Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion se află de două zile în oraşul Moineşti. Încă de sâmbătă seara, când sfintele moaşte au fost depuse în acest sfânt lăcaş, bolnavii internaţi în Spitalul Municipal din Moineşti şi mulţime de credincioşi au participat la programul liturgic dedicat acestei procesiuni şi s-au închinat Sfinţilor Epictet şi Astion. Mâine, de sărbătoarea Sfântului Pantelimon, care este ocrotitorul lăcaşului de închinăciune al Spitalului Municipal din Moineşti, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de PS Visarion. Aseară a fost oficiată slujba Vecerniei, iar astăzi va fi săvârşită Sfânta Liturghie şi Sfântul Maslu, urmând ca la ora 17:00 să se slujească slujba Vecerniei unită cu Litia. Mâine, în ziua hramului, va avea loc Sfânta Liturghie. "Putem vorbi deja de o tradiţie, ca de ziua Sfântului Pantelimon să fie aduse moaştele unor sfinţi mucenici. Acum doi ani a fost adusă o părticică din moaştele Sfântului Pantelimon, iar anul trecut a ajuns la noi o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Lucrul acesta a fost şi este posibil datorită zelului misionar al părintelui Gheorghe Turcu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Moineşti, dar şi al domnului director Adrian Cotârleţ", a declarat pr. Costel Mareş, protoiereul Protopopiatului Moineşti.
Activitate misionară pentru bolnavi
Tradiţia organizării pelerinajelor cu sfinte moaşte la biserica spitalului din Moineşti este primită cu bucurie atât de angajaţii unităţii spitaliceşti, cât şi de pacienţii internaţi aici. La primirea sfintelor moaşte au participat numeroşi credincioşi care şi-au pus încrederea în puterea de vindecare a sfinţilor care mijlocesc înaintea Preasfintei Treimi. "Prin intermediul rugăciunii către sfinţi şi aducerea sfintelor moaşte durerea celor bolnavi este alinată. Toată această manifestare este privită cu mult entuziasm, dar şi cu multă încredere în puterea de vindecare", a mai adăugat pr. protopop Costel Mareş. Piatra de temelie a Bisericii "Sf. Pantelimon" din incinta Spitalului Municipal din Moineşti s-a pus în anul 2007, iar sfinţirea a avut loc în urmă cu doi ani. De când a fost numit misionar de caritate, pr. Gheorghe Turcu desfăşoară o bogată activitate pentru ajutorarea bolnavilor, fiind mereu prezent în mijlocul lor. Acest lucru este relatat adesea de credincioşii care au fost pentru o perioadă internaţi în Spitalul Municipal din Moineşti. "Unii oameni au mărturisit faptul că deşi rudele lor nu i-au vizitat din binecuvântate pricini, părintele Gheorghe Turcu a fost de multe ori alături de suferinţa sufletească şi trupească a pacienţilor", a mai adăugat pr. Costel Mareş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu