marți, 12 iunie 2012

Resfinţirea bisericii parohiei Păltinoasa 1

Credincioşii din parohia Păltinoasa 1, Protopopiatul Suceava 2, dar şi din alte zone ale judeţului Suceava au participat în Duminica Tuturor Sfinţilor la resfinţirea Bisericii "Sfântul Nicolae". Sfântul lăcaş a fost supus în ultimii ani unui proces de reabilitare şi înfrumuseţare.

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 10 iunie, slujba resfinţirii Bisericii "Sfântul Nicolae" din localitatea Păltinoasa, judeţul Suceava. De dimineaţă, Înalt Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de copiii şi credincioşii parohiei, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, dar şi de preoţii slujitori. Aşa cum este tradiţia în zonă, ierarhul locului a fost primit în sunetul buciumelor, primind flori de la micii enoriaşi. Slujba de resfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Pimen pe un podium special amenajat. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat spre finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Duminicii Tuturor Sfinţilor. "Prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh este rânduită de Sfinţii Părinţi pentru a ne învăţa, a ne aduce aminte că viaţa de sfinţenie este roadă a harului Sfântului Duh. În afară de nevoinţele noastre duhovniceşti este nevoie şi de harul Sfântului Duh şi al lui Dumnezeu. Sfinţii s-au nevoit fiecare în felul lor. Unii au fost prooroci, alţii patriarhi, alţii ierarhi, preoţi sau simpli credincioşi. Îi cinstim pe toţi în această zi ca să arătăm că toţi s-au nevoit, mărturisind pe Dumnezeu, Unul în fiinţă, întreit în Persoană. Mărturisirea lor a fost pe exemplul vieţii lor. Mărturisirea lor s-a făcut prin multă nevoinţă, cu preţul vieţii lor, prin mucenicie", a spus IPS Pimen. 

Lucrări de reabilitare cu sprijinul enoriaşilor "gospodari şi harnici"

Părintele paroh Florin Aldea a primit rangul de iconom stavrofor, exprimându-şi marea bucurie de a asista "la resfinţirea lăcaşului de închinăciune din parohia Păltinoasa 1, după o serie de lucrări şi reparaţii capitale". "Am avut marea bucurie de a-l avea în mijlocul nostru pe IPS Pimen. În parohia noastră locuiesc oameni gospodari şi harnici care au susţinut din punct de vedere material şi prin munca lor lucrările realizate la biserica parohială", a remarcat pr. paroh Florin Aldea.
Credincioşii parohiei şi fiii satului au fost prezenţi în număr mare la resfinţirea sfântului lăcaş, rugându-se la acest "moment însemnat". "În parohia noastră, astăzi (n.r. duminică) a avut loc un mare eveniment prilejuit de resfinţirea bisericii. Pentru comunitatea noastră acest moment este însemnat, bucuria fiind mare întrucât cu toţii am avut un aport mare pentru a ajunge la acest eveniment", a declarat Gheorghe Ioniţă.
"Mă bucur pentru că am participat la această sărbătoare a satului Păltinoasa. M-am născut şi am crescut în această parohie păstorită de vrednicul preot Florin Aldea", a spus prof. Miroş Liliana de la Colegiul Silvic "Bucovina" din Câmpulung Moldovenesc.

Niciun comentariu: