sâmbătă, 21 aprilie 2012
Sfântul Apostol Toma, serbat în două biserici ieşene
Biserica "Sfântul Apostol Toma" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun
îşi serbează mâine hramul. Credincioşii sunt aşteptaţi în această seară
la slujba Vecerniei unită cu Litia, care va fi oficiată de un sobor de
preoţi. Mâine dimineaţă, de la ora 9:00 va fi săvârşită Sfânta
Liturghie. Biserica "Sfântul Apostol Toma" se află în construcţie,
proiectul pentru pictură fiind în lucru. "Cu ajutorul lui Dumnezeu, în
toamnă poate reuşim să începem pictura sfântului lăcaş. În prezent, avem
de executat fresca neagră în biserică. În paralel, mai sunt şi alte
lucrări de executat în afara sfântului lăcaş. S-a început ridicarea unui
pangar în apropierea bisericii. Mulţumim celor care s-au implicat în
desfăşurarea lucrărilor", a declarat pr. paroh Toma Gradinaciuc,
protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Tot mâine îşi serbează hramul
Biserica Toma Cozma din Iaşi. Manifestările dedicate sărbătorii au
început ieri prin deschiderea Târgului Ecoagris. În această seară se va
oficia, de la ora 18:00, Vecernia unită cu Litia, iar mâine dimineaţă,
Sfânta Liturghie. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu