Simpozionul Naţional "Monumentul - Tradiţie şi Viitor", ediţia a XII-a, este organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPCN), Complexul Muzeal Naţional "Moldova" - Muzeul de Istorie a Moldovei - Muzeul Unirii Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi şi reuneşte specialişti de prestigiu din ţară şi străinătate, în domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice. Tema ediţiei din acest an este "Biserici şi mănăstiri fortificate", cu următoarele secţiuni: "Golia - 350 de ani de la sfinţire", "Biserici şi mănăstiri fortificate", "Tehnici şi tehnologii de restaurare" şi "Monumentele şi istoria lor". "Tema acestui an a fost propusă de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan şi ne-am bucurat de sprijinul şi de susţinerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei", a declarat drd. Aurica Ichim, şef Birou Conservare în cadrul Muzeului Unirii din Iaşi.
12 ani dedicaţi monumentelor istorice
Părintele Mitropolit Teofan a binecuvântat acest eveniment în debutul căruia a fost rostită rugăciunea Tatăl nostru. "Simpozionul îşi adaugă cea de-a XII-a ediţie la şirul de întâlniri anuale între specialiştii cu alese preocupări pentru zidirile pe care istoria ni le-a lăsat moştenire. Cifra 12 are o simbolistică în creştinism. Ea indică numărul apostolilor pe care Fiul lui Dumnezeu i-a numit în rândul celor mai apropiaţi ucenici spre propovăduirea Evangheliei. Ceea ce au zidit Sfinţii Apostoli se poate vedea până în zilele noastre când admirăm în sufletul celor binecredincioşi adevărate catedrale de credinţă, de dragoste şi de nădejde în Dumnezeu, Ziditorul a toate. Cei 12 ani dedicaţi monumentelor istorice în cadrul acestei întâlniri pot fi consideraţi ani de apostolat în acest domeniu, ani în care multe bijuterii arhitectonice vor fi fost scoase din ruine şi în care multe conştiinţe vor fi fost, nădăjduiesc, convinse să se apropie cu multă responsabilitate întru consolidarea, restaurarea, conservarea şi valorificarea acestui patrimoniu", a reliefat Înalt Preasfinţitul Teofan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu