sâmbătă, 12 februarie 2011
Orele de religie de la Colegiul Tehnic de Comunicații se țin în noul paraclis
Paraclisul „Sfântul Nicolae“ din cadrul Colegiului Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu Karpen“ din Bacău a fost sfințit joi, 10 februarie, de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La acest eveniment au participat conducerea școlii, reprezentanți ai autorităților locale, ai Inspectoratului Școlar Județean Bacău, preoții din Bacău care au capele în liceele care predau și numeroși elevi. Lucrările la capela Colegiului Tehnic de Comunicații au început în urmă cu un an, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, fiind susținute în primul rând din donațiile corpului profesoral și ale elevilor. Un sprijin deosebit acestei lucrări binecuvântate a fost acordat de ing. Remus Emanoil Cazacu, directorul Colegiului Tehnic de Comunicații. Lăcașul de închinăciune este pictat, având catapeteasmă sculptată din lemn. Pictura de pe catapeteasmă a fost realizată la Mănăstirea Tisa-Silvestri din județul Bacău. „Sfințirea acestui paraclis este pentru noi o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Noi, ca și profesori, vom reuși să-L facem cunoscut mai ușor pe Dumnezeu elevilor din colegiul nostru. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit la amenajarea acestui sfânt lăcaș“, a declarat pr. Ioan Arsâne, prof. de religie la Colegiul Tehnic de Comunicații din Bacău. Programul liturgic al capelei va cuprinde o slujbă de paraclis și acatist în fiecare miercuri și joi din timpul săptămânii. De asemenea, va fi oficiată Sfânta Liturghie în timpul săptămânii când va fi sărbătoare. În plus, toate orele de religie se vor desfășura în Paraclisul „Sfântul Nicolae“.
În școlile din municipiul Bacău mai sunt paraclise la Colegiul „Henri Coandă“, Colegiul „Mihai Eminescu“, Școala „Mihail Sadoveanu“ și la Colegiul Economic „Ion Ghica“.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu