joi, 29 aprilie 2010
Şedinţe administrative în Protopopiatul Vaslui
La sediul Protopopiatului Vaslui a avut loc luni, 26 aprilie 2010, şedinţa administrativă semestrială cu cântăreţii din cadrul Protopopiatului. S-a prezentat referatul cu tema ,,Drepturile şi obligaţiile cântăreţilor bisericeşti conform Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române", susţinut de către pr. Cătălin Ungureanu, secretarul Protopopiatului Vaslui, oferindu-se detalii despre istoria, originea, treptele, numărul şi durata existenţei clerului inferior. Pe 27 aprilie a avut loc întrunirea lunară cu preoţii din Protopopiatul Vaslui. Referatul cu tema "Elemente în organizarea hramurilor la nivel de parohie din mediul rural, urban şi la mănăstiri" a fost prezentat tot de către pr. secretar Cătălin Ungureanu. "După lectura referatului s-a abordat partea practică a temei prin propuneri concrete privind organizarea hramurilor prin colaborarea dintre preoţii învecinaţi, prin implicarea efectivă a preoţilor, a consiliilor parohiale şi a comitetelor parohiale. Am lansat invitaţia ca preoţii şi credincioşii din parohiile aflate în jurul mănăstirilor să participe la hramurile acestora ca o metodă de îmbunătăţire a vieţii spirituale a credincioşilor", a spus pr. Vasile Pârcălabu, protoiereul Protopopiatului Vaslui. La conferinţa de marţea trecută au fost prezentaţi şi noii preoţi ai Protopopiatului Vaslui: pr. Adrian Buimac de la parohia Costeşti II şi Sorin Vână de la parohia Tăcuta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu