Oraşul Câmpulung Moldovenesc va fi la sfârşitul acestei săptămâni gazda
unui eveniment religios cu o mare încărcătură spirituală. După doar doi
ani de lucrări, Biserica militară "Sfântul Ioan Botezătorul", aflată în
incinta Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc din cadrul
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Bucovina" al judeţului
Suceava, va fi sfinţită de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul
Sucevei şi Rădăuţilor. După târnosirea bisericii, oamenii vor avea
posibilitatea să treacă prin sfântul altar şi să se închine sfintei
mese. La slujba sfinţirii sunt aşteptaţi preoţi profesori de la
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" a Universităţii
"Aurel Vlaicu" din Arad, slujitori ai sfintelor altare din Cernăuţi,
preoţi militari din toată ţara, autorităţi judeţene şi locale, dar şi
conducerea ISU Suceava. "Aşteptăm cu bucurie venirea Înalt
Preasfinţitului Pimen, căci cu binecuvântarea Înalt Preasfinţiei Sale am
reuşit atât amenajarea paraclisului din clădirea Detaşamentului, cât şi
înălţarea acestei biserici", a spus pr. Nicolae Moroşan, subofiţer şi
misionar în cadrul detaşamentului.
Programul liturgic dedicat acestui eveniment va începe sâmbătă, 27
octombrie, la ora 18:00 cu slujba Privegherii. Duminică dimineaţă de la
ora 8:00 se săvârşi slujba Aghezmei mici, iar la ora 9:00 va avea loc
întâmpinarea Înalt Preasfinţitului Pimen de către soborul de preoţi.
Slujba de sfinţire va fi urmată de Sfânta Liturghie. La final, IPS Pimen
va adresa celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.
Sprijin din partea ISU Suceava
În incinta Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc din cadrul
ISU Suceava a fost înfiinţat un paraclis închinat Sfântului Ierarh Iosif
de la Partoş, ocrotitorul pompierilor români. Sfântul lăcaş a fost
sfinţit în luna septembrie a anului 2005 de către Înalt Preasfinţitul
Pimen. Întrucât spaţiul de rugăciune a devenit ulterior neîncăpător de
numărul tot mai mare de angajaţi care participă la sfintele slujbe, pr.
Nicolae Moroşan a iniţiat în anul 2010 procedurile de ridicare a unei
biserici. "Am fost sprijinit foarte mult de col. Ion Burlui, inspector
şef în cadrul ISU Suceava, care s-a implicat direct în demersurile
necesare pentru ridicarea bisericii. Lăcaşul de închinăciune este din
lemn, în stil maramureşean, îmbinat cu cel ştefanian şi cel
brâncovenesc, şi a fost înălţat de doi meşteri din localitatea Bârsana,
judeţul Maramureş", a amintit pr. misionar Nicolae Moroşan.
Ocrotitorul bisericii nu a fost ales întâmplător. "Sfântul Ioan
Botezătorul a spus: "Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare
decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc" (Luca 3-16). Materia de bază a
pompierilor este apa şi de aceea ne-am gândit ca acest sfânt lăcaş să
fie închinat Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a botezat cu apă", a
explicat pr. Nicolae Moroşan. La ridicarea lăcaşului de închinăciune din
incinta Detaşamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc au contribuit
binefăcători din toată ţara.
În ultimii doi ani, pr. Nicolae Moroşan a făcut mai multe colecte atât
la bisericile parohiale, cât şi la mănăstiri. "Am mers în toată ţara, de
la Constanţa până la Satu Mare, Timişoara sau Oradea. Am mers foarte
mult în Ardeal pentru a strânge fonduri întrucât acolo m-am instruit ca
militar. De asemenea, am absolvit studiile de licenţă şi master la
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. Am fost în municipiul Dorohoi,
unde am lucrat timp de opt ani, la mănăstirile din judeţele Vâlcea,
Sibiu, Constanţa, Suceava s.a. Nu pot să uit sprijinul pe care mi l-au
oferit patronii din Câmpulung Moldovenesc şi din localităţile
învecinate", a mai adăugat pr. paroh Nicolae Moroşan.
Zi de aleasă sărbătoare la parohia "Sfânta Parascheva" din Pleşeşti - Vultureşti
Biserica "Sfânta Parascheva" din parohia Pleşeşti - Vultureşti,
Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, va fi resfinţită mâine de
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Sfântul
lăcaş a împlinit în acest an o sută de ani de la târnosire, pe data de
14 octombrie 1912 fiind sfinţită pentru prima dată.
Lucrările de renovare au început în toamna anului 2010 şi au constat în
curăţarea picturii, refacerea faţadei exterioare şi a sfintei mese. De
asemenea, la sfântul lăcaş s-a montat centrală termică, geamuri
termopan, instalaţie electrică nouă, s-a schimbat duşumeaua, turnându-se
şapă. Întreaga biserică s-a împodobit cu patru policandre noi, patru
iconostase şi mobilier nou în sfântul altar. Întreaga pictură a fost
supusă unui amplu proces de recondiţionare, impus de starea deplorabilă
în care se afla. La exterior s-a refăcut toată faţada, inclusiv
acoperişul şi temelia. În jurul bisericii s-a săpat şanţ pentru captarea
apei şi s-au turnat alei.
Cu acest prilej va fi lansată o nouă ediţie a cărţii "Istoria Bisericii
"Sfânta Parascheva" din satul Pleşeşti", semnată de pr. Vasile
Pleşoianu, ctitorul sfântului lăcaş, şi de înv. Vasile Costăchescu.
Volumul, apărut pentru prima dată în anul 1912 la prima sfinţire a
bisericii, fost reeditat la iniţiativa părintelui paroh Constantin
Daniel Loluţă. A doua carte care va fi lansată, "Satul Pleşeşti, vatră
multiseculară", este semnată de prof. Mihai Ungureanu. "Cele două cărţi
cuprind un cuvânt-înainte al Înalt Preasfinţitului Pimen, care
evidenţiază importanţa colaborării între Biserică şi Şcoală", a amintit
pr. paroh Constantin Daniel Loluţă.
Târnosire de biserică în Protopopiatul Bârlad
Biserica "Sfântul Dimitrie" din filia Chetrosu a parohiei Corodeşti,
Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui, va fi sfinţită mâine de PS
Corneliu, Episcopul Huşilor. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii
2006-2012 de către familia Puşcaşu în cinstea şi pomenirea părinţilor
lor. Noua poartă a cerului care va primi veşmântul târnosirii se află pe
o colină, piatra de temelie fiind pusă în anul 2006 de PS Corneliu.
"Acest lăcaş de închinăciune reprezintă o referinţă pentru zona
Corodeştilor, care are biserci ridicate de înaintaşi din bârne şi
pământ. Biserica se află pe o colină, fiind vizibilă din satele
Chetrosu, Lazu şi Drăxeni. Vechiul sfânt lăcaş a fost afectat de
inundaţii şi alunecări de teren. În prezent, satul Chetrosu este
reorganizat pe un alt amplasament. Dăm slavă lui Dumnezeu şi Sfântului
Dimitrie, ocrotitorul acestei biserici, pentru binecuvântarea de avea un
nou altar de închinăciune", a spus pr. Vasile Lăiu, protopop al
Protopopiatului Bârlad. (pagina)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu