Osteneala oamenilor a fost încununată de slujba de sfinţire oficiată, în urmă cu două zile, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sătenii din Pancu i-au aşteptat cu ospitalitate pe numeroşii credincioşi care au venit la această sărbătoare, aşezând pe mesele din faţa ogrăzilor flori, pâine, vin şi sare. Pe garduri oamenii au pus covoare tradiţionale şi au urat bun venit musafirilor. Deşi vremea a fost rece dimineaţă, spre prânz razele soarelui s-au revărsat peste chipurile luminate ale celor prezenţi, care s-au bucurat adăpându-se din rugăciunile slujbei de sfinţire şi Sfintei Liturghii. Răspunsurile la strană au fost date de membrii corului Bisericii "Sf. Ap. Petru şi Pavel" - Bărboi din Iaşi, dirijat de Mirabela Iuşcă. După Sfânta Evanghelie, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţiile pericopei evanghelice.
La finalul slujbei, pr. Lucian Leonte a citit hrisovul de sfinţire a Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena", iar pr. Silviu Petrovici, care a suplinit filia Pancu timp de aproape zece ani, a susţinut o alocuţiune în care a amintit cele mai importante momente ale zidirii sfântului lăcaş târnosit. Părintele Ciprian Munteanu - în prezent păstoreşte credincioşii români din parohia Alcamo, protopopiatul Sicilia-Calabria, din Italia -, cel care a şi continuat, în perioada 2008-2009, lucrările la biserică (completarea mobilierului bisericesc, achiziţionarea cărţilor de cult, împrejmuirea cu gard şi montarea porţilor), a mulţumit Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Române Ortodoxe a Italiei, pentru că i-a dat binecuvântare să participe la evenimentul petrecut acum două zile. "Aici, în această biserică, am văzut pentru prima dată ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Aici am slujit pentru prima dată, fiind alături de credincioşi atât în zilele de bucurie, cât şi în cele de tristeţe", a spus pr. Ciprian Munteanu. A urmat cuvântul părintelui paroh Simeon Relu Enache, care, deşi păstoreşte la Pancu doar de câteva luni, a realizat mai multe lucrări la Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena": amenajarea drumului de acces către sfântul lăcaş, înlocuirea geamurilor, izolarea şi zugrăvirea, continuarea picturii, construirea lumânărarului, efectuarea de reparaţie şi finisaje. "Finalizarea acestui sfânt lăcaş este lucrarea harului lui Dumnezeu, pe care l-am primit şi eu, prin Taina Hirotoniei, pe 12 martie 2010. În această zi de 12 martie se sărbătoresc Sfinţii Teofan Mărturisitorul, Grigorie Dialogul şi Simeon Noul Teolog", a amintit pr. Simeon Relu Enache, care, "în semn de comuniune cu sfinţii", a oferit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan icoana cu cei trei sfinţi pomeniţi de Biserica Ortodoxă pe 12 martie.
"Când oamenii caută biserica veselesc zidurile şi sfinţii zugrăviţi"
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit tuturor celor care au ajutat la ridicarea bisericii parohiale din Pancu, exprimându-şi nădejdea că pr. paroh Simeon Relu Enache va lucra în continuare la "datoria pe care o are, în misiunea pe care a primit-o, în binecuvântarea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu de a fi păstor de suflete". "Nădăjduiesc că enoriaşii din această parohie vor simţi această biserică ca pe casa lor. Nădăjduiesc că veţi participa duminică de duminică la Sfânta Liturghie pentru că doar astfel Biserica îşi împlineşte rostul. Când oamenii caută biserica veselesc zidurile şi sfinţii zugrăviţi. Îl rog pe Dumnezeu să vă binecuvinteze cu harul, cu iertarea şi cu iubirea Sa. Să vă dăruiască legătură statornică cu Biserica, familie binecuvântată şi răbdare în ispite", a spus IPS Teofan. La final a avut loc o slujbă de Parastas pentru ctitorii trecuţi la Domnul.
După 2004 s-a amenajat drumul de acces spre Pancu
Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" a fost ridicată între anii 1998-2007, prin extinderea unei mai vechi capele mortuare. Piatra de temelie a fost pusă de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Pictura a fost realizată de o echipă de pictori compusă din: pr. Marian Petrovici, Vasile Tofan şi Iuliana Franţescu. De-a lungul timpului, lucrările au fost supravegheate de PS Calinic Botoşăneanul şi de pr. protopop Lucian Leonte. Prin grija domnului Aurel Ştefan, primarul comunei Vorona, după anul 2004 a fost amenajat drumul de acces spre satul Pancu, acesta fiind aproape impracticabil la acea vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu