miercuri, 28 aprilie 2010
Jurizarea lucrărilor din „Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre“
La Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Iaşi va avea loc mâine, începând cu ora 13:30, jurizarea lucrărilor înscrise în Concursul naţional de creaţie plastică şi abilităţi practico-aplicative "Sărbătoarea Învierii, lumina sufletelor noastre". Concursul, iniţiat de Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu", s-a desfăşurat în perioada februarie-aprilie 2010 în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Casa Corpului Didactic Iaşi şi Palatul Copiilor Iaşi. Competiţia a avut trei secţiuni: Creaţie plastică clasică - Pictură, Desen (acuarelă, guaşe, creion, ceracolor), Creaţie tehnologică/ abilităţi practice: colaje simple sau mixte (orice tehnică), felicitări, mici decoraţiuni şi Creaţie tehnico-informatică: desen, grafică pe calculator. "Scopul concursului a fost acela de a ne apropia de tineri şi copii, de a-i învăţa cât mai multe despre sărbătoarea Învierii, despre obiceiurile şi tradiţiile legate de marile sărbători creştine. De asemenea, foarte important a fost şi mesajul de a păstra şi de a transmite bogăţia tradiţiilor, obiceiurilor româneşti din perioada pascală", a declarat prof. de Religie Adriana Năstase.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu