Pelerinii din toată Moldova sunt aşteptaţi astăzi la hramul Mănăstirii
Bisericani din judeţul Neamţ, care îşi serbează cele două hramuri:
Acoperământul Maicii Domnului şi Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la
Bisericani. Aseară a fost oficiată slujba Privegherii de către un sobor
de preoţi, iar astăzi se vor sluji Agheazma mică, Taina Sfântului Maslu,
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie.
"Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului are o însemnătate
duhovnicească aparte pentru obştea mănăstirii noastre. Maica Domnului
face nenumărate minuni în viaţa celor care o cinstesc şi a celor care se
roagă cu evlavie. Tot astăzi îi cinstim pe doi mari cuvioşi părinţi
care au vieţuit în obştea Mănăstirii Bisericani: Sfântul Iosif,
întemeietorul mănăstirii noastre, şi Sfântul Chiriac. Amintim că din
sec. al XVI-lea până în sec. al XVIII-lea aşezarea monahală de la
Bisericani a avut peste 800 de vieţuitori. Sfinţii Iosif şi Chiriac au
ieşit ca doi luceferi pe cer. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze
mănăstirea noastră, mica noastră obşte şi pe toţi credincioşii care vin
să se închine în aceste locuri deosebite", a spus protos. Serafim
Mihali, stareţul Mănăstirii Bisericani.
Astăzi îşi serbează hramul Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a
Mănăstirii Hadâmbu, Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a
Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi, Capela "Acoperământul Maicii
Domnului" a parohiei "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din cartierul ieşean
Galata, Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, precum şi Schitul Oneaga al
Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani. Ieşenii sunt aşteptaţi astăzi şi la hramul Mănăstirii Golia din centrul
oraşului. Hramul Acoperământului Maicii Domnului a fost primit în luna
octombrie a anului 2010, odată cu resfinţirea bisericii aşezării
monahale de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române.
Slujbe arhiereşti la Groşi şi Dorna Arini
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături
de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la
Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi, din comuna Boroaia,
judeţul Suceava. Complexul Mănăstirii "Acoperământul Maicii Domnului" -
Groşi cuprinde două lăcaşuri de închinăciune: Biserica "Acoperământul
Maicii Domnului" şi Paraclisul cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi
"Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Sărbătoare va fi astăzi la
Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Dorna Arini, judeţul
Suceava. Aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului. Mănăstirea Dorna Arni a fost ctitorită de IPS
Teodosie pe locul casei părinteşti, sfinţirea bisericii fiind oficiată
pe 20 octombrie 2004 de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic
al Constantinopolului, şi de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist
Arăpaşu, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Azi îmbracă straie de sărbătoare biserica din parohia "Acoperământul
Maicii Domnului" - Burdujeni, Protopopiatul Suceava 1, înfiinţată în
anul 2000. Sfântul lăcaş a început să se ridice în anul 2001, iar în
anul 2002 se slujea deja la demisol. Lucrările au continuat cu zidirea
bisericii (2003-2004), pictarea ei (2006-2009), construirea
praznicarului, a anexelor, împrejmuirea şi amenajarea curţii. Biserica a
fost pictată la interior şi la exterior de fraţii preoţi Mihoc, în
tehnica frescă, într-o compoziţie şi o cromatică echilibrată. Ca element
de noutate, icoana Acoperământului Maicii Domnului a fost pictată pe
bolta pronaosului.
În această zi va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica "Acoperământul
Maicii Domnului" din parohia Bălcăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul
Suceava. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Marici, în această
dimineaţă vor fi oficiate Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie, slujba
Aghezmei mici şi Parastasul pentru ctitori. În după-amiaza zilei de
astăzi, prin implicarea cadrelor didactice de la şcoala din localitate,
va avea loc Festivalul "Sărbătoare în satul meu", ediţia a III-a. "Prin
acest festival dorim revigorarea tradiţiilor sănătoase prin cântecul,
portul şi dansul specific comunităţii ucrainene. Întrucât majoritatea
credincioşilor noştri sunt vorbitori de limbă ucraineană, încercăm să
valorificăm acest lucru. La eveniment sunt invitate formaţii
cultural-artistice ucrainene din judeţul Suceava. La manifestările
dedicate hramului va participa şi Vasyl Nerovnyi, consulul Consulatului
General al Ucrainei la Suceava", a declarat pr. paroh Mihai Marici. Tot astăzi îşi serbează hramul Biserica "Acoperământul Maicii Domnului"
Bacău, unde se roagă în duminici şi sărbători persoanele cu deficienţe
de auz şi vorbire. Parohia a fost înfiinţată în anul 2007, preot
slujitor fiind pr. Radu Gabriel Ichim. pagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu