marți, 19 octombrie 2010
IPS Teofan i-a binecuvântat pe pelerinii Sfintei Parascheva
Credincioşii care s-au aflat la rând în seara zilei de 14 octombrie pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul au fost binecuvântaţi de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Mai întâi, Părintele Mitropolit Teofan s-a închinat moaştelor celor doi sfinţi cuvioşi, după care a mers la rândul de pelerini format pe străzile din apropierea Catedralei mitropolitane din Iaşi. IPS Teofan a stat de vorbă cu pelerinii veniţi din mai multe zone ale ţării şi i-a binecuvântat. "Am văzut pe chipul lor o oboseală enormă. Una dintre întrebările pe care le-am adresat oamenilor a fost: "De când staţi la rând?". Răspunsul lor a fost: "De 27 de ore". Văzându-i atât de obosiţi, într-o aşteptare atât de îndelungată, am mers pe lângă ei până la capătul rândului. În cele câteva ceasuri am avut sentimentul că trăiesc în altă lume. Cei mai mulţi erau bucuroşi, alţii erau agitaţi pentru că rândul înainta destul de greu. Mi-am dat seama de responsabilitatea pe care o am şi greutatea împlinirii ei", a mărturisit Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la finalul slujbei de Te Deum oficiate ieri în Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe", vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, cu prilejul începerii cursurilor pentru definitivat şi gradul al doilea în preoţie. "A fost o mare bucurie pentru noi faptul că Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a venit să ne binecuvinteze pelerinajul. Acest lucru ne întăreşte pentru ca în această noapte să putem rezista frigului şi oboselii. Stăm de mai bine de 24 de ore la rând. Mai avem de stat mult, dar avem nădejdea că această mică jertfă va fi primită înaintea lui Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Parascheva", a declarat Teodor Ciobanu din Cluj-Napoca.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu