sâmbătă, 5 februarie 2011
Campanie de ajutorare a copiilor de la Valea Plopului
Parohia Lunca-Filipeni, Protopopiatul Bacău, a derulat în perioada 18-31 ianuarie 2011 campania de ajutorare a copiilor Asociaţiei Pro Vita "Sfântul Brâncoveanu" din localitatea Valea Plopului, jud. Prahova. Pentru a veni în sprijinul copiilor din Valea Plopului, elevi, cadre didactice, persoane fizice şi juridice s-au implicat în acţiunea umanitară "Samarineanul milostiv" şi au colectat produse alimentare. Activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu Colegiul Naţional Pedagogic "Ştefan cel Mare" Bacău, Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu" Bacău, Liceul de Artă "George Apostu" Bacău, Şcoala Generală "Alecu Russo" Bacău şi Şcoala "Emil Brăescu" Măgura din Bacău. Cerealele, alimentele neperisabile (făină, zahăr, ulei, orez, paste, conserve, dulciuri) şi hainele au fost transportate pe 3 februarie 2011 la Valea Plopului. "Contribuţia a fost realizată cu ajutorul enoriaşilor parohiei Lunca-Filipeni, dar şi al altor persoane. Au fost şi donaţii în bani, care au fost viraţi în contul asociaţiei sau direct la sediul acesteia. Valoarea donaţiilor se ridică, până în acest moment, la suma de 10.000 de lei. De remarcat este solidaritatea umană în aceste situaţii, un gest nobil şi generos pe care cu toţii l-am putea face mai des. Campania de ajutorare este de fapt o continuare a acţiunilor filantropice care au debutat în anul 2006", a declarat prof. de religie Mihaela Chirica de la Colegiul Naţional Pedagogic "Ştefan cel Mare" din Bacău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu