marți, 20 aprilie 2010
Biserica parohiei Dumbrava are pictură nouă
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică, 18 aprilie 2010, pictura Bisericii cu hramurile "Sf. Treime" şi "Sf. Cuv. Parascheva" din parohia Dumbrava, Protopopiatul Fălticeni. Înalt Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a accentuat rolul mamei în familie şi în societate. De asemenea a fost susţinută o alocuţiune de pr. Constantin Patrolea, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni, care a mulţumit tuturor celor care susţin şi au susţinut lucrarea pastoral-misionară de la parohia Dumbrava. Pr. paroh a primit din partea Înalt Preasfinţitului Părinte Pimen rangul de iconom stravofor. La final a avut loc o agapă frăţească. Biserica "Sf. Treime" a parohiei Dumbrava, fostă filie a parohiei Cornu Luncii, a fost ridicată înainte de 1990. În ultimii ani a suportat mai multe lucrări de renovare pentru pregătirea picturii. S-au folosit materiale de ultimă generaţie. Fondurile au provenit de la cele 100 de familii ale parohiei. Clopotniţa este la ultimul nivel, are centura turnată sus şi urmează să fie acoperită. În aceeaşi incintă s-a construit şi o casă parohială dotată cu toate utilităţile. "Credincioşii au primit cu bucurie finalizarea picturii de la biserică şi sfinţirea ei. Cei care au venit din alte părţi au rămas uimiţi pentru că am reuşit să ajungem cu lucrările până aici, într-un sat aşa de mic. Bucuria noastră, a tuturor, este foarte mare", a spus pr. paroh Bogdan Ivănuş.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu