
Centrul social de urgenţă a început să fie construit în anul 2005, după
patru ani de demersuri pentru întocmirea documentaţiei. Din anul 2005
până în 2007 construcţia s-a făcut până la mansardă cu fonduri de la
parohiile Protopopiatului Roznov şi de la alţi donatori. Din anul 2007
s-a întocmit un proiect cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale, în parteneriat cu Protopopiatul Piatra Neamţ, care avea
acreditare pentru servicii sociale. "Proiectul trebuia depus în câteva
zile şi nu mai era timp pentru a solicita acreditare pentru
Protopopiatul Roznov. Cu sprijinul Protopopiatului Piatra Neamţ a fost
obţinută finanţarea de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale. Lucrările au durat până în anul 2010, când a fost sfinţit de
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Apoi,
timp de un an şi jumătate, centrul a fost dotat cu mobilier, astfel
încât a fost deschis pe 1 ianuarie 2012", a explicat pr. Vasile Ţoc,
protopop al Protopopiatului Roznov.
"Credincioşii simt o aplecare spre cei nevoiaşi"
Centrul social de urgenţe Roznov are patru nivele. La demisol
funcţionează bucătăria, sala de mese, depozitul de alimente şi sala
centralelor. La parter se află birourile, sala de consiliere şi cea de
conferinţe, iar la etajul 1 sunt şase camere cu paturi suprapuse. La
mansardă sunt alte şase camere cu 25 de paturi. "Aici vin persoane fără
locuinţă pentru a primi cazare şi masă, după ce se realizează o anchetă
socială de către doamna Petronela Ungureanu, asistent social în cadrul
Protopopiatului Roznov. Sunt persoane nevoiaşe fără adăpost cărora
Biserica le întinde o mână de ajutor, cu binecuvântarea Înalt
Preasfinţitului Teofan, având sprijinul Primăriei Roznov şi al
parohiilor din Protopopiatul Roznov. În acelaşi timp, credincioşii din
Roznov, prin generozitatea lor, sprijină acest centru pentru o bună
desfăşurare a activităţii. Preoţii din parohiile Protopopiatului Roznov
donează frecvent alimente. Credincioşii simt o aplecare spre cei
nevoiaşi şi defavorizaţi. De aceea ei donează alimente şi sume de bani
pentru asistaţii din centru. Avem o colaborare bună cu Primăria Roznov
şi Consiliul Local Roznov, care mai întâi au pus la dispoziţie gratuit
terenul pentru clădirea centrului. De asemenea, Primăria Roznov ne
sprijină cu diferite sume de bani pentru achitarea facturilor la
utilităţi, fără de care activitatea centrului ar avea de suferit", a
afirmat pr. protopop Vasile Ţoc.
Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii şi asistenţei sociale, dar
şi a Protopopiatului Roznov, cancelaria protopopiatului va fi mutată în
acest centru. "Asistenţa socială pentru cei care beneficiază de servicii
sociale va fi mult mai susţinută. Cancelaria Protopopiatului Roznov va
avea un spaţiu mai bine organizat. Astfel, atât centrul social, cât şi
protopopiatul au de câştigat", a spus pr. protopop Vasile Ţoc.
"Sunt mulţumit de condiţiile de aici"
Persoanele nevoiaşe şi fără adăpost din zona Roznov - Piatra Neamţ au
solicitat ajutorul centrului mai ales în perioada iernii. În prezent,
numărul celor care sunt cazaţi este mai mic. Oamenii caută să se
gospodărescă, se ocupă de întreţinerea clădirii, având la dispoziţie
bucătăria pentru prepararea hranei. Vasile Micu, pensionar, stă de la
sfârşitul lunii mai în centrul social al Protopopiatului Roznov,
întrucât nu deţine o locuinţă. A stat pe la câţiva cunoscuţi, după care a
ajuns la acest aşezământ de ocrotire socială. "Sunt mulţumit de
condiţiile de aici. Am în cameră o icoană şi în fiecare dimineaţă şi
seară spun toate rugăciunile pe care le ştiu. În prezent mă ocup de
bucătărie, asigur curăţenia sau ajut la ce este nevoie", a afirmat
Vasile Micu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu