vineri, 23 aprilie 2010
Sceneta „Fiul risipitor“, jucată de copiii Centrului de zi „Sf. Marina“
Copiii de la Centrul de zi "Sf. Marina" din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei l-au vizitat ieri la Reşedinţa mitropolitană pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Şcolarii de la Centrul de zi "Sf. Marina" au pus în scenă întoarcerea fiului risipitor (Ev. Luca 15, 11-32). Timp de două luni, cei 25 de copii au făcut repetiţii. "După ce în perioada Paştilor copiii au făcut diverse activităţi recreative, ne-am gândit ca anul acesta să facem ceva mai deosebit. Astfel ne-a venit ideea să jucăm o scenetă tocmai pentru că au fost sfintele sărbători de Paşti şi pentru că în urma unei munci de două luni de zile sceneta a ieşit destul de bine. Iată că Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a împărtăşit cu noi această bucurie, rodul muncii noastre", a spus Roxana Ungureanu, coordonatorul Centrului de zi "Sf. Marina". În realizarea scenetei s-a implicat întreaga echipă a Centrului. "Copiii care se află de mai mulţi ani sub coordonarea noastră au mai jucat astfel de scenete. Cu toţii s-au implicat, s-au dăruit, iar pentru faptul că au muncit foarte mult au ajuns să pună în scenă această frumoasă pildă din Evanghelie", a mai adăugat Roxana Ungureanu. La final, şcolarii au primit dulciuri şi cărţi de rugăciuni din partea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, după care au mers să se închine în Paraclisul "Tuturor Sfinţilor" aflat în Reşedinţa mitropolitană.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu