vineri, 29 octombrie 2010
Diplome de onoare pentru implicarea în Tabăra „Licăr de lumină“
În cadrul manifestărilor dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit Diploma de onoare "Sf. Ap. Andrei" prof. dr. Nicoleta Melniciuc-Puică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi şi conf. dr. Iulia David Sobolevschi de la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Nicoleta Melniciuc-Puică a fost expert al Taberei "Licăr de lumină", iar Iulia David Sobolevschi a făcut parte din echipa managerială în cadrul proiectului "Alege şcoala" care s-a desfăşurat în această vară la Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastrul" - Durău. "Mulţumesc Bunului Dumnezeu în numele celor implicaţi în proiectul "Alege şcoala" - primul proiect cu fonduri europene al Patriarhiei Române -, de la preoţii de parohie la echipa managerială, de la asistenţii de tabără, specialişti în artă sacră, la beneficiari, pentru şansa de a arăta implicarea Bisericii Ortodoxe Române, ca partener social credibil, în educaţia copiilor şi a tinerilor neamului nostru. Încrederea exprimată de Preafericirea Sa prin conferirea celui mai înalt ordin pentru mireni, Diploma de onoare "Sf. Ap. Andrei", ne arată că osteneala însoţită de binecuvântare rodeşte însutit întru românii ortodocşi", a declarat prof. dr. Nicoleta Melniciuc-Puică.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu