luni, 2 aprilie 2012
Binecuvântare arhierească în parohia Cotârgaşi - Broşteni
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia Cotârgaşi - Broşteni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Slujirea Înalt Preasfinţiei Sale în această parohie este o tradiţie de mai mulţi ani în perioada Postului Mare. IPS Pimen a fost întâmpinat de enoriaşi şi de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale. "Pornind de la Evanghelia din Duminica a V-a din Post, Înalt Preasfinţitul Pimen a accentuat că ne putem apropia de Dumnezeu prin despătimire şi prin virtuţi: "Omul se poate apropia de Dumnezeu prin asceză. Sfânta Maria Egipteanca, după viaţa păcătoasă pe care a trăit-o, s-a căit şi a fost primită de Dumnezeu". La slujbă au participat foarte mulţi credincioşi, biserica parohială fiind plină. IPS Pimen a oficiat în casa parohială slujba Aghezmei mici şi a citit o rugăciune de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra comunităţii din Cotârgaşi", a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu