
Şcoala cu clasele I-VIII Joldeşti din judeţul Botoşani a găzduit aseară o
manifestare culturală dedicată împlinirii a 123 de ani la trecerea la
cele veşnice a poetului Mihai Eminescu. Şcoala Joldeşti este de fapt
conacul în care a locuit pentru o perioadă Vasile şi Raluca Iuraşcu,
părinţii lui Eminescu. La şezătoarea literară au participat numeroşi
scriitori, care au venit la Botoşani pentru a participa la manifestările
dedicate marelui poet. "Poeţii şi scriitori participanţi au prezentat
din creaţia lor, iar domnul Gheorghe Toma, fiu al satului Joldeşti,
stabilit la Suceava, a prezentat câteva lucruri inedite legate de
familia Iuraşcu şi despre Eminescu. Aceste noutăţi au fost receptate de
copiii, localnicii şi invitaţii prezenţi la eveniment. Activitatea a
fost completată cu un recital de melodii pe versuri de Eminescu,
interpretate de membrii Cenaclului "Hyperion". Membrii grupului
folcloric bărbătesc "Arcaşii" al Căminului cultural Vorona au
interpretat un buchet de melodii populare din zona Botoşanilor. A fost o
manifestare plăcută şi impresionantă, întrucât s-a organizat în fosta
locuinţă a familiei Iuraşcu", a relatat Aurel Ştefan, primarul comunei
Vorona.
Tabără de creaţie pentru elevi, la Joldeşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu