Mai multe parohii din municipiul Iaşi, care aparţin de Protopopiatul Iaşi 1, au organizat în perioada Postului Mare acţiuni de binefacere în spitalele şi centrele de îngrijire a bolnavilor, copiilor sau bătrânilor. De asemenea, preoţii şi credincioşii din parohiile Protoieriei au oferit după posibilităţi pachete cu alimente copiilor, bătrânilor şi familiilor sărace în urma colectelor din sfintele biserici. "În această perioadă, activitatea filantropică s-a intensificat, astfel încât fiecare preot a fost mai aproape de cel în suferinţă, de cel care are nevoie de ajutor. Preoţii din parohii şi-au îndreptat atenţia mai ales asupra familiilor cu copii mulţi, asupra bătrânilor, bolnavilor şi celor singuri. Atât părinţii din mediul urban, cât şi cei din mediul rural au avut şi vor avea în perioada următoare activitate filantropică în parohii", a precizat pr. Constantin Andrei, protoiereu al Protopopiatului Iaşi 1.
În cadrul Proiectului "Bătrâneţe fericită" desfăşurat de Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Iaşi 2, persoanele vârstnice au primit ieri pachete cu alimente şi îmbrăcăminte. Tot ieri s-a derulat acţiunea "Un dar pentru masa de Sfintele Paşti" pentru 20 de familii, care au primit alimente şi produse specifice sărbătorilor de Paşti. "În zilele de Paşti 50 de familii asistate de Biroul Protopopiatului Iaşi 2 vor primi alimente. În jur de 80 de familii vor beneficia de hrană în această perioadă, prin intermediul Protopopiatului Iaşi 2", ne-a declarat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protoieriei Iaşi 2.
Acţiunile social-filantropice la parohiile din Protopopiatul Paşcani se desfăşoară mai ales în această săptămână. Preoţii din parohiile mai mari, prin intermediul Consiliului parohial şi Comitetului parohial, au iniţiat diferite colecte pentru a-i bucura mai ales pe cei care sunt în dificultăţi, bătrâni, săraci sau aflaţi în grea suferinţă. "Protopopiatul Paşcani va împărţi cu prilejul sărbătorilor de Paşti 150 de pachete cu alimente familiilor sărace de pe raza municipiului Paşcani", a declarat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protoieriei Paşcani.
Filiala Hârlău a Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a distribuit în Postul Mare 50 de pachete cu alimente şi produse de uz casnic vârstnicilor aflaţi în baza de date. "Parohia "Sf. Dumitru" va distribui 20 de pachete cu produse specifice perioadei pascale, iar parohiile Deleni 1 şi Deleni 2 vor organiza mese pentru copiii internaţi în Preventoriul TBC pentru Copii Deleni al Spitalului Orăşenesc Hârlău. În fiecare parohie preoţii au făcut în Postul Mare vizite patorale şi misionare la casele vârstinicilor pentru a le oferi asistenţă religioasă", ne-a spus pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău.
7.000 de pâini pentru săracii din Darabani
În această săptămână, preoţii din Protopopiatul Botoşani împreună cu credincioşii au făcut donaţii constând în alimente pentru familiile cu mulţi copii şi persoanele singure din parohii. În zilele de Paşti vor fi vizitate persoanele instituţionalizate (copiii din centrele de plasament "Elena Doamna" şi Truşeşti, bolnavii din unitatea medico-socială Suliţa şi de la Spitalul TBC Guranda). "Oamenii vor primi alimente tradiţionale. Credincioşii din parohia Eternitatea au donat ciorapi pentru toţi bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani, sprijinind pe întreaga perioadă a anului cantina acestui spital", a afirmat Dorina Raţă, asistent social în cadrul Protopopiatului Botoşani.
Familiile nevoiaşe cu copii mulţi din Protopopiatul Dorohoi au fost ajutate în această perioadă de preoţii acestei protoierii. "Am oferit la două familii câte 500 de lei pentru cumpărarea unor tratamente costisitoare. În această săptămână am pregătit, în cadrul Programului "Bucuria Învierii", pachete cu alimente pentru 70 de familii sărace", ne-a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.
Parohiile din Protopopiatul Darabani au organizat colecte constând în alimente, medicamente şi îmbrăcăminte pentru familiile sărace şi cu mulţi copii. "Din jerfa adusă de credincioşi la biserică pentru cei adormiţi s-au împărţit celor săraci. Bătrânii au fost spovediţi şi împărtăşiţi şi au primit cărţi de rugăciuni, ziare şi reviste religioase. Protopopiatul Darabani a donat celor săraci 7.000 de pâini în valoare de 5.468 de lei", a precizat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protoieriei Darabani.
În parohiile din Protopopiatul Săveni s-a intensificat programul liturgic în Postul Mare. Preoţii au răspuns solicitărilor venite din partea bătrânilor sau persoanelor bolnave şi i-au împărtăşit la domiciliu. În parohiile din localităţile Podriga, Adăşeni şi Săveni preoţii au acordat asistenţă religioasă persoanelor aflate în instituţiile de ocrotire ale statului. De asemenea, parohiile au semnat un protocol de colaborare cu şcolile şi grădiniţele astfel încât un număr cât mai mare de copii să fie spovediţi şi împărtăşiţi.
Mese calde pentru bătrânii de la Azilul Ceahlău
Cu prilejul sărbătorilor pascale, preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ îşi vor îndrepta atenţia către persoanele aflate în nevoi din parohii sau cele din centrele sociale şi de ocrotire a persoanelor defavorizate. "Către toţi aceştia, precum şi către asistaţii cantinelor sociale de la parohiile "Sf. Trei Ierarhi" şi Mărăţei 1, dar şi cei de la Căminul Oşlobeni, grija noastră se îndreaptă pentru a le oferi bucate tradiţionale de Paşti şi daruri care vor consta în alimente", a menţionat pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ.
Copiii din familiile nevoiaşe ale parohiilor sau centrelor de plasament de pe raza Protoieriei Târgu Neamţ vor primi hrană adusă de enoriaşi sau cumpărată de către preoţii parohi. "De Sfintele Paşti, în atenţia preoţilor vor fi familiile nevoiaşe şi bătrânii lipsiţi de sprijin şi ajutor material sau lipsiţi de prezenţa şi afecţiunea celor dragi", ne-a informat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ.
Preoţii din Protopopiatul Roznov au iniţiat mai multe colecte de alimente în Postul Mare. De asemenea, la cantina Protoieriei a fost continuat programul de acordare a unei mese calde pe zi pentru cele 50 de persoane din cadrul Proiectului Centrului social de urgenţă. După cum ne-a relatat pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov, preoţii au colectat mai ales făină şi ouă pentru cei nevoiaşi.
Preoţii din Protopopiatul Ceahlău s-au implicat în această perioadă în sprijinirea familiilor defavorizate şi a bătrânilor din parohii. "O atenţie deosebită s-a acordat bătrânilor de la Azilul Ceahlău, unde au fost programate ajutoare şi mese calde de la credincioşii din parohii. În acelaşi timp, bătrânii de la azil au primit bani pentru procurarea alimentelor necesare administrării hranei din fiecare zi", ne-a relatat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu