Ediţia de Moldova a "Ziarului Lumina" împlineşte astăzi doi ani de la apariţia primului număr. În ultimii doi ani, prima ediţie regională a "Ziarului Lumina" al Patriarhiei Române a oferit cititorilor informaţii cu conţinut religios din cele patru eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În urmă cu doi ani, când Biserica Ortodoxă sărbătorea praznicul Întâmpinării Domnului, a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, primul număr al "Ziarului Lumina" - Ediţia de Moldova. Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, întrunit după slujba Sfintei Liturghii oficiată la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, a luat act de faptul că Arhiepiscopia Iaşilor va edita Ediţia de Moldova a cotidianului "Ziarul Lumina". Cele 603 numere ale Ediţiei de Moldova au cuprins, pe lângă informaţiile din actualitatea religioasă şi socială naţională, relatări, ştiri şi reportaje din Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiepicopia Romanului şi Bacăului şi Episcopia Huşilor, precum şi texte de opinii.
Reflectarea evenimentelor religioase din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În pagina 16 a Ediţiei de Moldova au fost publicate materiale din viaţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care au reflectat evenimente religioase, simpozioane, întruniri preoţeşti, concerte, sfinţiri de biserici sau hramuri ale acestora, activităţi derulate de diferite instituţii în parteneriat cu Biserica etc. "Înfiinţarea primei ediţii regionale a "Ziarului Lumina" a avut consecinţe benefice printr-o reflectare mai atentă şi mai detaliată a evenimentelor religioase din cele patru eparhii componente ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Astfel numărul de abonamente în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a crescut cu 50%. Sperăm ca mărirea numărului de pagini ale "Ziarului Lumina" - Ediţia de Moldova, de la una la zece pagini, să constituie un argument în plus pentru a reflecta şi mai mult evenimentele de la nivel local. Dorim să venim în sprijinul cititorilor pentru ca ei să afle cât mai multe detalii din viaţa Bisericii", a declarat pr. Constantin Sturzu, consilier în cadrul Sectorului Cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Cotidianul "Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române oferă cititorilor săi, zi de zi, informaţii cu conţinut religios de actualitate din toate zonele ţării, prin cele patru ediţii regionale: Ediţia de Moldova, Ediţia de Transilvania, Ediţia de Oltenia şi Ediţia de Banat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu