Întâlnirea celor 60 de tineri atoreni a avut loc prin implicarea coordonatorilor şi membrilor din filialele ATOR Botoşani, Dorohoi, Iaşi şi Vorona, având sprijinul Mănăstirii Vorona şi al Primăriei Vorona. Joi, 3 februarie, tinerii au mers în pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani, unde s-au închinat moaştelor Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona şi au citit Acatistul Sfântului. Pelerinajul a continuat la peştera sihaştrilor, aflată în apropierea aşezării monahale. Ieri-dimineaţă participanţii s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de preoţi în Biserica "Naşterea Maicii Domnului" a Mănăstirii Vorona. În Aşezământul social "Sfântul Ierarh Nicolae" al parohiei Vorona-Centru s-a desfăşurat seminarul cu titlul "Adolescentul, la frontiera marilor transformări", coordonat de pr. prof. Silvestru Ţurcă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Dosoftei" din Suceava.
"Prin alegerile spre bine sau spre rău, un tânăr poate să fie frumos sau nu"
Seminarul a constat în lucru pe grupe, care au purtat nume de sfinţi, şi a avut patru secţiuni: "Definirea conceptului de adolescenţă", "Frumuseţile şi ameninţările adolescenţei", "Capcanele la care sunt supuşi tinerii" şi "Aşteptările adolescenţilor de la Biserică". "Pentru început am precizat faptul că tinerii sunt frumoşi nu atât prin nişte standarde fizice impuse de societate, ci mai ales prin zidirile pe care le facem. Prin alegerile spre bine sau spre rău, un tânăr poate să fie frumos sau nu. Am adus în atenţia celor prezenţi gândul că lucrurile frumoase pe care le pot face împreună şi bucuriile pe care şi le pot face unii altora sunt lucrurile importante care rămân la această vârstă. Într-o societate în care dorim să ieşim în evidenţă şi să fim stăpânii celorlalţi, cel mai greu şi cel mai frumos este să fii stăpân peste tine însuţi şi să faci bine alegerea între libertatea adevărată şi libertinaj. Oamenii cu adevărat liberi sunt cei care pot spune "nu" la tot ceea ce i-ar subjuga şi i-ar îndepărta de Hristos. Întâlnirea a fost sub semnul bucuriei şi a împreună-mergerii pe calea cea dreaptă. Cred că tinerii vor pleca de aici cu gândul şi cu dorinţa de a dărui celorlalţi lucruri frumoase pe care ei poate nu le au, pentru a le dobândi şi ei mai apoi, cum spunea Nicolae Steinhardt", ne-a relatat pr. prof. Silvestru Ţurcă.
Adolescenţii au fost entuziasmaţi şi au venit cu multă bucurie la Vorona. S-au legat prietenii strânse. Tinerii au împărtăşit pe parcusul acestor zile din experienţele lor. Părintele paroh Cristian Ştefan de la Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani, ne-a prezentat concluziile seminarului în care s-au implicat cei 60 de tineri. "Adolescenţa este o vârstă a schimbării, a luptei cu necunoscutul, a transformării. În această luptă, adolescentul are nevoie de călăuză, de modele, care să îl ajute să se formeze şi să poată alege mai târziu binele. Adolescenţa este o vârstă a vulnerabilităţii, iar adolescentul are nevoie de foarte multă înţelegere şi de încredere din partea celor care îl înconjoară. El ar trebui să aibă în jur modele care să fie aducătoare de valori pozitive. În transformarea adolescentului este important să existe o călăuză în care el să aibă încredere deplină. Atunci când simte încredere şi disponibilitate din partea celor care îl înconjoară, tânărul capătă curaj şi devine la rândul lui o sursă de încredere pentru ceilalţi", a spus pr. paroh Cristian Ştefan. Aseară tinerii au vizionat filmul rusesc "Aripa îngerului", iar astăzi, după ce vor participa la Sfânta Liturghie, se vor reuni pentru discuţiile de final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu