luni, 12 aprilie 2010
Preot paroh pentru comunitatea din Boldeşti
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii în parohia Boldeşti, Protopopiatul Paşcani. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a hirotonit şi instalat ca paroh pe tânărul Eugen Arpad Kui. La această sărbătoare a participat şi pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, care a rostit la finalul slujbei cuvântul de învăţătură. La rândul său, PS Calinic Botoşăneanul a adresat un cuvânt de apreciere şi de încurajare la adresa noului paroh. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Aghezmei mici. Parohia Boldeşti a fost filie a parohiei Hărmăneştii Vechi. După 1990, cele 80 de familii au aşteptat ca în satul lor să fie numit un preot care să slujească în fiecare duminică şi sărbătoare. "A fost o atmosferă luminată de lumina Învierii şi de bucuria credincioşilor care au asistat pentru prima dată la o slujbă arhierească. Oamenii s-au bucurat pentru faptul că primul preot paroh de la Boldeşti a fost hirotonit şi instalat în prezenţa lor", a declarat pr. protopop Pavel Postolachi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu