Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit ieri Centrul de noapte pentru oamenii străzii al parohiei "Sf. Vineri" din Suceava
Primul Centru de noapte pentru oamenii străzii funcţionează de ieri la Suceava, în parohia "Sf. Vineri", care aparţine de Protopopiatul Suceava 2. Inaugurarea Centrului a fost precedată de slujba de sfinţire oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, înconjurat de un sobor de preoţi. Aşezământul social a fost amenajat şi dotat cu cele necesare prin grija parohiei "Sf. Vineri", cu sprijinul Asociaţiei "Lumină Lină", Primăriei municipiului Suceava şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cei 50 de suceveni care vor beneficia de cazare şi masă gratuită vor fi selectaţi de personalul calificat. Centrul de noapte pentru oamenii străzii era o necesitate în oraşul ocrotit de Sf. Ioan cel Nou de la Suceava întrucât iarna trecută au fost numeroase solicitări din partea persoanelor fără adăpost. Contribuţia Primăriei Suceava a fost de 1,7 miliarde de lei vechi. Municipalitatea va aloca fonduri pentru construirea a încă două centre de noapte, la Biserica "Sf. Andrei" din Burdujeni şi la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Suceava.
Parteneriat între Biserică şi Primărie
În cuvântul pe care IPS Pimen l-a rostit celor prezenţi, Înalt Preasfinţia Sa a explicat de ce Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu poate finanţa construirea de noi centre de asistenţă socială, aceasta având în grijă şi alte aşezăminte, care necesită cheltuieli de întreţinere. În continuare, pr. Minu Mititelu, protoiereul Protopopiatului Suceava 2 şi parohul de la "Sf. Vineri", a mulţumit tuturor celor care au contribuit la amenajarea Centrului, dar şi Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor pentru "sprijinul acordat în realizarea proiectului". De asemenea, părintele protopop a apreciat faptul că proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Suceava, care va susţine cheltuielile. "Centrul de noapte pentru oamenii străzii a fost amenajat în ultimii doi ani. Am fost susţinuţi de mai mulţi oameni care nu au ezitat să ne dea o mână de ajutor", a spus pr. protopop. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a felicitat realizarea proiectului, mai ales că între Primăria Suceava şi parohia "Sf. Vineri" există un parteneriat de şase ani, prin faptul că municipalitatea suceveană susţine activitatea Centrului de zi pentru copii al parohiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu