marți, 3 aprilie 2012
„Şcoala iubirii creştine versus şcoala violenţei“, la Săvineşti
Parohia "Sfinţii Voievozi" - Săvineşti 1, Protopopiatul Roznov, a organizat ieri dezbaterea cu tema "Şcoala iubirii creştine versus şcoala violenţei". La această întrunire au participat cadre didactice care predau la şcoala din localitate, precum şi reprezentanţi ai Primăriei Săvineşti. Discuţiile s-au axat pe măsurile care trebuie întreprinse în comun de şcoală, biserică şi primărie, astfel încât copiii să poată fi crescuţi într-un mediu adecvat. "Am identificat de câte feluri este violenţa, tipuri de violenţă, căutând să facem un front comun pentru a creşte copiii comunei Săvineşti într-un mediu propice dezvoltării lor spirituale. Am urmărit ca în cadrul întâlnirii să dezvoltăm cooperarea frumoasă între cadrele didactice, primărie şi biserica din comunitatea noastră", a declarat pr. paroh Petru Munteanu. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu