joi, 19 aprilie 2012
Pelerinaj cu moaştele Sfântului Spiridon, la Suceava
La Biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfântul Ierarh Nicolae" a Spitalului Judeţean din Suceava va fi adusă astăzi, din Grecia, racla ce adăposteşte o parte din moaştele Sfântului Ierarh Spiridon. Sfintele moaşte vor ajunge la Suceava din Arhiepiscopia Atenei cu binecuvântarea Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, şi a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. "Racla cu sfintele moaşte va ajunge la biserica noastră astăzi la ora 16:00 şi va rămâne spre închinare până pe 24 aprilie. Credincioşii care au evlavie la Sfântul Spiridon se pot închina la sfintele moaşte în fiecare zi de la ora 6:00 până la ora 22:00. Mâine, după Sfânta Liturghie, va avea loc o procesiune cu sfintele moaşte în curtea spitalului. Tot mâine, de la ora 15:00, se va săvârşi Taina Sfântului Maslu", pr. Constantin Diaconaşu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu