marți, 2 octombrie 2012
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, la Dorohoi
La Căminul de bătrâni din Dorohoi a fost sărbătorită ieri Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. În paraclisul din incinta instituţiei au fost săvârşite Acatistul Acoperământului Maicii Domnului şi un Te Deum pentru toate binefacerile primite. După cum ne-a relatat pr. Teodor Ciurariu, misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Dorohoi şi în cadrul Căminului de bătrâni din Dorohoi, cu acest prilej a fost săvârşit Parastasul pentru persoanele care s-au mutat la Domnul şi care au fost adăpostiţi în aşezământul dorohoian. La acest moment, care s-a încheiat cu un concert de muzică populară susţinut de către o formaţie de muzică populară din Dorohoi, au participat bătrânii, dar şi angajaţii căminului. "Am ales să sărbătorim Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice prin rugăciune, întrucât în cadrul căminului a rânduit Dumnezeu să avem un paraclis dotat cu toate cele necesare. În instituţia noastră, această zi se serbează de cinci ani", a spus pr. misionar Teodor Ciurariu. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu