În parohia „Buna Vestire“ - Dărmănești din Piatra Neamț se derulează de anul trecut proiectul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“, la care participă 14 copii. Micii enoriași sunt interesați să știe cât mai multe despre credința ortodoxă, sunt receptivi, o parte din ei ajutând la buna desfășurare a slujbelor, în sfântul altar sau la strană. În ultimii ani, câțiva dintre ei au intrat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Piatra Neamț. „Consider că proiectul catehetic va avea un viitor frumos în parohia noastră pentru că tinerii și copiii devin din ce în ce mai interesați pe parcursul întâlnirilor noastre din fiecare vineri seara. Întrucât vârsta lor este cuprinsă între 5 și 14 ani, încercăm să abordăm probleme accesibile tuturor“, a explicat pr. paroh Dumitru Pantalon. În parohie există patru instituții de ocrotire a copilului. Colaborarea între parohia „Buna Vestire“ și aceste centre constă în acordarea asistenței religioase săptămânale. De asemenea, părintele paroh organizează mai multe întâlniri săptămânale în cadrul cărora au loc convorbiri duhovnicești. În perioada marilor sărbători de peste an, copiii din aceste centre sunt adoptați pentru câteva zile de credincioșii din parohia „Buna Vestire“ - Dărmănești, dar și din alte parohii pietrene. „Avem parteneriat de colaborare cu aceste instituții pentru a le putea vizita. Mulți dintre copii participă la Sfânta Liturghie însoțiți de educatori sau profesori, se spovedesc, se împărtășesc“, a adăugat părintele paroh Dumitru Pantalon.
220 de ani de existență a bisericii
Biserica „Buna Vestire“ din cartierul pietrean Dărmănești este monument istoric, fiind construită în anul 1790 pe locul unui sfânt lăcaș mai vechi din lemn, de către spătarul Iordachi Darie. Din punct de vedere arhitectural, monumentul cumulează trăsături proprii secolului al XVIII-lea și se încadrează în categoria bisericilor cu plan triconic, având absidele laterale bine conturate. Inițial, interiorul era construit dintr-o singură „rotondă“, boltită cu o calotă sferică. Fiind destinată membrilor familiei boierești, nu era nevoie de un spațiu prea mare. Ulterior, originalului i se fac modificări. Astfel, în anul 1829, postelnicul Iordachi Darie, fiul spătarului menționat, reface lăcașul de închinăciune cu hramul „Buna Vestire“. Sfântul lăcaș a suferit modificări în anul 1914, când s-a adăugat un pridvor, și în anul 1954, când s-a despărțit printr-un mare arc naosul de pronaos. O lucrare de amploare a fost realizată între anii 1989-1990, când, sub clopotniță, s-a făcut un alt mare arc despărțitor, s-a mărit interiorul bisericii și s-a adăugat un nou pridvor cu cafas deasupra sa. Biserica a fost resfințită în luna mai a anului 1996 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Complexul bisericesc al parohiei „Buna Vestire“ - Dărmănești este format din biserică, casă de prăznuire, birou parohial, bibliotecă, subsol tehnic, sală mortuară, turn clopotniță, agheazmatar, troiță și lumânărar. „Dintre obiectele de patrimoniu ale bisericii noastre se remarcă icoana Maicii Domnului de la 1661, iconostasul și icoanele sale vechi, greu de identificat ca proveniență și apartenență (autorul rămânând necunoscut), și Sfânta Evanghelie datată 1821, tipărită la Mănăstirea Neamț, în cea mai aleasă ediție, cu superbe ferecături de argint și medalioane din email policolor pe coperțile exterioare peste care patina vremii nu a reușit să-și pună amprenta“, a amintit pr. paroh Dumitru Pantalon. Anul trecut, Biserica „Buna Vestire“ din Piatra Neamț a sărbătorit 220 de ani de la ctitorire, cu acest prilej fiind editată cartea „Biserica „Buna Vestire“ - Dărmănești din Piatra Neamț, 220 de ani - aspecte monografice“, Editura Conta, de pr. Dumitru Pantalon și prof. Leonard Rotaru.
„Enoriașii umplu biserica în duminici și sărbători“
Programul liturgic din fiecare săptămână la Biserica „Buna Vestire“ - Dărmănești cuprinde săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în fiecare vineri dimineața, la finalul căreia se susține o meditație pentru credincioși. În aceeași zi, de la ora 17:00, are loc programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor“, care este urmat de slujba Acatistului. Sâmbăta dimineața se săvârșește Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți, iar seara de la ora 17:00 se oficiază Vecernia. Duminica se săvârșește Utrenia și Sfânta Liturghie. „Credincioșii din parohie sunt activi prin intermediul Consiliului parohial sau al Comitetului parohial. Oamenii sunt receptivi la acțiunile social-filantropice pe care parohia le întreprinde. Mă bucură faptul că participă la sfintele slujbe, că umplu biserica mai ales în duminici și sărbători. La sărbătoarea Crăciunului de anul trecut a venit un grup de români de la Biserica «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» din localitatea Groșăuți, Ucraina (Bucovina de Nord), care a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. Un alt cor invitat a fost «Codrii Cosminului» din Cernăuți“, ne-a declarat pr. paroh Dumitru Pantalon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu