un îndrumător pentru ceilalţi deţinuţi, care au învăţat de la Valeriu Gafencu Rugăciunea minţii. Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşa albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciuliţă (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, 1852, după momente de rugăciune incadescentă (cu faţă transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte "Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul". La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lasă să-şi ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa.

Despre fondul crizei umane

Adesea, Valeriu Gafencu era întrebat în închisoare despre lucrurile legate de viaţa spirituală şi pământeană a omului. În continuare prezentăm un fragment din cartea "Întoarcerea la Hristos", de Ioan Ianolide.

"Ioan Ianolide: - Valeriu, care este fondul crizei de astăzi?

Valeriu Gafencu: - Ateismul.

I.I.: - Ce vezi în lumea de astăzi?

V.G.: - Văd un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism. Oamenii sunt obsedaţi de nimicul materiei, de ficţiunea formelor, de epuizarea senzuală, de istoricismul fără transcendenţă, de ceremonialitatea fără Dumnezeu, de consumatorismul fără spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. Dezastrul se defăşoară pe toate liniile de forţă ale vieţii omeneşti. Este necesară multă suferinţă pentru reorientarea spirituală a lumii şi pentru schimbarea modului ei de viaţă". ("Întoarcerea la Hristos", Ioan Ianolide, Editura Christiana, 2006, p. 502)

30 de producători la ECOagrIS, ediţia a VI-a

Bioma Agro Ecology Co organizează, în perioada 18-20 februarie, la Biserica Toma Cozma din Iaşi, cea de-a VI-a ediţie a ECOagrIS - Târgul pentru sănătatea ta. La această ediţie, care va debuta astăzi la ora 13:00, vor fi prezenţi 30 de producători care vor oferi publicului larg alimente bio şi produse tradiţionale (preparate din carne de porc Mangaliţa, fără colesterol, preparate din carne de oaie, brânzeturi, prăjituri şi plăcinte de casă, sărmăluţe etc.), fructe, legume, conserve, produse naturiste, suplimente nutritive naturale, vitamine, dulciuri, băuturi (pălincă naturală, vin ecologic), ceai, siropuri şi produse dietetice, produse apicole, cosmetice, produse de îngrijire personală, săpunuri naturale detergenţi şi soluţii bio pentru casă, ambalaje ecologice etc. În cadrul secţiunii Gastronomie practică, doamna Rodica Ţiplea, producător tradiţional din Maramureş, va găti în faţa publicului larg plăcinte şi sarmale după metode tradiţionale, precum şi covrigei tăiaţi cu forme. Specificitatea Târgului ECOagrIS este sporită prin prezentarea de produse, tehnici şi inputuri autorizate pentru agricultura ecologică (fertilizatori şi amelioratori ecologici, fertilizatorii având caracter fitosanitar) sau tratamente ecologice pentru protecţia mediului (pentru igienizarea foselor septice, pentru tratarea gunoiului organic, pentru tratarea ecologică a terenurilor infestate cu produse petroliere sau radioactive etc.), cu adresare directă pentru cei care implementează proiecte în agricultură, protecţia mediului, zootehnie sau industria alimentară.

joi, 17 februarie 2011

Parohia Precista din Bacău oferă masă caldă săracilor

Parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Precista din municipiul Bacău oferă masă caldă pentru săraci în fiecare sâmbătă şi duminică. De sărbători, cu ajutorul enoriaşilor, se procură alimente şi bunuri pentru cei mai lipsiţi dintre ei. Biserica Precista este ctitorie ştefaniană din secolul al XV-lea.

Parohia Precista din Bacău oferă mese calde pentru cei nevoiaşi. În perioada marilor sărbători, peste 300 de pachete se împart copiilor şi bătrânilor. Şi actele de caritate s-ar înmulţi dacă nu ar fi problema lipsei fondurilor. "Nu am reuşit să redobândim tot terenul pe care parohia l-a avut în folosinţă înainte de colectivizare. Am avut multe terenuri atât în oraş, cât şi în exterior", spune pr. paroh Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău. Biserica Precista este deschisă în fiecare zi, iar programul liturgic constă în oficierea Sfintei Liturghii în duminici, sărbători, în sâmbetele din Postul Mare, dar şi în fiecare zi de miercuri. De asemenea, în fiecare vineri se slujeşte Taina Sfântului Maslu şi slujba Acatistului. "Credincioşii sunt mobilizaţi spre cele religioase de către Comitetul şi Consiliul parohial, care cuprind foarte mulţi credincioşi. Tot ei îi mobilizează pe tineri. Fiecare dintre cei trei preoţi care slujesc la Biserica Precista are câte un sector din parohie de care se ocupă, pentru ca nici o problemă socială sau duhovnicească să nu rămână nerezolvată", mai spune pr. paroh Constantin Tomozei. În parohia Precista funcţionează şi un cămin de bătrâni care este în atenţia preoţilor slujitori de la Biserica "Adormirea Maicii Domnului.

Curtea domnească şi turnul de observare a cetăţii, în incintă

Biserica Precista din Bacău cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a fost ridicată în anul 1491 de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi de fiul său Alexandru. De atunci şi până în zilele noastre au fost oficiate slujbe neîntrerupt. În decursul istoriei, Biserica Precista a suferit în perioada fanariotă modificări, i s-a ataşat un pridvor şi un turn la intrare, iar în 1938-1940 au fost date jos, în timpul lui Nicolae Iorga, pe vremea când era ministrul Culturii şi Cultelor. Biserica arată acum aşa cum a fost construită iniţial, iar în incinta ei se află un complex muzeal, curtea domnească şi turnul de observare a cetăţii. Biserica Precista a fost reparată în anii '90, când a fost şi pictată în tehnica frescă. În anul 2000 i-a fost înlocuit acoperişul, păstrându-se forma iniţială a stilului moldovenesc. Complexul care cuprinde un agheazmatar, o capelă, un paraclis, bibliotecă şi o sală de mese este împrejmuit cu un gard de peste 280 de metri lungime, iar ocniţele acestuia sunt pictate în tehnica frescă.

Conferinţă tematică în Protopopiatul Sascut

Preoţii din Protopopiatul Sascut s-au reunit ieri în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Pânceşti. La conferinţa tematică, precedată de slujba de Te Deum, au participat cei 66 de preoţi ai protoieriei. Părintele Vasile Lăcătuşu de la parohia Blaga a susţinut tema "Sfântul Botez, poartă de intrare în creştinism". "S-a scos în evidenţă importanţa acestei Sfinte Taine în viaţa omului, care nu este o simplă lucrare simbolică, ci are efecte reale şi adevărate pentru că se împărtăşeşte primitorului harul divin mântuitor pentru naşterea lui duhovnicească, pentru înnoirea lui la o viaţă de curăţie şi sfinţenie", ne-a spus pr. Ion Apostu de la parohia Valea Seacă 1. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pe lângă probleme legate de Taina Sfântului Botez, rolul şi importanţa sa în viaţa Bisericii, au fost dezbătute şi probleme administrative. La final, s-a prezentat programul conferinţelor lunare cu temele corespunzătoare pe anul 2011.

Conferinţă ASCOR Iasi

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi organizează astăzi în Sala T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi conferinţa „Arta Populară românească – Tradiţie şi actualitate”. Invitatul tinerilor ascoreni va fi Angela Olaru, etnograf. Evenimentul va începe la ora 19:00 şi va fi precedat de slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos.

„Odată cu găsirea duhovnicului, omul îşi află echilibrul vieţii“

Preoţii din Protopopiatul Târgu Neamţ s-au reunit marţi, 15 februarie, în şedinţă lunară. Tema cu titlul "Duhovnicul astăzi" a fost susţinută de către pr. Vasile Tomoiagă de la parohia Curichiştea. Lucrarea a scos în evidenţă importanţa pe care o are duhovnicul în viaţa credinciosului, sfătuind şi orientând pentru a primi puterea de a găsi un început bun vieţii. "Duhovnicul bun este rodul îndelungatei ucenicii pe lângă alţi duhovnici, este rodul cunoaşterii Sfintei Scripturi, al cunoaşterii tradiţiei părinţilor din vechime, al meditaţiei şi rugăciunii. Duhovnicul bun nu este nici cel aspru nici cel mai puţin aspru, ci cel echilibrat, cel înţelept, cel care cunoaşte oamenii şi mecanismul naşterii şi lucrării gândurilor. Credinciosul care caută găseşte un astfel de duhovnic, odată cu el aflând echilibrul vieţii şi calea de urmat", ne-a relatat pr. Ioan Dogariu, protoiereul Protopopiatului Târgu Neamţ, care a precizat că "Tema a fost urmărită cu interes de preoţii parohi mai ales că ne aflăm în săptămânile pregătitoare dinaintea Postului Mare, când duhovnicii vor comunica cu lăuntrul credincioşilor prin Taina Mărturisirii". La final au fost comunicate mai multe adrese de ordin intern.

miercuri, 16 februarie 2011

Proiecte catehetice în parohia „Buna Vestire“ - Dărmănești

În parohia “Buna Vestire” – Dărmăneşti din Piatra-Neamţ se defăşoară mai multe proiecte religios-catehetice cu tinerii şi copiii din parohie dar şi în patru centre de ocrotire socială. Credincioşii care participă la sfintele slujbe sunt implicaţi în acţiunile social-filantropice iniţiate în parohie. Anul trecut Biserica “Buna Vestire” a împlinit 220 de ani de existenţă.

În parohia „Buna Vestire“ - Dărmănești din Piatra Neamț se derulează de anul trecut proiectul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“, la care participă 14 copii. Micii enoriași sunt interesați să știe cât mai multe despre credința ortodoxă, sunt receptivi, o parte din ei ajutând la buna desfășurare a slujbelor, în sfântul altar sau la strană. În ultimii ani, câțiva dintre ei au intrat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Piatra Neamț. „Consider că proiectul catehetic va avea un viitor frumos în parohia noastră pentru că tinerii și copiii devin din ce în ce mai interesați pe parcursul întâlnirilor noastre din fiecare vineri seara. Întrucât vârsta lor este cuprinsă între 5 și 14 ani, încercăm să abordăm probleme accesibile tuturor“, a explicat pr. paroh Dumitru Pantalon. În parohie există patru instituții de ocrotire a copilului. Colaborarea între parohia „Buna Vestire“ și aceste centre constă în acordarea asistenței religioase săptămânale. De asemenea, părintele paroh organizează mai multe întâlniri săptămânale în cadrul cărora au loc convorbiri duhovnicești. În perioada marilor sărbători de peste an, copiii din aceste centre sunt adoptați pentru câteva zile de credincioșii din parohia „Buna Vestire“ - Dărmănești, dar și din alte parohii pietrene. „Avem parteneriat de colaborare cu aceste instituții pentru a le putea vizita. Mulți dintre copii participă la Sfânta Liturghie însoțiți de educatori sau profesori, se spovedesc, se împărtășesc“, a adăugat părintele paroh Dumitru Pantalon.

220 de ani de existență a bisericii

Biserica „Buna Vestire“ din cartierul pietrean Dărmănești este monument istoric, fiind construită în anul 1790 pe locul unui sfânt lăcaș mai vechi din lemn, de către spătarul Iordachi Darie. Din punct de vedere arhitectural, monumentul cumulează trăsături proprii secolului al XVIII-lea și se încadrează în categoria bisericilor cu plan triconic, având absidele laterale bine conturate. Inițial, interiorul era construit dintr-o singură „rotondă“, boltită cu o calotă sferică. Fiind destinată membrilor familiei boierești, nu era nevoie de un spațiu prea mare. Ulterior, originalului i se fac modificări. Astfel, în anul 1829, postelnicul Iordachi Darie, fiul spătarului menționat, reface lăcașul de închinăciune cu hramul „Buna Vestire“. Sfântul lăcaș a suferit modificări în anul 1914, când s-a adăugat un pridvor, și în anul 1954, când s-a despărțit printr-un mare arc naosul de pronaos. O lucrare de amploare a fost realizată între anii 1989-1990, când, sub clopotniță, s-a făcut un alt mare arc despărțitor, s-a mărit interiorul bisericii și s-a adăugat un nou pridvor cu cafas deasupra sa. Biserica a fost resfințită în luna mai a anului 1996 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Complexul bisericesc al parohiei „Buna Vestire“ - Dărmănești este format din biserică, casă de prăznuire, birou parohial, bibliotecă, subsol tehnic, sală mortuară, turn clopotniță, agheazmatar, troiță și lumânărar. „Dintre obiectele de patrimoniu ale bisericii noastre se remarcă icoana Maicii Domnului de la 1661, iconostasul și icoanele sale vechi, greu de identificat ca proveniență și apartenență (autorul rămânând necunoscut), și Sfânta Evanghelie datată 1821, tipărită la Mănăstirea Neamț, în cea mai aleasă ediție, cu superbe ferecături de argint și medalioane din email policolor pe coperțile exterioare peste care patina vremii nu a reușit să-și pună amprenta“, a amintit pr. paroh Dumitru Pantalon. Anul trecut, Biserica „Buna Vestire“ din Piatra Neamț a sărbătorit 220 de ani de la ctitorire, cu acest prilej fiind editată cartea „Biserica „Buna Vestire“ - Dărmănești din Piatra Neamț, 220 de ani - aspecte monografice“, Editura Conta, de pr. Dumitru Pantalon și prof. Leonard Rotaru.

„Enoriașii umplu biserica în duminici și sărbători“

Programul liturgic din fiecare săptămână la Biserica „Buna Vestire“ - Dărmănești cuprinde săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în fiecare vineri dimineața, la finalul căreia se susține o meditație pentru credincioși. În aceeași zi, de la ora 17:00, are loc programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“, care este urmat de slujba Acatistului. Sâmbăta dimineața se săvârșește Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți, iar seara de la ora 17:00 se oficiază Vecernia. Duminica se săvârșește Utrenia și Sfânta Liturghie. „Credincioșii din parohie sunt activi prin intermediul Consiliului parohial sau al Comitetului parohial. Oamenii sunt receptivi la acțiunile social-filantropice pe care parohia le întreprinde. Mă bucură faptul că participă la sfintele slujbe, că umplu biserica mai ales în duminici și sărbători. La sărbătoarea Crăciunului de anul trecut a venit un grup de români de la Biserica «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» din localitatea Groșăuți, Ucraina (Bucovina de Nord), care a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. Un alt cor invitat a fost «Codrii Cosminului» din Cernăuți“, ne-a declarat pr. paroh Dumitru Pantalon.

marți, 15 februarie 2011

Festivalul-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire“

Centrul Cultural Bucovina, Primăria Fundu Moldovei şi Societatea de Cultură "Dimitrie Gusti" Fundu Moldovei organizează, pe 27 martie, la Căminul Cultural din comuna Fundu Moldovei, cea de a XXI-a ediţie a Festivalului-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă "Buna Vestire".

La sfârşitul lunii viitoare, în localitatea Fundu Moldovei din judeţul Suceava, va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Festivalul-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă "Buna Vestire". Potrivit regulamentului, festivalul se va desfăşura pe patru secţiuni: licee cu profil muzical şi teologic (mixte, de femei şi bărbăteşti), licee cu alt profil (mixte, de femei şi bărbăteşti), coruri ale aşezămintelor culturale (mixte, de femei şi bărbăteşti, cu vârsta peste 18 ani), coruri parohiale (mixte şi bărbăteşti). Formaţiile care participă la concurs vor avea în repertoriu trei piese, din care una patriotică obligatorie şi două piese religioase. Una dintre piesele religioase va fi aleasă din Antologia corală "Lăudăm pre Domnul" difuzată dirijorilor formaţiilor corale care au participat la ediţia jubiliară din 2010. Titlul pieselor, autorul, durata fiecărei piese corale (în total cele trei piese nu trebuie să depăşească 12 minute), dirijorul şi numărul persoanelor componente ale formaţiei vor fi transmise până la data de 20 martie 2011 la Centrul Cultural Bucovina, tel./fax 0230-530.126. Nu vor putea participa în concurs formaţiile corale care au obţinut Marele Premiu al festivalului la ultimele trei ediţii, respectiv ediţiile din anii 2008-2010.

"Promovarea valorilor autentice ale creaţiei corale de cult ortodox" Organizatorii vor acorda Marele Premiu al festivalului formaţiei corale care a obţinut cel mai mare punctaj, indiferent de secţiunea în care se încadrează. Premiile I, II, III şi menţiunile se vor acorda pentru fiecare secţiune, în ordinea descrescătoare a punctajului. Nu vor fi admise contestaţii, hotărârile juriului fiind definitive. "Obiectivele principale ale festivalului vizează promovarea valorilor autentice ale creaţiei corale de cult ortodox şi revigorarea mişcării corale. Manifestarea se adresează numai formaţiilor corale neprofesioniste, alcătuite din minimum 20 de persoane, formaţii corale de amatori din licee cu profil muzical şi teologic sau din licee cu alt profil, coruri ale aşezămintelor culturale şi coruri ale parohiilor", a declarat Corina Scîntei, secretar de juriu în cadrul festivalului. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Centrului Cultural Bucovina din Suceava, str. Universităţii nr. 48, cod poştal 720228, tel./fax 0230-530.126, e-mail corinascintei@yahoo.com.

Vizite pastorale arhiereşti în Protopopiatul Paşcani

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a efectuat în după- amiaza zilei de 13 februarie 2011 vizite pastorale în trei parohii din Protopopiatul Paşcani, pentru a oferi sfântul antimis. IPS Teofan a vizitat mai întâi parohia Prigoreni. "Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a prezentat semnificaţia sfântului antimis, adresând apoi cuvânt de învăţătură credincioşilor. În parohia Rediu, Arhipăstorul nostru a apreciat că, deşi aici sunt puţini credincioşi, totuşi, în vremurile grele ale comunismului zece familii s-au solidarizat şi au ridicat o biserică. Ultima parohie vizitată a fost parohia Războieni, unde este o ctitorie din 1938 a guvernatorului Băncii Naţionale de atunci, Constantin Teodorescu. Credincioşii din cele trei parohii l-au aşteptat cu multă bucurie pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, iar cuvântul Înalt Preasfinţiei Sale a însemnat o speranţă de lumină în această perioadă dificilă prin care trecem. IPS Teofan a apreciat activitatea preoţilor pe care au desfăşurat-o la parohii pe plan duhovnicesc şi administrativ-gospodăresc", a declarat pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Paşcani.

Întruniri preoţeşti în Protopopiatele Hârlău şi Ceahlău

* La sediul Protopopiatului Hârlău a avut loc ieri şedinţa lunară administrativă cu preoţii. Referatul cu tema "Opera filantropică în parohie" a fost prezentat de pr. Mihai Zaharia de la parohia "Sfinţii Voievozi" - Belceşti. "A fost evidenţiată filantropia creştină ca model al filantropiei trinitare. În cea de-a doua parte a lucrării au fost prezentate exemple concrete din viaţa parohiei în care slujeşte pr. Mihai Zaharia. La final, am vorbit despre problemele pastoral-misionare ale protopopiatului nostru", ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău.

* Preoţii din Protopopiatul Ceahlău s-au reunit ieri în şedinţă.

Părintele Nicolae Apetroae de la parohia Bradu a prezentat tema "Botezul creştin, program de creştere duhovnicească pentru toată viaţa". "În urma prezentării referatului, preoţii prezenţi au avut mai multe intervenţii. Am făcut, de asemenea, o scurtă prezentare a şedinţei Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor care s-au derulat la Centrul eparhial Iaşi pe 12 februarie. Am socilitat preoţilor să rezolve problema inventarelor la parohii şi am prezentat noile dispoziţii venite de la Centrul eparhial Iaşi. S-a discutat despre participarea preoţilor la conferinţa din primăvară, care va fi prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei", a spus pr. Mihai Damian, protoiereul Protopopiatului Ceahlău.

luni, 14 februarie 2011

„Omul nu poate intra în Postul Mare decât prin poarta pocăinţei“

Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica "Înălţarea Domnului" a Mănăstirii Galata din Iaşi. Peste 300 de credincioşi au luat parte la slujba arhierească. Clopotele ctitoriei domnitorului Petru Şchiopu, din anul 1582, au răsunat ieri-dimineaţă pe Dealul Galata din Iaşi când soborul de preoţi şi diaconi, obştea mănăstirii, condusă de stavrofora Macrina Lazăr, şi credincioşii l-au întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sfântul lăcaş, ce îmbină în stilul arhitectural elemente tradiţionale moldoveneşti, care domină, şi influenţe de factură bizantino-munteană, a fost neîncăpător. Din soborul de preoţi a făcut parte şi arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Răspunsurile la strană au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Galata. La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 33-a după Rusalii în care este relatată Parabola vameşului şi a fariseului. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a amintit faptul că ziua de ieri marchează începutul Triodului, perioadă în care oamenii sunt chemaţi la pocăinţă. "Smerenia distruge toate păcatele"

"Biserica, prin înţelepciunea Sfinţilor Părinţi, ne pregăteşte pentru intrarea în Postul Mare. Astăzi, (n.r. ieri) prin pocăinţa vameşului de care ni s-a amintit în Evanghelie, Biserica doreşte să ne atenţioneze că postul bate la uşă. Înainte de Sfintele Paşti, suntem chemaţi să încercăm să schimbăm ritmul vieţii noastre. Omul nu poate intra în Postul Mare decât prin poarta pocăinţei. Dumnezeu a rânduit prin Biserica Sa ca înainte de Postul Mare să ne aducă în faţă chipul vameşului şi cel al fariseului. În Evanghelia de astăzi (n.r. ieri), Mântuitorul Hristos concluzionează "că oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa" (Luca 18-14), arătând prin aceasta că porţile care duc spre Înviere trec prin pocăinţă şi prin smerenie. Mesajul Bisericii adresat în această zi este acela de a ne îmbrăca cu veşmântul smereniei şi cu haina pocăinţei. Când spunem pocăinţă ne referim la încercarea de a dobândi starea lăuntrică permanentă, care constă în schimbarea minţii, reînnoirea vieţii duhovniceşti şi o convertire continuă a vieţii noastre la Hristos. Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei, scria că "smerenia distruge toate păcatele, iar mândria distruge toate faptele cele bune", iar "dreptatea şi virtuţile îl duc pe om la Dumnezeu, dar asocierea acestora cu mândria îl coboară pe om în păcat". Să-L rugăm pe Dumnezeu să îndepărteze de la noi mândria fariseului, să ne împodobească cu veşmântul smereniei vameşului, să ne dăruiască putere pentru a ajunge prin pregătirea care se cuvine la începutul Postului Mare", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan.

Atelier de veşminte liturgice şi haine preoţeşti

Mănăstirea Galata a fost reînfiinţată după 1990 la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Biserica mare este închinată Înălţării Domnului, iar paraclisul domnesc, aflat în incintă,îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Iacob, ruda Domnului. Obştea mănăstirii este formată din 18 maici. Aşezarea monahală are un atelier unde se confecţionează veşminte liturgice şi haine preoţeşti (reverendă şi rasă). În fiecare dimineaţă de la ora 7:00, în biserica mare a mănăstirii se oficiază slujba Ceasurilor, a Acatistului şi a Sfintei Liturghii. La ora 16:00 se săvârşeşte Vecernia, iar la ora 23:00 programul liturgic al zilei continuă cu Utrenia. Sâmbăta seara şi în ajunul marilor sărbători se oficiază Privegherea, de la ora 18:00, iar duminica Sfânta Liturghie, care este precedată de slujba Ceasurilor, începe în jurul orei 9:30.

Hirotonia şi instalarea parohului de la Mitoc

În parohia Mitoc, Protopopiatul Hârlău, a avut loc ieri- dimineaţă hirotonia şi instalarea ca paroh a părintelui Alexandru Burac, profesor de religie la Liceul de Informatică "Grigore Moisil" din Iaşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a participat şi primarul comunei Şipote, Constantin Coţofanu, care a sprijinit în ultimii ani mai multe parohii din diviziunea teritorială pe care o conduce. Decizia de numire a părintelui Alexandru Burac în parohia Mitoc a fost citită de pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău. "Noul paroh de la Mitoc, părintele Alexandru Burac, a mulţumit la finalul slujbei Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că au aprobat numirea în această parohie. Au mai rostit alocuţiuni pr. Mihai Straton de la parohia Hălceni, cel care a suplinit filia Mitoc, pr. prof. Constantin Simiraş de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, primarul Constantin Coţofanu şi Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, care a felicitat pe tânărul preot pentru ziua hirotoniei sale", ne-a relatat pr. protopop Nicolae Crăciun. Parohia Mitoc are 120 de familii, biserica satului fiind ctitorie a arhimandritului Nectarie Bostan, fost slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, care este înmormântat în pridvorul lăcaşului de închinăciune. Biserica este situată lângă cimitirul satului, aflat la marginea localitaţii. "Se impune construirea unei noi biserici în centrul satului care să faciliteze accesul credincioşilor. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a îndemnat autorităţile locale să-l sprijine pe pr. Alexandru Burac şi la ridicarea unei case parohiale. Credincioşii sunt dornici să-l ajute pe părintele paroh. Având în vedere numărul mic de locuitori şi vârsta înaintată a enoriaşilor, va fi destul de dificil. Sperăm să auzim lucruri frumoase despre această nouă parohie a Protopopiatului Hârlău", a adăugat pr. protopop Nicolae Crăciun.

sâmbătă, 12 februarie 2011

„Expoziția de astăzi înseamnă șansa de a mai trăi un pic“

Evenimentul a fost organizat la Centrul Mall Moldova din Iași de FSS și de Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Comunitară, și a avut scopul de a-l sprijini pe pictorul Teofil Baciu, care pictează de la vârsta de șapte ani. În deschiderea vernisajului, moderat de Cătălina Fadur, coordonatorul Centrului de asistență socială și îngrijire la domiciliu „Sfântul Mina“, pr. Narcis Axinte, consilier în cadrul Sectorului Asistență socială al Arhiepiscopiei Iașilor și președinte al FSS, și-a exprimat nădejdea că evenimentul de astăzi reprezintă un început pentru activități similare. „Relația noastră cu domnul Teofil Baciu a evoluat încă de când a fost preluat de noi. Ne-am dat seama că putem să-l ajutăm. El fiind un om care creează, creația îi dădea sens mai mult decât altceva. Am ajuns la un fel de încununare a ceea ce el a lucrat sub oblăduirea și cu sprijinul nostru. Acesta este un semn de bucurie și de speranță pentru noi. Dorim ca această speranță să fie un început pentru alte cazuri. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea înțelepciune pentru a continua astfel de activități. Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, deși nu a putut ajunge la acest eveniment, s-a bucurat de organizarea acestei expoziții“, a spus pr. Narcis Axinte.

Teofil Baciu, pictor cu „stil propriu“

Pictorul Maria Boz, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România - filiala Iași, a amintit faptul că Teofil Baciu a fost un foarte bun elev al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă“ Iași, fiind format sub dragostea unor profesori și artiști de excepție. „De la fiecare a adunat în creuzetul creației, făcându-și un stil propriu. Nu a copiat vreun maestru, ci are calitatea extraordinară de a veni cu o propunere personală“, a remarcat pictorul Maria Boz. Pictorul Teofil Baciu a lucrat la creațiie sale chiar în sediul Fundației „Solidaritate și Speranță“, care i-a oferit, pe lângă materialele necesare, hrană caldă. „Expoziția de astăzi înseamnă șansa de a mai trăi un pic. Toată viața am pictat și voi face acest lucru până la moarte. Mulțumesc celor care m-au spijinit pentru a putea picta aceste tablouri. Pentru mine această expoziție este o bucurie și o șansă care mi s-au oferit“, a mărturisit Teofil Baciu.