Proiectul european "Descoperă valoarea valorii" are scopul de a descoperi valori şi realiza un schimb de experienţă cu alte ţări. Prin intermediul acestui proiect, profesori şi elevi din localitatea Stăniţa vor lua contact cu şcolile partenere ale proiectului, din Turcia, Anglia, Spania, Polonia şi Italia. Se va realiza un schimb de experienţă astfel încât partenerii proiectului să înveţe unii de la alţii. "Dorim să vedem ce valori au alte ţări şi cum ştiu să şi le promoveze astfel încât să luăm reciproc unii de la alţii. Am făcut o serie de activităţi la nivel de şcoală, un concurs de desene intitulat "Ce poţi vedea în şcoala ta?". Vom avea un alt program care se desfăşoară în Anglia. Pe un hexagon vom arăta toate activităţile noastre, iar cei de acolo vor prezenta ceea ce au derulat în proiect", a declarat prof. Angela Cârlescu, directoarea Şcolii Stăniţa.
Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat o slujbă de binecuvântare. În cuvântul rostit pentru acest moment, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi-a manifestat bucuria pentru faptul că Şcoala Stăniţa, unde a învăţat şi Preasfinţia Sa, este implicată într-un proiect european. "Acest lucru înseamnă că profesorii şi elevii de aici vor fi purtători ai valorilor perene ale spiritualităţii româneşti în spaţiul european. Înseamnă că acest sătuc nu a fost uitat nici de lume, nici de Dumnezeu. Am ţinut să fiu prezent la deschiderea proiectului pentru a-i binecuvânta pe participanţi, dat fiind că, la noi, la români, orice lucru este început cu "Doamne ajută!" şi trebuie să se ştie şi în Europa că poporul român are o spiritualitate aparte, care i-a structurat, de-a lungul timpului, identitatea", a spus Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, care a oferit medalia jubiliară "600 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Romanului" directorului Angela Cârlescu. La prezentarea proiectului de la Şcoala Stăniţa au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, ai Consiliului Judeţean Neamţ, autorităţi locale, profesori, dar şi elevi care au susţinut un moment artistic. Prezentarea obiectivelor din proiect a fost realizată de către coordonatoarea Mihaela Ursache. "Prezenţa Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul înseamnă foarte mult pentru noi, pentru că Preasfinţia Sa s-a născut în localitatea Stăniţa. A venit de multe ori în această parohie pentru a sluji Sfânta Liturghie, dar şi la şcoală, unde a oficiat mai multe slujbe de Te Deum la început de an şcolar. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul ne va sprijini în continuare cu pelerinajele la mănăstiri, atunci când vor veni partenerii din proiect la noi în ţară", a adăugat Angela Cârlescu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu