Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a
săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul "Basileus" al
Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi,
dirijat de diac. prof. Mihai Ursache. La finalul slujbei, PS Ioachim
Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a subliniat că în
moaştele Sfinţilor Parascheva şi Teofil, dar şi a altor sfinţi este o
prezenţă a Duhului Sfânt. "Când sărutăm cu evlavie sfintele moaşte, ele
devin un izvor dătător de binecuvântare şi de har. În virtutea acestei
energii necreate, putem în comuniune să purcedem spre finalitatea vieţii
noastre, adică spre împărăţia cerurilor. Pe parcursul vieţii noastre
suntem în pelerinaj. Noi suntem nişte pelerini care avem un început
odată cu venirea noastră pe lume. Omul are un început, însă mergerea lui
din treaptă în treaptă trebuie să-l îndrepte către asemănarea cu
Dumnezeu. Mergerea noastră trebuie să fie un permanent urcuş spiritual.
Deşi apar necazuri şi căderi, trebuie să purcedem spre calea cea dreaptă
mai departe, nădăjduind că Dumnezeu este cu noi. Hristos ne-a spus că
în pelerinajul vieţii noastre vom avea necazuri. În acelaşi timp,
Mântuitorul ne îndeamnă să îndrăznim pentru că El a biruit lumea. Domnul
Hristos ne-a îndemnat să purtăm crucea, aşa cum Sfinţii Parascheva şi
Teofil, dar şi alţi sfinţi au purtat-o, având ca scop împărăţia lui
Dumnezeu", a spus PS Ioachim Băcăuanul.
Îndemn la păstrarea comuniunii între oameni
În continuare, Preasfinţia Sa a amintit că oamenii simt adesea nevoia de
a merge către locurile binecuvântate, unde sunt moaştele sfinţilor,
pentru a căpăta putere în purtarea crucii. "Pelerinii au această
dragoste să se apropie de un loc în care se găsesc sfinte moaşte, o
icoană făcătoare de minuni sau o oază de spiritualitate. Ei iau de acolo
o energie care le oferă putere să purceadă calea mai departe, trecând
prin labirintul acestei lumi. "Pelerinajul înseamnă mergerea pe aceeaşi
cale, purtându-ne fiecare crucea. Îndemnul nostru părintesc este acela
de a rămâne în comuniunea de persoane. Într-o lume secularizată este
greu să te defineşti, deoarece fiecare trăieşte în propriul egoism. Cea
mai importantă întâlnire cu Hristos este în rugăciune. Pelerinul, când
se îndreaptă către sfintele moaşte, se roagă pentru că a lăsat acasă
grijile. Aceste griji sunt lăsate la racla Sfintei Parascheva, înaintea
lui Hristos. Astfel, pelerinul se împlineşte când se atinge de moaştele
sfinte. Să ne ajute Dumnezeu ca aceste zile de pelerinaj să fie pline de
har şi de împlinire. Toţi cei care îşi îndreaptă paşii către locul
acesta binecuvântat să se întoarcă la casele lor purtând un har
special", a adăugat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu