La Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi oficiată astăzi, de la ora 18:00, o slujbă de Te Deum cu prilejul debutului celei de-a XVI-a ediţii a Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe. Momentul religios va fi urmat de festivitatea de deschidere a olimpiadei, care va avea loc în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi. Mâine dimineaţă, de la ora 7:30, concurenţii din toată ţara vor asista la Sfânta Liturghie care va fi oficiată în Paraclisul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi. Desfăşurarea propriu-zisă a concursului va avea loc mâine, 19 aprilie, între orele 9:00-13:00. De la ora 14:30, tinerii seminarişti vor merge într-un pelerinaj la mănăstirile Cetăţuia, Galata şi Hadâmbu. Vineri, 20 aprilie, de la ora 8:00, în paraclisul seminarului ieşean se va săvârşi Sfânta Liturghie. Rezultatele concursului vor fi afişate începând cu ora 11:00, iar până la ora 12:00 se vor putea depune eventualele contestaţii. De la ora 13:00, concurenţii vor face turul oraşului Iaşi pentru a vizita câteva dintre cele mai reprezentative lăcaşuri de cult şi obiective turistice. În seara zilei de vineri (ora 20:30) se vor afişa rezultatele finale.
Premierea concurenţilor, în prezenţa Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei
În Sala "Dr. Iustin Moisescu", va avea loc sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 9:30, festivitatea de premiere, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Olimpiada Naţională de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe este organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Partenerii ediţiei din acest an de la Iaşi sunt: Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Iaşi, SC Antibiotice SA Iaşi, Editura "Sfântul Mina" din Iaşi, Centrul cultural-misionar Doxologia al Arhiepiscopiei Iaşilor, Protopopiatul Iaşi 1, Protopopiatul Iaşi 2, Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, "Ziarul Lumina", Radio TRINITAS, TVR Iaşi şi Portalul Doxologia.
"Alegerea Iaşului ca locaţie pentru desfăşurarea Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe nu este întâmplătoare. În ultimii ani, elevii ieşeni au luat numeroase premii la această olimpiadă şi de aceea consider că este o alegere firească", a declarat pr. prof. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
La competiţie vor participa 110 elevi (clasele IX-XII) de la 36 de seminarii şi şcoli teologice din 26 de judeţe. Concurenţii vor susţine probe la disciplinele: Dogmatică şi Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Studiul biblic al Noului Testament şi Studiul biblic al Vechiului Testament. Pentru fiecare an de studiu este câte o disciplină la care se va susţine probă de concurs în cadrul olimpiadei.
Preşedintele comisiei centrale de organizare şi evaluare este conf. univ. dr. Vasile Timiş, de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, iar preşedintele executiv al comisiei este prof. Cătălin Pâslaru, inspector şcolar general pentru religie în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Preşedintele de onoare al întregii competiţii este IPS Părinte Mitropolit Teofan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu